GENUÍN, -Ă, genuini, -e, adj. (Livr.) Natural, veritabil, pur. – Din lat. genuinus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GENUÍN ~ă (~i, ~e) livr. Care nu este denaturat; natural; curat; pur; veritabil. /<fr. génuine, lat. genuinus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GENUÍN, -Ă adj. (Liv.) Natural, veritabil, pur. [Pron. -nu-in. / < lat. genuinus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GENUÍN, -Ă adj. natural, veritabil, pur. (< lat. genuinus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GENUÍN adj. v. natural, pur, veritabil.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

genuín adj. m., pl. genuíni; f. sg. genuínă, pl. genuíne
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*genuín, -ă adj. (lat. genuinus, d. gignere. V. gen). Din naștere, natural, nefalsificat, pur: vorbe genuine.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink