GÍGĂ s. f. Vechi dans vioi și vesel, de origine engleză; melodie după care se execută acest dans. ♦ Ultima parte a vechilor suite (2) instrumentale. – Din fr. gigue, it. giga.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
gall
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÍGĂ f. mai ales art. 1) Vechi dans englezesc executat într-un tempo vioi. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) Ultima parte a vechilor suite instrumentale. /<fr. gigue, it. giga, engl. jigg
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÍGĂ s.f. 1. Vechi dans vioi în trei timpi, de origine engleză; melodia acestui dans, care se prezintă adesea ca un fragment dintr-o compoziție clasică. ♦ Ultima parte a unei suite instrumentale, urmând după sarabandă. 2. Vechi instrument cu coarde, asemănător viorii. [< fr. gigue, it. giga, engl. jigg].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÍGĂ s. f. 1. vechi dans englez, de origine populară, cu mișcare săltăreață; melodia corespunzătoare. ◊ ultima parte a unei suite instrumentale, după sarabandă. 2. vechi instrument cu coarde și arcuș, cu spatele bombat. (< fr. gigue, it. giga)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gígă s. f.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
GÍGĂ (‹ fr., it.) s. f. Vechi dans popular din Scoția și din Irlanda, cu măsură ternară sau binară, mișcare vioaie și săltăreață, devenit în sec. 17-18 dans de salon; melodia corespunzătoare acestui dans. ♦ (În sec. 17-18) Ultima parte a unei suite instrumentale, urmând după sarabandă.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
gigă (engl. jig; it. giga; fr. gigue [în fr. veche, giguer „a dansa”]) 1. Dans* rapid în măsură 6/8 sau, mai rar, 6/4, practicat la Curtea engl. încă din sec. 16, apoi la cea fr. (sec. 17) fiind utilizată și în operă* (începând cu Lully). Totodată, pătrunde în muzica instr. devenind unul din principalele dansuri ale suitei* preclasice (situat, de obicei, la sfârșit). Răspândită în toată Europa, g. cunoaște două variante mai importante: tipul fr. (ritm, punctat, salturi intervalice mari, formă binară* și scriitură polif.) e cel mai frecvent și a fost cultivat, pe lângă compozitorii fr. (Lully, Destouches, Rameau, Chambonnières), și de Froberger, Händel și Bach; tipul it. (tempo foarte rapid, figurații* numeroase, stil armonic) se întâlnește și la compozitorii it. (Vitali, Corelli, Zipoli) dar și la Bach, Froberger. 2. Instrumente cu coarde și cu arcuș, cunoscute sub această denumire deja în sec. 13, al căror spate era bombat, în contrast cu cel plat al fidulei*.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink