GERMANĂ s. f. (cf. lat. Germanus): limbă germanică din grupul de apus. I se mai spune și germana de sus – Hochdeutsch. Este limba de stat a Germaniei și a Austriei și una din cele patru limbi oficiale ale Elveției (alături de franceză, italiană și retoromană). Este vorbită și de grupurile compacte de germani care trăiesc în Franța, Italia, Luxemburg, Polonia, Bielorusia, Rusia și S.U.A. precum și de germanii din țara noastră: de sași, veniți din Germania în regiunile Bistrița-Năsăud, Sibiu și Brașov, și de șvabi, veniți din Austria în Banat. În istoria limbii germane există trei perioade distincte: a) vechea germană de sus – Althochdeutsch – între secolul al VIII-lea și secolul al XI-lea, în care au fost scrise cele mai vechi documente de limbă germană (glosele) și cel mai vechi cântec eroic german – Cântecul lui Hildebrand (Hildebrandslied); b) germana medie de sus – Mittelhochdeutsch – între secolele al XII-l ea și al XV-lea, în care a fost scrisă – probabil în secolul al XIII-lea – epopeea eroică germană Cântecul Nibelungilor – Nibelungenlied – și care se diversifică dialectal. În această perioadă, limba g. a fost puternic influențată de cultura cavalerească franceză, împrumutând din limba franceză multe cuvinte; c) germana nouă de sus – Neuehochdeutsch, între secolul al XVI-lea și al XIX-lea. În această perioadă începe procesul de unificare a limbii literare g., prin traducerea în limba g. a Bibliei de către Luther, proces ușurat în mare măsură de inventarea tiparului, de Reformă, de apariția dicționarelor și a gramaticilor, de lupta puriștilor din secolul al XVII-lea, organizați în „academii lingvistice” – Sprachgesellschaften, împotriva influențelor străine etc. Procesul de unificare a limbii germane literare s-a desăvârșit în secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea prin influența marilor poeți, scriitori și filozofi clasici germani: Lessing, Goethe, Schiller, Kant etc. În secolul al XIX-lea, paralel cu procesul de unificare a limbii g. scrise, începe și procesul de unificare a limbii g. vorbite – proces lent care n-a dus încă la ștergerea diferențelor esențiale dintre cele două mari grupuri de dialecte: cele germane de jos și cele germane de mijloc și de sus. Uneori, deosebirile dintre acestea sunt așa de mari, încât vorbitorii nu se pot înțelege decât pe baza limbii g. literare. Alături de g. de sus, în zona de nord-vest a Germaniei (Saxonia) s-a vorbit și germana de jos – Niederdeutsch, sub forma vechii saxone (vechii germane), atestată încă din secolul al IX-lea prin poemul Heliand. Aceasta este continuată astăzi prin ceea ce lingviștii denumesc Plattdeutsch. Limba g. este folosită și ca limbă internațională, în diplomație. Existența unor elemente lexicale germane în limba română și a unor elemente lexicale române în limba g. vorbită în România i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență germană asupra limbii române și, invers, despre o influență română asupra limbii germane vorbite de sașii și șvabii de pe teritoriul patriei noastre, din Transilvania și din Banat (v. influență).