grivei sm, a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ / E: griv + -ei] 1-2 (Câine) cu blana pestriță.

GRIVEI, grivei, adj. m. (Despre animale) Griv, pestriț (cu pete albe și negre). De unde vii, Cella?... – De unde vin toți... îmi răspunse ea mîngîindu-și iedul grivei ce-o împungea cu coarnele. DELAVRANCEA, S. 69.

GRIVEI adj. v. GRIV. /griv + suf. ~ei

grivéĭ m. (d. griv). Nume de cîne.

crivei² sm vz grivei

griv, ~ă a, smf [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~e / E: bg грив] 1 a (Îvp; d. animale, mai ales d. câini, păsări) Pestriț. 2 sf (Îrg) Cățea de vânătoare. 3 sf (Îrg; îe) Departe-i ~va de iepure Se spune când cineva nu reușește să ghicească un adevăr.

grivă sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~ve / E: griv] Câine de vânătoare pătat.

GRIV I. adj. 1 Pestriț, pătat cu alb și negru (despre cîini și pasări: sînt mai multe cățele grive (VIC.); rață grivă ¶ 2 🐑 Oaie ~ă, oaie albă pe la gît, încolo neagră (VÎRC.). II. GRIVU sm., GRIVA sf. Nume dat unui cîine pestriț, unei cățele pestrițe; (P): departe griva de iepure, este departe de adevăr (se zice cuiva care caută să ghicească un lucru și e departe de a-l nemeri) [blg.].

GRIVEIU sm. 🐒 Nume de cîine griv, împestrițat cu alb și negru.

IEPURE sm. 🐒 Animal rozător, foarte fricos, de coloare roșcată pe spinare și albă pe pîntece, cu urechile lungi, cu picioarele dinapoi mai lungi decît cele dinainte, ceea-ce-i permite să alerge foarte repede (Lepus timidus) (🖼 2627): fricos ca un ~; dormeam noaptea somnul iepurelui (GN.); a alerga ca un ~; Ⓕ: puteai prinde iepuri cu el (RET.), era foarte voios; (P): departe Griva de ~ 👉 GRIV; a prinde ~le cu carul, a face un lucru alene, cu mare încetineală; se loveste ca ~le la biserică sau ce are a face scripca cu ~le? se zice cînd două lucruri nu se potrivesc de loc; cîți iepuri la biserică, nici unul; mai știi de unde sare ~le ? mai știi ce poate să se întîmple, ce poate să facă, fără să te aștepți; cine gonește (sau cine aleargă după) doi iepuri nu prinde nici unul, cine vrea două lucruri deodată nu se alege cu nici unul, cine vrea prea mult nu rămîne cu nimic; 👉 OALĂ ¶ 2 Ⓟ iron. Dumnezeu să-l iepure! Dumnezeu să-l ierte! ¶ 3 ~-DE-CASĂ, ~-DE-MOSC, iepure cu urechile mai mult lipsite de păr, cu coada și picioarele mai scurte decît ale iepurelui obicinuit; trăește sub pămînt în galerii pe care și le sapă singur (Lepus cuniculus) (🖼 2628) ¶ 4 🌿 IARBA-~LUI = TREMURĂTOARE; – OSUL-~LUI, plantă cu miros greu, cu flori trandafirii, grămădite la vîrful ramurilor spinoase; numită și „asudul (sau sudoarea)-calului”, „dîrmotin”, etc.; rădăcina ei e întrebuințată în medicină (Ononis spinosa) (🖼 2629); – UMBRA-~LUI, plantă ierboasă, cu tulpină înaltă, cu flori galbene-verzui, al cărei fruct sînt niște bobițe roșii (Asparagus collinus, Asparagus polyphyllus); – URECHEA-IEPURELUI, plantă ierboasă cu flori galbene dispuse în umbele terminale; numită și „lăutoare”, „urechea-tătărască” sau „urechelniță” (Bupleurum rotundifolium) (🖼 2630) ¶ 5 Stratul de carne de pe coastele porcului (PAP.) [lat. lĕporem].

GRIV, -Ă, grivi, -e, adj. (Mai ales despre cîini și păsări) Pătat cu alb și negru; pestriț. Cînii ciobănești de la noi... au... părul lățos și mai totdeauna griv. La TDRG. ◊ (Poetic) Îi văd [Balcanii] lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase, sive, grive, pleșuve. STANCU, D. 193.

GRIV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre câini, păsări) Care este pătat cu alb și negru. /<bulg. griv

griv a. vărgat cu alb și negru (vorbind de câini). [Serb. GRIVO].

grivă f. cățea, mai ales vărgată la gât: departe ca griva de iepure PANN.

griveiu a. pestriț. ║ m. nume de câine.

griv, -ă adj. (bg. griv, ngr. grivos). Munt. ș. a. Cenușiŭ, ser, sur, sein (ca șoaricele): pisică, lînă grivă. Prov. E departe Griva (nume de cățea) de ĭepure, e mare depărtare (maĭ este) pînă la reușită.

grivei (pestriț) (reg.) adj. m. (câine ~), pl. grivei

grivei (reg.) adj. m., pl. grivei

*Grivei (nume de câine) s. propriu m.

grivei adj. m., pl. grivei

griv² (pop.) s. m., pl. grivi

griv¹ (pop.) adj. m., pl. grivi; f. grivă, pl. grive

grivă (pop.) s. f., g.-d. art. grivei; pl. grive

griv² (pop.) s. m., pl. grivi

griv¹ (pop.) adj. m., pl. grivi; f. grivă, pl. grive

*grivă (pop.) s. f., g.-d. art. grivei; pl. grive

griv adj. m., pl. grivi; f. sg. grivă, pl. grive

griv (grivă), adj. – Cenușiu, pestriț, gri cu alb. – Mr. griv. Bg. griv (DAR; Conev 97; Pascu, I, 196; Pascu, Beiträge, 35; Ruffini 98), cf. sb. grivast, ngr. γρίβος. – Der. grivei, s. m. (nume de cîine); grivan, s. m. (șobolan).

GRIVEI adj. v. griv, pestriț.

grivei adj. v. GRIV. PESTRIȚ.

GRIV adj. v. pestriț.

GRIV adj. pestriț, (rar) grivei. (Cîine ~.)

grivă, grive, s.f. (pop.) cățea (vărgată la gât).