granat² sm [At: PANȚU, PL.² / Pl: ~ați / E: nct] Plantă aromatică erbacee cu flori albe și galbene Si: (pop) iarbă-amară, matricea, poala-Sfintei-Marii, tarhon (Chrysanthemum parthenium). corectat(ă)

granat¹ sn [At: MARIAN, NU. 540 / V: gârn~, gren~, (2) gră~ / Pl: ~e / E: lat granatum] 1 (Pop) Rodie. 2 (Pop) Spilcuțe (Tanacetum balsamita). 3 Silicat natural de calciu, magneziu, fier, mangan, aluminiu sau crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie) ca piatră semiprețioasă.

* GRANAT² sm. Plantă aromatică, cu frunzele acoperite cu peri moi, cu flori albe și galbene dispuse în capitule și reunite la vîrful tulpinei; numită și „iarbă-amară”, „mătrice”, „poala-Sîntei-Mării” (Pyrethrum partenium) (🖼 2450).

* GRANAT¹ (pl. -te) sn. 1 Rodie ¶ 2 Piatră scumpă de culoare roșie [lat.]

GRANAT, granate, s. n. Mineral cristalizat în sistemul cubic care se găsește în rocile eruptive, în șisturile cristaline și în unele roci sedimentare și metamorfice, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau (în stare cristalină, mai pură, de culoare roșie) ca piatră prețioasă. Erau douăzeci și două bucăți, toate de aur, și multe din ele presărate și ticsite cu pietre scumpe de toate fețele, iar mai ales de granate. ODOBESCU, S. III 628.

GRANAT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive și în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / cf. germ. Granat, it. granato].

GRANAT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe și galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].

GRANAT¹ s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roșie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. (< germ. Granat)

GRANAT² s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și flori albe sau galbene. (< lat. granatum)

GRANAT² ~ți m. Plantă erbacee aromată, având frunze lobate și flori albe sau galbene, dispuse în capitule. /Orig. nec.

GRANAT¹ ~e n. Silicat natural al diferitelor metale (fier, magneziu, mangan etc.), întrebuințat ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă. /<germ. Granat

granat n. 1. piatră scumpă de coloare roșie; palat pardosit numai cu granaturi POP.; 2. plantă aromatică, crește prin tufișurile dela munți, uneori cultivată prin grădini (Pyrethrum parthenium). [Indirect din lat. GRANATUM].

*granát m. (lat. granatum. V. grenat). Rodiŭ. Piretru, ĭarbă amară, mătrice saŭ poala sfinteĭ Mariĭ, o plantă din familia compuselor (pyréthrum [chrysánthemum saŭ tanacétum] parthénium), aromatică și înrudită cu tarhonu. (Capitulele eĭ uscate și pisate ucid insectele. Crește și pin Dobrogea). S. n., pl. e. Grenat (pl. urĭ). O stofă de fir și de bumbac.

gârnat sn vz granat¹

grănat sn vz granat²

grânaț sn vz grâneață

grâneață sf [At: I. IONESCU, C. 188/18 / V: ~naț^[1] / Pl: ~eți / E: grâne + -eață] (Reg) 1 Ogor semănat. 2 Grâne. corectat(ă)

grenat sn vz granat¹ corectat(ă)

GRÎNEAȚĂ (pl. -ețe) sf. 🚜 1 Cîmp semănat cu grîne ¶ 2 pl. Grîne, bucate, cereale [lat. *granĭcia].

IARBĂ (pl. ierburi, ‼ ierbi) sf. 1 🌿 Ori-ce plantă anuală sau cu tulpină anuală care nu devine niciodată lemnoasă, ci rămîne moale și fragedă: ~ verde; a sta culcat pe ~; ca frunza și ca iarbă 👉 FRUNZĂ; din pămînt, din ~ verde, a) de ori-unde se va găsi, fie cît de departe sau cît de greu de găsit: din pămînt, din ~ verde, să te duci să-mi aduci herghelia (ISP.); b) deodată, fără veste, fără să se știe cum și de unde: îndată răsări, ca din pămînt, din ~ verde, un smochin mare (ISP.); ~ de leac, buruiană de leac, plantă medicinală; a căuta ca iarba de leac, a căuta un lucru, greu de găsit, cu stăruință, ca și cum nu ne putem lipsi de el; (P): așteaptă, murgule, să paști ~ verde, se zice cuiva care e tot amînat cu vorbe, cu făgădueli care nu se vor împlini niciodată ¶ 2 Însoțit de un adj. sau de un sbst., designează un mare număr de nume de plante: ~-ALBĂ, plantă ierboasă, cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-trandafirii sau gălbui; cultivată adesea ca plantă ornamentală; numită și „ierbăluță” sau „panglicuță” (Phalaris arundinacea) (🖼 2579); ~-ALBASTRĂ, plantă ierboasă, cu tulpina și cu frunzele vîrtoase, cu flori mai adesea violacee (Molinia coerulea) (🖼 2580); ~-AMARĂ = GRANAT²; – IARBA-ASINULUI = LUMINIȚĂ; ~-ASPRĂ = ȚĂPOȘICĂ¹; ~-BĂLOSĂ = TĂTĂNEASĂ; – IARBA-BĂLȚII = PĂIUȘ 3; -IARBĂ-BĂRBOASĂ, plantă ierboasă, cu florile verzi sau roșii-cafenii, dispuse ca un mănunchiu de spice; numită și „costrei”, „iarbă-ghimpoasă” sau „mohor (negru)” (Panicum crus galli) (🖼 2581); -IARBA-BROAȘTELOR, mică, plantă erbacee acuatică, cu flori albe și frunze cordiforme, ce plutesc deasupra apei; numită și „limba-broaștei” sau „mușcatul-broaștelor” (Hydrocharis morsus ranae) (🖼 2583); – IARBA-BUBEI – PĂPĂLĂU; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ; -IARBA-CANARAȘULUI 👉 CANARAȘ; -IARBA-CERBILOR – PIEPTĂNARIȚĂ; – IARBA-CIUMEI¹ 👉 CIUMĂREA; – IARBA-CIUTEI¹ 👉 CIUTĂ; – IARBA-CIUTEI² = URECHELNIȚĂ; – IARBA-CÎNELUI 👉 CÎINE; – IARBA-CÎMPULUI, plantă ierboasă cu florile verzi-alburii sau violacee, așezate în spice; numită și „iarba-vîntului” sau „păiuș” (Agostis alba) (🖼 2582); – IARBA-COCOȘULUI = COCOȘEL¹ 👉 COCOȘEL 5; – IARBA-CODRULUI = MĂTRĂGUNĂ; – IARBA-DATULUI-ȘI-A-FAPTULUI = FECIORICĂ; – IARBĂ-DE-BOALE, IARBĂ-DE-TOATE-BOALELE = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-COSITOR = BARBA-URSULUI ; – IARBĂ-DE-CURCĂ = FUMĂRIȚĂ ; – IARBĂ-DE-DURERI = COADA-COCOȘULUI ; – IARBĂ-DE-FRIGURI = TRAISTA-CIOBANULUI ; – IARBĂ-DE-LINGOARE(LUNGOARE)¹ 👉 LÎNGOARE ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE² = USTUROIȚĂ ; – IARBĂ-DE-LUNGOARE³ = GĂLBĂJOARĂ ; – IARBĂ-DE-MARE, plantă ierboasă acuatică cu tulpina plutitoare și cu frunzele în formă de panglici; crește sub apă pe fundul mării; cu frunzele uscate ale acestei plante se umplu perne și saltele (Zostera marina) (🖼 2584); – IARBĂ-DE-NEGI = ROSTOPASCĂ ; – IARBĂ-DE-SGAIBĂ = SGRĂBUNȚICĂ ; – IARBĂ-DE-ȘOALDINĂ 👉 ȘOALDINĂ ; – IARBĂ-DE-STRĂNUTAT = ROTOȚELE-ALBE ; – IARBĂ-DE-URECHI, plantă ierboasă cu frunzele cărnoase, late și lungărețe sau ovale, cu flori galbene-verzui; numită și „iarba-urechii”, „iarbă-grasă”, „oloisă” sau „verzișoară” (Sedum maximum) (🖼 2585) ; – IARBĂ-DE-VĂTĂMĂTURĂ = VĂTĂMĂTOARE ; –IARBĂ-DEASĂ, plantă ierboasă cu tulpini, subțiri, delicate, cu flori verzui dispuse cîte 2-5 în mici spice (Poa nemoralis) (🖼2587); -IARBA-DEGETELOR = CINCI-DEGETE ; – IARBA-DRAGOSTEI = LIMBA-CUCULUI ; – IARBA-DRUMURILOR = FRUNZĂ-DE-POTCĂ ; – IARBĂ-DULCE¹ = LEMN-DULCE ; – IARBĂ-DULCE² = ROURICĂ ; – IARBĂ-ENGLEZEASCĂ = ZIZANIE¹ ; – IARBA-FECIOAREI sau IARBA-FECIORILOR = FECIORICĂ ; – IARBA-FIARELOR sau FIERULUI 👉 FIER ; – IARBA-FETEI 👉 IARBĂ-MOALE ; – IARBĂ-FLOCOASĂ = CĂTUȘNICĂ și TALPA-GÎȘTEI¹ ; – IARBA-GĂII 👉 GAIE ; – IARBĂ-GHIMPOASĂ = IARBĂ-BĂRBOASĂ și GHIMPARIȚĂ ; – ~-GRASĂ¹, mică plantă erbacee grasă cu tulpina ramificată întinsă pe pămînt, cu frunzele cărnoase și lucioare, cu flori galbene; numită și „grașiță” sau „porcină”; vlătarele tinere ale acestei plante se mănîncă ca salată (Portulaca oleracea) (🖼 2586); – ~-GRASĂ² = ~-DE-URECHI ; – ~-GRASĂ³ URECHELNIȚĂ; -IARBA-IEPURELUI = TREMURĂTOARE; – ~-LĂPTOASĂ = AMĂREALĂ; – IARBA-LUI-DMNEZEU = LEMNUL-DOMNULUI; – IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI¹; -~-MARE, frumoasă plantă ierboasă, cu tulpăna dreaptă, vîrtoasă și păroasă, ramificată în partea superioară; face flori galbene dispuse în capitule mari și frumoase la vîrful tulpinei; e întrebuințată de popor contra tusei și altor boale, iar femeile își spală părul cu rădăcina ei fiartă în apă, ca să crească lung; numită și „oman” (🖼 2588) ; – IARBA-MÎȚEI = CĂTUȘNICĂ ; – IARBĂ-MIROSITOARE = VIȚELAR ; – IARBA-MLAȘTINII = RUGINĂ¹ ; – IARBĂ-MOALE, plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, cu frunze lungi și ascuțite, aspre pe margini, cu flori albe, așezate la vîrful tulpinii; numită și „iarba-fetei” (Stellaria holostea) (🖼 2590) ; – IARBĂ-NEAGRĂ¹, mic arbust, cu frunze mici, cu flori trandafirii, mai rar albe (Calluna vulgaris) (🖼 2589) ; – IARBĂ-NEAGRĂ², plantă ierboasă, cu tulpina în patru muchi, ca și pețiolul frunzelor, cu flori brune-purpurii pe din afară, galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia umbrosa) (🖼 2592) ; – IARBĂ-NEAGRĂ³ = BUSUIOC-SĂLBATIC ; – IARBĂ-NEAGRĂ⁴ = BUBERIC ; – IARBA-NEBUNILOR -SPÎNZ¹ ; – IARBA-OSULUI¹, mic arbust, cu flori galbene, ce crește pe coline și pe pășunile uscate din munți; numit și „ferestrău”, „mălăoiu”, „ruje” sau „ruja – soarelui” (Helianthemum chamaecistus)(🖼 2591); – IARBA-OSULUI² = MĂLĂOAIE ; – IARBA-OVĂSULUI = OBSIGĂ ; – IARBA-PĂRULUI = PERIȘOR¹ ; – IARBA-PORCULUI = BRÎNCĂ ; – IARBA-PURICELUI¹ sau PURICILOR = ~-ROȘIE² ; – IARBA-PURICELUI² = PURICARIȚĂ ; – ~-PUTUROASĂ, plantă ierboasă, cu flori albe, dispuse în umbele; numită și „buruiană pucioasă” sau „pucioagnă” (Bifora radians) (🖼 2593) ; – IARBA-RAIULUI = VETRICE¹ ; – IARBA- RÎNDUNELEI = ROSTOPASCĂ ; – IARBA-RANEI = VĂTĂMĂTOARE ; – ~-ROȘIE¹, plantă ierboasă, cu tulpina roșiatică, cu frunzele dințate și flori galbene; numită și,,cîrligioară„ (Bidens cernuus) (🖼 2594); – ~ROȘIE² DENTIȚĂ; – ~ROȘIE³ = TRESTIE-DE-CÎMPURI; – ~ROȘIE⁴ RĂCULEȚ; – ~ROȘIE⁵ = DINTELE-DRACULUI; – ~ROȘIE⁶ PUNGULIȚĂ; – ~ROȘIE⁷, plantă ierboasă, cu flori albe trandafirii sau roșii purpurii, dispuse în spice cilindrice (Polygonum persicaria) (🖼 2595); – ~SĂRATĂ BRÎNCĂ și SĂRICICĂ; – IARBA-ȘARPELUI¹, plantă, cu frunzele acoperite cu peri aspri, cu flori albastre, rar roșii sau albe, căutate de albine; se credea odinioară că e bună contra mușcăturii șerpilor; numită și,,ochiul-mîței” (Echium vulgare) (🖼 2596); – IARBA-ȘARPELUI² = MAMA-PĂDURII; – IARBA-ȘARPELUI³, plantă cu tulpina de jur împrejur păroasă, cu flori albastre sau roșietice; e întrebuinată de popor că leac contra mușcăturii șerpilor, numită și „șopîrliță” sau „ventrilică” (Veronica latifolia); – ~-SCĂIOASĂ, mică plantă ierboasă, cu tulpini numeroase întinse pe pămînt, cu flori verzui sau violete, așezate cîte două în spice mici în vîrful tupinei (Tragus racemosus) (🖼 2597); – ~SFÎNTĂ = LEMNUL-MAICII-DOMNULUI; – IARBA-SFÎNTULUI-HRISTOFOR ORBALȚ; – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN¹, plantă, originară din sudul Germaniei, cu flori albastre, și cu un miros foarte tare; numită și „șerlai” (Salvia sclarea) (🖼 2598); – IARBA-SFÎNTULUI-IOAN² = RĂSCOAGE; – IARBA-SGAIBEI = SGRĂBUNȚICĂ; – IARBA-STUPULUI = ROINIȚĂ¹; – IARBA-SURPĂTURII = FECIORICĂ; – IARBA-SURZILOR, plantă ierboasă, cu flori albe gălbui (Saxifraga aizoon) (🖼 2599); – IARBA-TĂIETURII = VINDECEA; – IARBA-TÎLHARULUI = ORBALȚ; – IARBA-TUNULUI = URECHELNIȚĂ; – IARBA-UNTULUI = VERIGEL; – IARBĂ-USTUROASĂ, plantă ierboasă, cu tulpina cenușie și acoperită de peri, cu frunzele dințate și cu flori roșii-purpurii ce miros ușor a usturoiu; numită și „usturoi-de-lac” (Teucrimum scordium) (🖼 2600); – IARBA-VÎNTULUI¹, plantă ierboasă, cu flori violacee sau verzui, dispuse în spice mici (Agrostis spica venti) (🖼 2601); – IARBA-VÎNTULUI^2.3.4 = CĂTUȘNICĂ, IARBA-CÎMPULUI și OBSIGĂ; – IARBA-VĂTĂMĂTURII = GHIMPARIȚĂ; – IARBA-VULTURULUI, plantă cu tulpina dreaptă și vîrtoasă, cu flori galbene, dispuse în capitule numeroase reunite la vîrful tulpinei (Hieracium umbellatum) (🖼 2602) ¶ 3 ⚔️ ~ de pușcă, praf de pușcă ¶ 4 ~ pucioasă, sulf, pucioasă: tocmind într’o nucă ~ pucioasă (CANT.) ¶ 5 Iarba acului, antimoniu sulfurat [lat. hĕrba].

GRANATĂ¹ s.f. v. granat.

*grenát n., pl. e, saŭ m. (fr. grenat, lat. granatum, d. granum, grăunte). Min. O peatră prețioasă transparentă de un roș închis care se numește și carbúncul (V. rubin). Adj. fix. Roș ca grenatu: o rochie grenat. V. granat.

granat² (silicat) s. n., pl. granate

granat¹ (plantă) s. m., pl. granați

granat² (silicat) s. n., pl. granate

granat¹ (plantă) s. m., pl. granați

granat (bot. ) s. m., pl. granați

granat (mineral) s. n., pl. granate

granat («piatră prețioasă»)

granată (rodie) (rar) s. f., g.-d. art. granatei; pl. granate

granată («rodie»)

granată, -te.

GRANÁT² (< lat. granatus) s. m. Plantă erbacee, aromatică, din familia compositelor, înaltă de 40-70 cm, cu frunze lobate și flori albe sau galbene dispuse în capitule (Chrysanthemum parthenium).

GRANÁT¹ (< germ.) s. n. Silicat natural de calciu, fier, magneziu, mangan, aluminiu sau crom, sticlos, frecvent roșu-brun, galben, verde sau negru. Cele mai importante varietăți de g. sunt: almandinul, piropul, spessartinul, grossularul, andraditul, hessonitul și uwarowitul. Se formează în cadrul metamorfismului de contact prin acțiunea magmelor acide asupra rocilor carbonate. Se găsește în șisturile cristaline, în skarne și în aluviuni, fiind utilizat uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă.

GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, mătrice, mătricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gâștii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.

GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, matrice, matricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gîștii, ochiul-boului, poala Sfintei-Mării.

GRANAT DE BOEMIA s. v. pirop.

GRANAT DE BOEMIA s. (MIN.) pirop.

granát², (granatir), s.m. (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel-de-grădină: „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea, 1924: 28). ■ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi. – Et. nec. (MDA).

granát¹, (grănat), s.n. 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Din germ. Granat (DEX); indirect din lat. granatum (Șăineanu, MDA).

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel de grădină. ♦ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi (Borza, 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea, 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (DEX, MDA).

granat¹, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Din germ. Granat (DEX); indirect din lat. granatum (Șăineanu, MDA).

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA).

granat¹, -e, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Lat. granatum.

grănát, s.n. v. granat¹ („salbă de mărgele”).