GRĂDIȘTE, grădiști, s. f. Ridicătură (alungită) de teren formată în lunca unui râu, datorită schimbării către vărsare a meandrelor lui. – Din sl. gradište „castru”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GRẮDIȘTE ~i f. 1) Ridicătură de pământ, rămasă izolată în lunca unei ape curgătoare în urma deplasării meandrelor acesteia. 2) Loc al unei așezări istorice. /<sl. gradište
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GRĂDIȘTE s. v. grind.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grădíște, grădíști, s.f. (înv.) 1. loc unde a fost o cetate. 2. movilă în lunca unui râu sau într-o baltă.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

grắdíște (grădíști), s. f. – 1. Fortăreață sau cetate în ruine. – 2. Deal, colină. Sl. (bg., sb.) gradište. Se conservă mai ales ca toponim.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

grădiște s. f., g.-d. art. grădiștii; pl. grădiști
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

grădíște, V. gradiște.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

grádiște f. (vsl. gradište, întăritură, d. gradŭ, îngrăditură. V. gard. Cp. cu numele orașuluĭ Orheĭ, ung. Várhely, loc de oraș). Vechĭ. Locu unde a fost o cetate. Azĭ. Dun. Pópină. – Și grădíște, cum se numește locu Sarmizegethuseĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink