GEOTEHNICĂ s. f. Știință aplicată care studiază, din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței, comportarea terenurilor sub acțiunea diferitelor încărcări la care pot fi supuse. – Pronunțat: ge-o-.

GEOTEHNICĂ s.f. Ramură a geologiei care studiază comportarea terenurilor din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței. [Gen. -cii. / cf. fr. géotechnique].

GEOTEHNICĂ f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rezistenței și stabilității terenurilor. /<fr. géotechnique

geotehnic, ~ă [At: LTR / P: ge-o~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr géotechnique] 1 sf Știință aplicată care studiază comportarea terenurilor din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței lor. 2 Care aparține geotehnicii (1). 3 a Referitor la geotehnică (1). 4 a Specific geotehnicii (1). 5 a Care provine de la geotehnică (1). 6 a De geotehnică (1).

GEOTEHNIC, -Ă adj. Referitor la geotehnică. [< fr. géotechnique].

GEOTEHNIC, -Ă I adj. referitor la geotehnică. II. s. f. știință aplicată care studiază caracteristicile chimice, fizice și mecanice ale terenurilor, precum și comportarea lor sub acțiunea construcțiilor. (< fr. géotechnique)

geotehnic, -ă adj. 1979 Privitor la stabilitatea și la rezistența terenurilor v. vibroforeză (din fr. géotechnique; PR 1967; DN3, DEX-S)

GEOTEHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de geotehnică; propriu geotehnicii. /<fr. géotechnique

geotehnică (desp. ge-o-) s. f., g.-d. art. geotehnicii

geotehnică (ge-o-) s. f., g.-d. art. geotehnicii

geotehnică s. f. (sil. ge-o-), g.-d. art. geotehnicii

geotehnic (desp. ge-o-) adj. m., pl. geotehnici; f. geotehnică, pl. geotehnice

*geotehnic (ge-o-) adj. m., pl. geotehnici; f. geotehnică, pl. geotehnice

geotehnic adj. m.(sil. ge-o-), pl. geotehnici; f. sg. geotehnică, pl. geotehnice

GEOTEHNICĂ s. v. geologie tehnică și inginerească.

GEOTEHNICĂ s. geologie tehnică și inginerească.