GERMÁNIC, -Ă, germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GERMÁNIC ~că (~ci, ~ce) Care aparține germanilor sau popoarelor înrudite cu germanii; propriu acestor popoare. ◊ Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul și din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzând vechile triburi din care își au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~că filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile și culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GERMÁNIC, -Ă adj. propriu germanilor. ♦ limbi če = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei. (< fr. germanique, lat. germanicus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GERMÁNIC adj. v. german.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

germánic adj. m., pl. germánici; f. sg. germánică, pl. germánice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*germánic, -ă adj. (lat. germanicus). De German, nemțesc: confederațiunea germanică. Adv. Nemțește, ca Germaniĭ: a vorbi germanic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

indo-germánic adj. m. germanic
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink