gnoză¹ sf [At: GALACTION, O. I, 355 / S și: gnosă / Pl: ~ze / E: fr gnose] 1 (Flz) Cunoaștere prin intermediul rațiunii. 2 (Rel) Doctrină a gnosticilor. 3 Filozofie a magilor. 4 Filozofie presupusă a fi desăvârșită, care cuprinde toate cunoștințele presupuse sfinte și împărtășite celor inițiați.

-gnoză² [At: DN³ / E: fr -gnose] Element secund de compunere savantă cu sensul „cunoaștere”.

-GNOZĂ Element secund de compunere savantă, cu sensul „cunoaștere”. [Var. -gnozie. / < fr. -gnose, -gnosie, cf. gr. gnosis].

GNOZĂ s.f. Cunoștință bazată pe rațiune. ♦ Gnosticism. ♦ Filozofie a magilor. [< fr. gnose, cf. gr. gnosis – cunoaștere].

-gnoză, -gnozie v. gnoseo-

gnoseo- [At: DN³ / P: ~se-o~ / E: gr γνῶσις] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (De) cunoaștere. 3-4 (Referitor la) știință.

-gnozie² [At: DN³ / E: fr -gnosie] Element secund de compunere savantă cu sensul „cunoaștere”.

GNOSEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(de) cunoaștere”, „(referitor la) știință”. [Pron. -se-o-. / < gr. gnosis].

-GNOZIE v. -gnoză.

gnoseo-, -gnostic, -gnoză, -gnozie, gnoto- elem. „Cunoaștere”, „știință”. (< fr. gnoséo-, -gnostique, -gnose, -gnosie, cf. gr. gnosis, gnotos)

-GNOSTIC² elem. gnoseo-.

gnoto- v. gnoseo-

+gnoză s. f., g.-d. art. gnozei; pl. gnoze

-GNOZĂ „cunoaștere, identificare, depistare”. ◊ gr. gnosis „cunoaștere” > fr. -gnose, germ. id. > rom. -gnoză.

GNOSEO- „știință, cunoaștere”. ◊ gr. gnosis, eos „cunoaștere” > fr. gnoséo-, germ. id., engl. id. > rom. gnoseo-. □ ~log (v. -log), s. m. și f., adept al gnoseologiei; ~logie (v. -logie₁), s. f., parte a filozofiei care tratează despre posibilitatea cunoașterii lumii de către om; teorie a cunoașterii.

GNOTO- „cunoscut, știut”. ◊ gr. gnotos „știut, cunoscut” > fr. gnoto-, engl. id. > rom. gnoto-. □ ~biotic (v. -biotic), adj., (despre viețuitoare) cu viață cunoscută de către om; ~bioză (v. -bioză), s. f., stare caracteristică a animalelor gnotobiotice.

-GNOZIE „cunoaștere, știința”. ◊ gr. gnosis „cunoaștere” > fr. -gnosie, germ. id., engl. -gnosy, it. -gnosia > rom. -gnozie.

gnoză s. f. Cunoștință bazată pe rațiune. ♦ Filozofie a religiei păgâne, cu rădăcini în religiile orientale și în sistemele învățaților greci, în special în platonism, care profesează indirect dualismul dintre Dumnezeu și materie. ♦ Gnosticism. – Din fr. gnose (< gr. gnosis „cunoaștere”).