giugiulit², ~ă a [At: DA ms / V: gug~, gugu~ / Pl: ~iți, ~e / E: giugiuli] 1 Mângâiat. 2 Gudurat. 3 Împerecheat.

giugiulit¹ sn [At: DELAVRANCEA, S. 5 / V: gug~, gugu~ / Pl: ~uri / E: giugiuli] 1-3 Giugiulire (1-3).

giugiuli [At: GORJAN, H. IV, 74/13 / V: gug~, gugu~ / Pzi: ~lesc / E: ns cf gingirliu, giugiuc] 1-2 vtr (D. oameni) A dezmierda pe cineva cu vorbe drăgăstoase și a-l mângâia. 3 vr (D. câini) A se gudura. 4 vr (D. păsări) A se împerechea.

gugiuli v vz giugiuli

gugiulit², ~ă a vz giugiulit²

gugiulit¹ sn vz giugiulit¹

guguli¹ v vz giugiuli

gugulit¹ sn vz giugiulit¹

gugulit², ~ă a vz giugiulit²

guli v vz giugiuli

gulit¹ sn vz giugiulit¹

gulit², ~ă a vz giugiulit²

GIUGIULI (-ulesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) desmierda cu vorbe și cu gesturi dragăstoase: se va aprinde de dragoste pentru tine, încît nu va ști... cum să te giugiulească (ISP.); nevastă-sa... mi-l giugiulește și mi-l dragostește (RET.) ¶ 2 A se drăgosti (despre păsări): printre crăcile lui întinse se giugiuleau pasărelele (ISP.); Deasupra noastră două presuri Pe-o ramură se giugilesc (VLAH.).

GUGIULI vb. IV. V. giugiuli.

GIUGIULI, giugiulesc, vb. IV. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta. Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn Trebuie să i-l adorm, Dimineața să-l trezesc, Peste zi să-l giugiulesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ♦ Refl. A se drăgosti. ◊ Fig. (Despre păsări) Un stol de porumbițe albe ca zăpada se giugiuleau și se jucau. RUSSO, O. 163. – Variantă: gugiuli (EMINESCU, O. I 43) vb. IV.

A GIUGIULI ~esc tranz. fam. (persoane) A atinge ușor și repetat cu mâna în semn de afecțiune, spunând concomitent vorbe de dragoste; a mângâia; a drăgosti. /Orig. nec.

A SE GIUGIULI mă ~esc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de giugiuleli (cu cineva); a se mângâia; a se drăgosti; a se ciuguli. /Orig. nec.

giugiulì v. a răsfățà: se giugiuliră ca niște porumbei ISP. [Termen aparținând primitiv graiului copiilor (v. gigea)].

gugulì v. Mold. V. cocolì.

cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc.

gĭugĭulésc v. tr. (ung. gyögéltetni, a gĭugĭuli, d. gyönge, gingaș. V. gingaș). Răsfăț, alint, dezmerd, mîngîĭ cu mîna. – Și gĭungĭunesc, ghĭonghĭonesc și ghĭunghĭunesc.

gugulésc, V. cocolesc.

giugiulit (fam.) s. n.

giugiulit (fam.) s. n.

giugiulit s. n.

giugiuli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulesc, 3 sg. giugiulește, imperf. 1 giugiuleam; conj. prez. 1 sg. să giugiulesc, 3 să giugiulească

giugiuli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulesc, imperf. 3 sg. giugiulea; conj. prez. 3 să giugiulească

giugiuli vb., ind. prez. 3 pl. giugiulesc, imperf. 3 sg. giugiulea; conj. prez. 3 sg. și pl. giugiulească

giugiuli, giugiulesc I. v. t. a mângâia, a dezmierda II. v. r. a se mângâia, a se dezmierda (reciproc)

GIUGIULI vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

GUGULI vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

giugiuli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

guguli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

giugiulít, -ă, giugiuliți, -te, adj. Dezmierdat. – Din giugiuli.

guguli, gugulesc, vb. IV (reg.) 1. (despre copii) a răsfăța, a râzgâi. 2. (refl.) a se așeza pe vine ghemotoc; a se ciuci.

giugiulí, giugiulesc, v.t.r. A (se) dezmierda, a (se) mângâia. – Et. nec. (MDA).