GREȘ, greșuri, s. n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ◊ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GREȘ ~uri n. înv. pop. v. GREȘEALĂ. ◊ Fără de ~ fără greșeală; perfect. A da ~ a nu nimeri; a greși. /Din a greși
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GREȘ s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

greș², greși, s.m. (înv.) ciorchină mică de struguri.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

greș s. n., pl. gréșuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

greș n., pl. urĭ (d. greșesc). Rar. Greșeală: a ochi fără (de) greș (precis; exact). Fără greș, negreșit, hotărît, cert: voĭ veni fără greș. A da (saŭ a face) greș, a da chix, a nu reuși, a nu nemeri [!]. A da (saŭ a băga) greș cuĭva, a-ĭ găsi o vină, un cusur. Loc pe unde plugu a deviat din brazdă și a rămas pămîntu nearat: a face greșurĭ. (V. delirez). Cîrcel (struguraș) trecut cu vederea și rămas necules.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink