GLAGÓRE s. f. invar. (Pop.) Minte, pricepere. [Var.: glagóle s. f. invar.] – Din sl. glagolŭ „numele literei chirilice g”.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GLAGÓRE f. : A (nu) avea ~ în cap a (nu) putea pătrunde cu mintea; a (nu) pricepe. [Var. glagole] /<sl. glagolu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GLAGÓRE s. v. judecată, minte, rațiune.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

glagóre s. f. – Inteligență, istețime, capacitate intelectuală. – Var. glagole, glagorie. Sl. glagolŭ „cuvînt”. Denumește de asemenea litera g, a patra a alfabetului sl. Semantismul din rom. nu este clar. DAR încearcă să-l explice pe baza sensului de „cuvînt”; trebuie plecat mai curînd de la sensul de „literă”, generalizat ca în „litere” cu accepția de „instrucțiune”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

glagóre s. f. invar.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

glagóre m. (din maĭ vechiŭ glagol și -óle, d. vsl. glagolŭ, cuvînt). Vechĭ. Numele luĭ 6 în alfabetu chirilic. Azĭ. Fam. (glagóle [Munt.], glagóre și glagórie). S. f. Minte, pricepere: am și eŭ atîta glagorie!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink