giganto- [At: DN³ / E: fr giganto-] Element prim de compunere savantă, cu semnificația „foarte mare”.

GIGANTO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „foarte mare”, „gigantic”, „de gigant”. [Var. gigant-. / < fr. giganto-, cf. gr. gigas, gigantos – gigant].

GIGANT²(O)- elem. „foarte mare, uriaș, colosal”. (< fr. gigant/o/-, cf. gr. gigas, -antos)

gigant, ~ă [At: MINEIUL (1776) 28¹/2 / V: ghi~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat gigas, -antis, gr γίγας, -αντος it gigante] 1-2 smf, a (Ființă) de proporții uriașe Si: uriaș. 3 smf Construcție, întreprindere etc. uriașă. 4 smf (Fig) Persoană care se remarcă prin calități excepționale. 5 sm (Mit) Nume dat unor ființe fabuloase de statură uriașă, care s-au răsculat împotriva lui Zeus.

GIGANT- v. giganto-.

GIGANT¹ I. s. m. 1. (mit.) nume dat unor ființe fabuloase de statură uriașă și foarte puternice, care s-au răsculat împotriva lui Zeus. 2. uriaș. ◊ (fig.) construcție, clădire, avion de mari dimensiuni. 3. (fig.) persoană care se remarcă prin calități excepționale. II. s. f. (astr.) stea de mare luminozitate. (< it. gigante, lat. gigas, -ntis)

*gigánt, -ă s. (vgr. gígas, gígantos, lat. gigas, -antis, it. gigante, fr. géant). Uriaș, ființă de o mărime extraordinară. Fig. Geniŭ prodigios: Omer, Dante și Goethe aŭ fost niște giganțĭ aĭ poeziiĭ. Pl. Mit. Uriașĭ, titanĭ, fiiĭ Pămîntuluĭ trăsnițĭ de Joe fiind-c’aŭ vrut să ĭa ceru cu asalt. – Osămintele enorme care se găseaŭ și se găsesc și azĭ în stîncile granitice și care provin de la animale fósile ĭ-aŭ făcut pe oamenĭ să creadă că existaŭ odinioară oamenĭ uriașĭ. Știința a arătat că oameniĭ vechĭ eraŭ cam tot așa de marĭ ca ceĭ de azĭ. Giganțiĭ, ca și pigmeiĭ (piticiĭ) nu-s de cît excepțiunĭ. Împăratu roman Maximin era înalt de 2 metri și jumătate, cît va fi fost și Goliat din Scriptură și Teutobocchus, regele Teutonilor. În zilele noastre, un anume Constantin, a ajuns pînă la 2 m. 60, ĭar Rusu Mahnov pînă la 2 m. 85. În general, giganțiĭ îs moĭ, cam leneșĭ, nu prea deștepțĭ, nicĭ prea vitejĭ, nicĭ prea robuștĭ față de statura lor, și îmbătrînesc răpede.

GIGANTO- „uriaș, colosal, imens”. ◊ gr. gigas antos „uriaș” > fr. giganto-, engl. id. > rom. giganto-. □ ~blast (v. -blast), s. n., eritroblast uriaș și nucleat; sin. gigantocromoblast; ~cit (v. -cit), s. n., hematie mare anucleată; ~cromoblast (v. cromo-, v. -blast), s. n., gigantoblast*; ~grafie (v. -grafie), s. f., metodă tipografică de reproducere prin proiecție, pe formate mari; ~mahie (v. -mahie), s. f., luptă fabuloasă a giganților împotriva zeilor; ~manie (v. manie), s. f., tendință patologică de a prezenta totul în mod exagerat; ~zaur (~saur) (v. -zaur), s. m., reptilă uriașă dinozauriană erbivoră, din cretacic, cu corpul avînd aproape 40 m și cu membrele anterioare mai lungi decît cele posterioare.