GLĂSUIRE, glăsuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. ◊ Loc adv. Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord. – V. glăsui.

glăsuire sf [At: MINEIUL (1776), 85 / Pl: ~ri / E: glăsui] 1 (Îvp) Văitare. 2 (Îvp) Bocire (cu glas tare). 3 (Îvp) Plângere. 4 (Îlav) Într-o ~ Cu toții. 5 (Îal) De comun acord. 6 (Fig; poetic) Spunere. 7 (Ccr; fig) Cuvânt. 8 (Înv) Conținut al unui text. 9 (Înv) Redactare.

GLĂSUIRE sf. Faptul de a glăsui; glas; într’o ~, într’un glas: toți într’o ~ primiră de bună cugetarea boierului (ISP.).

GLĂSUIRE, glăsuiri, s. f. Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. ♦ Loc. adv. Într-o glăsuire = cu toții; de comun acord. – V. glăsui.

GLĂSUIRE, glăsuiri, s. f. Acțiunea de a glăsui și rezultatul ei. 1. Vorbire, spusă. (Fig.) Făt-Frumos se sui pe tron după glăsuirea hrisovului răposatului și cu deplina învoire a tuturor sfetnicilor împărăției. POPESCU, B. I 43. Dup-a legii glăsuire, Băiatul mi se cuvine în loc de despăgubire. HASDEU, R. V. 38. ◊ Loc. adv. (Rar) Într-o glăsuire = într-un glas, de comun acord. Toți fură într-o glăsuire ca fata să se dea pierzării. ISPIRESCU, L. 353. 2. Cîntare. De treci codrii de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85.

GLĂSUIRE ~i f. v. A GLĂSUI. ◊ Într-o ~ cu toți deodată; într-un glas. /v. a glăsui

glăsuíre f. Rar. Fam. Cuvîntare. Cîntare.

GLĂSUI, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Înv.; azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

glăsui [At: MINEIUL (1776) 3 1/2 / Pzi: ~esc / E: glas + -ui] 1 vr (Îvp) A se văita. 2 vr (Îvp) A se boci (cu glas tare). 3 vr (Îvp) A se plânge. 4-5 vti (Fig; poetic) A spune. 6 vt (Înv) A cânta. 7 vi (Înv; fig; d. texte) A conține. 8 vi (Înv; d. texte) A exprima. 9 vi (Înv; complinit prin la fel) A corespunde. 10 vi (Înv; pex) A coincide.

GLĂSUI (-uesc) I. vb. tr. și intr. 1 A cînta, a intona: Un bondar rotund în pîntec... glasuește ’ncet un cîntec (EMIN.) ¶ 2 A cuvînta, a grăi, a zice: feciorii... știau ce glăsuește tatăl lor (ISP.) ¶ 3 A spune, a suna (în spec. despre ceva scris): să vedem ce glăsuește zapisul; lată ce glăsuește o zicătoare (ISP.). II. vb. refl. A se tîngui cu glas tare.

GLĂSUITOR adj. verb. GLĂSUI. 1 Care glăsuește ¶ 2 Cîntător: păsările... cele dulci glăsuitoare (PANN).

GLĂSUI, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. (Azi poetic și fig.) A vorbi, a spune. ♦ Intranz. (Despre texte scrise; la pers. 3) A conține, a exprima. 2. Tranz. (Rar) A cânta, a intona. – Glas + suf. -ui.

GLĂSUI, glăsuiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Astăzi mai mult în limbaj poetic) A grăi, a vorbi. Glăsuiau însă puțin și domol, parcă cuvintele ar fi avut greutăți de plumb. REBREANU, R. II 110. Iar al gîndului senin, Glăsuit într-un suspin, Îl dau florilor de in. BELDICEANU, P. 103. ◊ Tranz. Feciorii, cari știau ce glăsuise tatăl lor cînd îi ieși sufletul, se puse de pază. ISPIRESCU, L. 253. ◊ Fig. Iată ce glăsuiește o zicătoare. ISPIRESCU, L. 273. 2. Tranz. A cînta, a intona. În veștmînt de catifele, un bondar rotund în pîntec Somnoros pe nas ca popii, glăsuiește-ncet un cîntec. EMINESCU, O. I 87. 3. Refl. (Rar, popular) A se văita, a se jelui. A prins... a se glăsui cu glas mare. TEODORESCU, P. P. 360. Nu te tîngui, Nu te glăsui, Că eu te-oi lecui! id. ib. 361.

A GLĂSUI ~iesc tranz. fig. poet. A exprima prin grai; a zice; a spune; a vorbi. /glas + suf. ~ui

glăsuì v. 1. a da glas, a rosti: cântăreții glăsuiră rugăciunea OD. 2. a suna: așa glăsuiește zapisul.

glăsuĭésc v. tr. (d. glas). Vorbesc, spun, cuvîntez: a glăsui o rugăcĭune, a face cum glăsuĭește legea. – Și glăsesc și grăsesc (Cod. Vor.).

glăsuire (vorbire) (înv.) s. f., g.-d. art. glăsuirii; pl. glăsuiri

glăsuire (vorbire) (înv.) s. f., g.-d. art. glăsuirii; pl. glăsuiri

glăsuire s. f., g.-d. art. glăsuirii; pl. glăsuiri

glăsui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiesc, 3 sg. glăsuiește, imperf. 1 glăsuiam; conj. prez. 1 sg. să glăsuiesc, 3 să glăsuiască

glăsui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiesc, imperf. 3 sg. glăsuia; conj. prez. 3 să glăsuiască

glăsui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiesc, imperf. 3 sg. glăsuia; conj. prez. 3 sg. și pl. glăsuiască

glăsui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. glăsuiesc, conj. glăsuiască)

glăsuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

GLĂSUIRE s. v. text.

glăsuire s. v. TEXT.

GLĂSUI vb. v. boci, căina, cânta, executa, intona, interpreta, jeli, jelui, lamenta, plânge, rosti, spune, tângui, văicări, văita, vorbi, zice.

glăsui vb. v. BOCI. CĂINA. CÎNTA. EXECUTA. INTONA. INTERPRETA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. ROSTI. SPUNE. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA. VORBI. ZICE.