GLAS, glasuri, s. n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifică omului de a emite sunete articulate; voce. ◊ Loc. adv. Într-un glas = (toți) deodată; în unanimitate. ◊ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înălța) glasul = a vorbi, a răspunde cu un ton ridicat, tare, răstit; a protesta. A căpăta (sau a prinde) glas = a căpăta curaj, a-și reveni (și a începe să vorbească). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-și pierde) glasul = a nu mai putea să vorbească, să răspundă; a nu mai avea ce răspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al păsărilor. ♦ Strigăt produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apă etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, știre. 4. Denumire dată scării muzicale în cântarea bisericească răsăriteană. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri (3) fundamentale după care se execută cântările bisericești. – Din sl. glasŭ.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLAS ~uri n. 1) Sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ răgușit. ◊ Într-un ~ toți deodată. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau în scris). A ridica ~ul a se răsti. A căpăta (sau a prinde) ~ a căpăta curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea să vorbească; b) a nu mai avea ce răspunde; a se da bătut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) Sunet sau ansamblu de sunete scoase de păsări sau de animale. 4) fig. Zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. Sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioară. /<sl. glasu
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLAS s. 1. cuvânt, grai, gură, voce, (livr.) verb, (pop.) limbă, (reg.) boace, (înv.) rost. (Încă nu i-am auzit ~ul.) 2. v. voce. 3. v. ciripit. 4. v. cânt. 5. v. canon.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GLAS s. v. cuvânt, știre, termen, veste, vorbă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glas (glásuri), s. n. – 1. Cuvînt. – 2. Limbaj, cuvînt. – 3. (Înv.) Veste. – 4. (Înv.) Urare. – 5. Gamă la muzica orientală. – Megl. glas. Sl. glasŭ (Miklosich, Lexicon, 129; Cihac, II, 121; Conev 95), cf. bg. glas, ceh. hlas, pol. glos, rus. golos. – Der. glăsi, vb. (înv., a vorbi, a spune; înv., a cînta; Trans., a plînge, a se jelui), din sl. glasiti; glasnic, adj. (înv., faimos, celebru; înv., vocal); neglasnic, adj. (înv., consonant); glăsui, vb. (a vorbi, a rosti, a spune; a cînta, a plînge, a se jelui); glăsuitor, adj. (sonor); conglăsui, vb. (a vorbi în același timp; a coincide), format pe baza fr. consonner; conglăsuitor, adj. (conform).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glas s. n., pl. glásuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glas n., pl. urĭ (vsl. bg. glasŭ). Voce. Vot: glasurile alegătorilor. Vechĭ. Informațiune. Ton, melodie. Pl. Note de muzică orientală, de vechea muzică bisericească la Românĭ: a ști glasurile.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
glas (‹ sl. глас) 1. (arhaic) voce (1.). 2. eh*.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
însuși-glasul v. automelă.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink