ghiotură sf [At: CREANGĂ, A. 5 / V: ~toră, ~iut~^[1] / Pl: ~re / E: tc götürü] 1 (Pfm; îlav) Cu ~a Fără măsură. 2 (Îal) Fără socoteală. 3 (Reg; îf ghiutură) Legătură. corectat(ă)

GHIOTURĂ s. f. Mulțime, cantitate mare (de lucruri); grămadă. În fiecare sîmbătă seara ne strînge ghiotură în tindă. STANCU, D. 220. ◊ (Mai ales în loc. adj. ) Cu ghiotura = în număr sau în cantitate mare; cu nemiluita, cu grămada, cu duiumul. Spune minciuni cu ghiotura. STANCU, D. 437. Avea fabrica mult de lucru. Dădea în brînci cu ce-avea de făcut. S-a mărit, se mărește mereu și ia lucrări cu ghiotura. PAS, L. II 56. Nică începe să mă asculte; și... unde nu s-apucă de însemnat la greșeli cu ghiotura pe o draniță. CREANGĂ, A. 5. – Pronunțat: ghio-.

GHIOTURĂ s. f. Mulțime, cantitate mare; grămadă. ◊ Loc. adj. Cu ghiotura = în număr, în cantitate mare. – Tc. götürü „global, în bloc”.

GHIOTURĂ f. mai ales art. pop. și fam.: Cu ~a în număr sau în cantitate mare; cu grămada. /<turc. götürü

ghiotură f. 1. totalitate, toptan, în locuțiunea cu ghiotura, pe dea întregul: a vinde, a cumpăra cu ghiotura; 2. grămadă în genere: greșeli cu ghiotura CR. [Turc. GÖTÜRÈ].

GHIOTURA s. f. art. (în loc. adv.) Cu ghiotura = în număr, în cantitate mare; fără nici o deosebire; cu grămada. – Din tc. götürü.

ghiotoră sf vz ghiotură

ghiutură sf vz ghiotură

GHIOTURA s. f. art. (Pop. și fam.; în loc. adv.) Cu ghiotura = în număr, în cantitate mare; fără nici o deosebire; cu grămada. – Din tc. götürü.

ghĭótura (cu) loc. adv. (turc. götürü). Vechĭ. Cu ridicata, cîte mult, cu toptanu, cu vurta (fr. en gros). Azĭ fam. Cîte mult: a face prostiĭ cu ghĭotura.

ghiotură s. f. art. (sil. ghio-)

!ghiotura (cu ~) (desp. ghio-) loc. adj., loc. adv. (minciuni ~, a minți ~)

!ghiotura (cu ~) (ghio-) loc. adv.

(cu) ghiotura.

ghiotura s. f. – În expresia: cu ghiotura, în număr mare, cu grămada. Tc. kötürü (Șeineanu, II, 182; Lokotsch 734), cf. bg. giotiore.

cu ghiotura expr. mult, din belșug.