GHÍNȚURĂ, ghințure, s. f. (Bot.; pop.) Gențiană. – Cf. gențiană.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GHÍNȚURĂ s. v. gențiană.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GHÍNȚURĂ s. v. fierea-pământului, potroacă, țintaură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ghínțură (ghínțuri), s. f. – Gențiană (Gentiana cruciata, punctata, excisa). – Var. (d)ințură. Din germ. Gentiana. – Din rum. provine rut. g’enzura (Miklosich, Wander., 15); ca și sb. lincura (Candrea, Elemente, 406).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ghínțură s. f., g.-d. art. ghínțurei; pl. ghínțure
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) ghinț n., pl. urĭ. Pl. Ghindurĭ multe și micĭ care se fac pe la gît, mînĭ [!] și picĭoare cînd eștĭ răcit. – Din pl. ghințurĭ, există și un sing. ghințură, pl. ĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink