goví, govésc, vb. IV (înv.) 1. a respecta, a onora. 2. a trăi ca fată. 3. a tânji, a-i fi dor, a lâncezi.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

goví (-vésc, -ít), vb. – 1. A păzi, a sta cu mireasa în noaptea dinaintea nunții. – 2. (Trans., Mold., Bucov.) A se topi, a se mistui, a suferi, a tînji. – 3. (Trans.) A plînge, a se jelui. Var. (Trans.) gogi. Sl. govĕti „a posti” (DAR), cf. bg. govejă „a posti”, sb. goveti „a tăcea”. – Der. govie, s. f. (mireasă; petrecere); gogie (var. godie), s. f. (Trans., mireasă); govitor, adj. (înv., milostiv).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

1) govésc v. tr. (vsl. govĭeti). Vechĭ. Respect, onorez, venerez, ador: bun govitor (după vsl. blago-govĕinŭ). Azĭ. Olt. Staŭ pe lîngă mireasă în semn de onoare, cum obișnuĭesc prietenele eĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) govésc v. intr. (d. govă). Dos. Fetesc, trăĭesc ca fată. Est (cp. cu govesc 1 și gogesc). Tînjesc după cineva, mĭ-e dor de el, gogesc, lîncezesc (de boală).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink