grohoti¹ v vz grohăi¹

grohoti² vtr [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~tesc / E: ucr грохотити „a bubui”] (Înv) 1-2 A (se) preface în grohotiș (1).

GROHOTI² (-otesc) vb. intr. A se rostogoli, a se nărui (vorb. de pietrele tîrîte de o apă sau desfăcute dintr’un munte): din ce în ce mai tare s’aud grohotind bolovanii tîrîți în valurile-i posomorte (VLAH.) [grohot³].

GROHOTI¹ (-otesc) vb. intr. = GROHĂI¹: dacă porcii... grohotesc, crede fata că... într’un an se va mărita (MAR.).

GROHOTI, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietrele tîrîte de o apă sau desprinse dintr-un munte) A face zgomot rostogolindu-se sau prăvălindu-se. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie; din ce în ce mai tare s-aud grohotind bolovanii tîrîți în valurile-i posomorîte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 155. 2. (Despre porci) A grohăi.

GROHOTI, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietre) A face zgomot rostogolindu-se. 2. (Despre porci) A grohăi. – Slav (v. sl. grohotati).

A GROHOTI pers. 3 ~ește intranz. A face zgomot rostogolindu-se și sfărâmându-se. /<sl. grohotati

grohotì v. a se sfărâma (vorbind de stânci): s’aud grohotind bolovanii. [Rus. GROHOTATI, a bubui].

goroi² v vz grohăi¹

grăui^[1] v vz grohăi¹ corectat(ă)

grofăi v vz grohăi

grofăni v vz grohăi

grohăi¹ vi [At: CREANGĂ, A. 21 / V: goroi, grăui, ~ofăi, ~ogăni, ~hoi, ~hoti, ~oi, ~oni, ~ooi, ~ooni, ~ooti, ~ăni, ~honi, ~onhăni, gruhâi, gruhui / Pzi: 3 ~e / E: groh] (D. porci) A scoate sunete caracteristice speciei.

grohăi² vt [At: I. CR. II, 55 / V: gruh~ / Pzi: ~esc / E: fo, cf grohot] (Reg) 1 A călca în picioare. 2 A înlătura paiele de pe arie când se treieră cu caii. 3 A decoji meiul. 4 A pune caii să calce spicele până ce rămâne numai sămânța și pleava.

grohăni v vz grohăi¹

grohoi v vz grohăi¹

grohoni v vz grohăi¹

groi² v vz grohăi¹

gronhăni v vz grohăi¹

groni v vz grohăi¹

grooi v vz grohăi¹

grooni v vz grohăi¹

grooti² v vz grohoti¹

grooti¹ v vz grohăi¹

gruhăi v vz grohăi²

gruhâi v vz grohăi¹

gruhui v vz grohăi¹

GROHĂI² (-ăesc) vb. tr. 🚜 A aduna de pe arie, cu tîrnul, ultimele fire de paie rămase peste pleavă și grîu, cînd se treiera cu caii [srb. gruhati].

GROHĂI¹ (~ăește, -ăe) vb. intr. A striga, a geme ca porcul: porcul... mergea în urma lui, grohăind și mușluind pe jos (CRG.); vine mistrețul grohăind din rît și duduind pămîntul (ISP.) [sl. grohati, grohotati].

❍ GROHOI GROHĂI ^1,2.

❍ GRUHUI (-uesc) vb. tr. 🚜 = GROHĂI²: cînd svîrle plugarul cu lopata în sus bucatele gruhuite, strînse la steajăr, svîrle și boabe și pleavă.

GROHĂI, grohăi, vb. IV. (Obișnuit la pers. 3) Intranz. (Despre porci și mistreți) A scoate grohăituri. În coteț scroafa a adormit, tolănită, grohăind molcom către cei doisprezece purcei care o sug, lacomi. CAMILAR, TEM. 50. Purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos. REBREANU, R. I 147. Am găsit copila teafără însă răsturnată cu albiuța de niște porci care grohăiau împrejurul ei. CREANGĂ, A. 21. ◊ Fig. (Depreciativ, despre oameni) Rămas la masă... chiaburul rîse iarăși mușcător, grohăind de veselie ațîțătoare. DUMITRIU, N. 241. – Prez. ind. și: grohăiesc (BOGZA, C. O. 129).

A GROHĂI pers. 3 grohăie intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, groase și scurte, caracteristice speciei; a face „groh-groh”. /groh + suf. ~ăi

grohăì v. a striga din gât ca porcul. [Onomatopee].

gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.

grohotésc v. tr. (vsl. grohotatĭ, rus. -átĭ, a hohoti; rut. -íti, a bubui; bg. grohnuvam, bubuĭ. V. grohăĭ, grohot, zdruhăĭ). Sud. Fărămițesc, prefac în grohotiș.

grúhăĭ, V. grohăĭ.

grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, 3 pl. grohotesc, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească

grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească

grohoti vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 sg. și pl. grohotească

grohăi (a ~) vb., ind. prez. 3 grohăie, imperf. 3 pl. grohăiau; conj. prez. 3 să grohăie

grohăi (a ~) vb., ind. prez. 3 grohăie, imperf. 3 sg. grohăia; conj. prez. 3 să grohăie

grohăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. grohăie; imperf. 3 sg. grohăia

grohăesc, -hăe 3, -hăiam 1 imp.

GROHOTI vb. v. grohăi, guița.

grohoti vb. v. GROHĂI. GUIȚA.

GROHĂI vb. v. guița.

GROHĂI vb. a guița, (reg.) a grohoti, a gurui, (Ban. și Olt.) a coicăi, (Mold. și Bucov.) a covița, a covițăi. (Porcul ~.)

grohotí, grohotesc, v.i. (reg.) (ref. la porc) A grohăi. – Var. a lui grohăi.