gerid sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 256 / V: geret, gired, giret, girit / Pl: ~uri / E: tc čirid, čirit] 1 (Înv) Joc executat călare, pe o câmpie întinsă, la care participau aproximativ o sută de călăreți și care consta în aruncarea unui băț din fuga calului, către adversar, iar acesta îl prindea. 2 Băț gros, cu lungimea de peste un metru, în formă de suliță, folosit în gerid (1). 3 (Îf giredu) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

GERID, geriduri, s. n. (Învechit) Numele unui joc vitejesc turcesc în care călăreții aruncau, din galop, o suliță. Turcii își arătau măiestria lor în jocul geridului, nimerind țelul cu sulița azvîrlită din fuga cailor. ODOBESCU, S. I 135. ♦ Suliță scurtă, folosită în acest joc. – Variantă: geret (BĂLCESCU, O. II 129) s. n.

gerid n. 1. suliță groasă cu care Turcii trag la țintă: de halca se apropia și din fugă asvârlia geridul său chiar prin ea POP.; 2. joc călare de-a sulițile, un fel de turnir oriental: Turcii își arătau măiestria lor în jocul geridului. OD. [Turc. DJERID]. V. halca.

geríd și gerét, girét și girit n., pl. urĭ (turc. ğirid, d. ar. ğerid, ramură fără frunze). Vechĭ. Suliță scurtă. Un joc în care un călăreț arunca din galop o suliță, ĭar altu o prindea și o arunca înapoĭ tot din galop. (La acest joc se dedaŭ la baĭram pajiĭ și agalele Curțiĭ în prezența sultanuluĭ. Un joc analog la București în cîmpia Colentineĭ (doĭ călărețĭ, fiĭ de boĭer, aruncaŭ unu într’altu cu cîte un băț de alun lung de vre-un metru și se apăraŭ c’un scut de pîslă. La brîŭ aveaŭ și un baston cu cîrlig, cu care, din galop, apucaŭ geridu căzut). V. halca.

geret sn vz gerid

gired sn vz gerid

giret sf vz gerid

girid sn vz gerid

girit sn vz gerid

geret n. V. gerid: gereturi pe care le aruncă cu mâna BĂLC.

gerét, V. gerid.

girét, V. gerid.

girít, V. gerid.

gerid (înv.) s. n., pl. geriduri

gerid (înv.) s. n., pl. geriduri

gerid s. n., pl. geriduri

gerid (geriduri), s. n. – 1. Suliță. – 2. Joc, turnir în care călăreții aruncau adversarului cîte o suliță. – Var. geret, giret, girit. Mr. girit „suliță”. megl. gilit. Tc. cirid (Șeineanu, II, 178; Lokotsch 681), cf. ngr. τζιρίτι, bg. džirid.