gilăluíre f. Vechĭ. Ură.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GILĂLUÍ vb. v. dușmăni, urî, vrăjmăși.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gilăluí (-uésc, gilăluít), vb. – A urî, a dușmăni. Mag. gyülölni (DAR). Sec. XVI, înv.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gilăluĭésc v. tr. (ung. gyülölni). Vechĭ. Urăsc. Urmăresc. Rîvnesc.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GILĂLUÍRE s. f. v. gilălui. [DER]
Sursa: Neoficial
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink