GRÁBNIC, -Ă, grabnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se grăbește, care arată grabă; care se întâmplă repede, pe neașteptate; care nu poate aștepta, nu poate întârzia, care trebuie făcut fără întârziere. Mers grabnic. Moarte grabnică. Treabă grabnică. – Grabă + suf. -nic.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GRÁBNIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește grabă; cu grabă. 2) Care trebuie realizat cât mai degrabă; de neamânat; urgent. /grabă + suf. ~nic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GRÁBNIC adj., adv. 1. adj. v. iute. 2. adv. v. iute. 3. adv. v. imediat. 4. adv. v. curând. 5. adj., adv. v. prompt. 6. adj. v. urgent.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Grabnic ≠ încet
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grábnic adj. m., pl. grábnici; f. sg. grábnică, pl. grábnice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grábnic, -ă adj. (d. grabă). Urgent, care nu sufere [!] întîrziere: afacere grabnică. Subit, năprasnic [!]: moarte grabnică. Adv. În grabă: vino grabnic. – Și gramnic (Munt. est).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink