2 intrări

42 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obținută prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă. ◊ Pictură de gen = pictură care înfățișează aspecte ale vieții cotidiene. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind creațiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticală bazată pe distincția dintre ființe și obiecte, precum și dintre ființele de sex masculin și cele de sex feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematică, subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasă de obiecte care au note esențiale comune și cuprind cel puțin două specii. ◊ Gen proxim = gen (5) care este cel mai apropiat de noțiunea de definit. – Din lat. genus, -eris.

gen1 sn [At: MAIORESCU, L. 122 / Pl: ~uri / E: lat genus, -eris] 1 (Blg) Categorie sistematică, subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite de plante sau de animale. 2 Tip (pe care îl reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc.). 3 (Pgn) Fel de a fi al cuiva. 4 Diviziune obișnuită prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă. 5 (Îs) Pictură de ~ Pictură care înfățișează aspecte ale vieții de toate zilele. 6 Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind creațiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. 7 Categorie gramaticală bazată pe distincția dintre ființe și obiecte, precum și dintre ființele de sex masculin și cele de sex feminin. 8 Categorie care face distincție între sexul masculin și cel feminin. 9 (Log) Clasă de obiecte care au note esențiale comune și cuprind cel puțin două specii. 10 Stil personal, manieră de a se comporta, de a acționa, de a crea. 11-12 (Urmat de un nume propriu; îljv) În ~ul lui... (Într-un mod) care imită felul de a fi, de a se comporta, de a crea al lui...

-gen2 [At: DN3 / E: cf it -geno, fr -gène] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 De origine. 2 Producător.

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obținută prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă. ◊ Pictură de gen = pictură care înfățișează aspecte ale vieții de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind creațiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticală bazată pe distincția dintre ființe și obiecte, precum și dintre ființele de sex masculin și cele de sex feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematică, subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasă de obiecte care au note esențiale comune și cuprind cel puțin două specii. – Din lat. genus, -eris.

GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip, varietate caracterizată prin anumite particularități. Gen de aparate.Inginerii sovietici s-au folosit de ultimele invenții și perfecționări ca să execute cea mai frumoasă lucrare a genului, în timpul cel mai scurt cu putință. SADOVEANU, C. 46. Toni, organizatorul acestui gen de comerț, era un om misterios. BART, E. 267. Am scris, în două zile, zece scrisori de afaceri și mi-e capul incapabil... să mai poată turna o scrisoare de un gen susținut. CARAGIALE, O. VII 8. ♦ Fel de a fi, de a se comporta al unei persoane; manieră. Nu te prinde...Ce nu mă prinde?... – Genul ăsta pe care l-ai ales. SEBASTIAN, T. 58. ♦ (În legătură cu felul cuiva de a scrie sau de a lucra) Stil propriu, personal. 2. (În artă și literatură) Diviziune obținută prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă. Portretul a fost un gen bine reprezentat la ultima expoziție. ▭ [În poemă] se conțin toate genurile poeziei. MACEDONSKI, O. IV 89. ◊ Pictură de gen = pictură care înfățișează aspectele vieții de toate zilele. Stasov definea astfel într-un chip larg cuprinzător pictura de gen drept rezolvarea unei teme actuale în artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/4. ♦ (În literatură) Fiecare dintre cele patru diviziuni obținute prin clasificarea operelor literare în epice, lirice, dramatice și oratorice, după trăsături de conținut și formă consacrate de critica și istoria literară. Romanul este o specie a genului epic. 3. Categorie gramaticală exprimată prin forma luată de substantivele nume însuflețite pentru a indica sexul ființelor pe care le denumesc și care s-a extins, prin analogie, la substantivele nume neînsuflețite, precum și la cuvintele flexibile care determină substantivul. În limba romînă substantivul poate fi de genul masculin, feminin sau neutru. 4. (În clasificările științifice) Grup care întrunește mai multe specii sau varietăți cu trăsături comune importante. Genul felinelor.

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, manieră, atitudine specifică. 2. Diviziune a creațiilor artistice în care intră opere cu trăsături comune în ceea ce privește forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile în care se clasifică operele literare. ♦ Stil personal, manieră de a compune. 3. Totalitatea lucrărilor muzicale clasificate în funcție de tematică, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticală exprimată prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arăta sexul ființelor și care s-a extins prin analogie și la substantivele nume neînsuflețite, precum și la cuvintele flexibile care determină substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietăți cu trăsături comune importante. // (Și în forma geno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) neam”, „origine”, „generație”. [< lat. genus].

-GEN Element secund de compunere savantă cu semnificația „de origine”, „generator”, „producător”, „care generează”. [Cf. it. -geno, fr. -gène, lat. genus, gr. -genes < genos – naștere, gennan – a naște].

GEN1 s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, manieră, atitudine specifică. 2. diviziune a creațiilor artistice în care intră opere cu trăsături comune în ceea ce privește forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile în care se clasifică operele literare. ◊ stil personal, manieră de a compune. 3. totalitatea lucrărilor muzicale reunite prin tematică, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticală exprimată prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arăta sexul ființelor și care s-a extins prin analogie și la substantivele nume inanimate, precum și la cuvintele flexibile care determină substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasă de obiecte care au note esențiale comune, cuprinzând cel puțin două specii. (< lat. genus)

GEN ~uri n. 1) Grup de ființe sau de obiecte care se caracterizează printr-o anumită însușire; fel; soi; specie; categorie. 2) Fel de a fi al cuiva; natură. 3) biol. Categorie sistematică inferioară familiei și superioară speciei. ~ul felinelor. 4) gram. Categorie gramaticală care indică forma ce o iau cuvintele pentru a indica sexul ființelor pe care le denumesc (extinzându-se și la numele de lucruri). ~ul masculin. ~ul neutru. 5) (în teoria literaturii și a artei) Grup de opere caracterizate prin trăsături asemănătoare (în ce privește tema, stilul, forma etc.). ~ epic. ~ muzical. ◊ Pictură de ~ pictură care reprezintă aspecte ale vieții cotidiene. /<lat. genus, ~eris

gen n. 1. ceeace coprinde mai multe specii: omul e o specie a genului animal; genul uman, întreaga omenire; 2. fel, modă: haină de un gen nou; 3. stilul unui autor, modul unui artist: gen simplu; 4. în istoria naturală: grup de specii analoage; 5. Gram. proprietatea numelor de a exprima sexul (real sau fictiv): genul masculin, feminin, neutru.

gen n., pl. urĭ (lat. génus, géneris, d. gignere, génitum, a naște; vgr. génos. V. indigen, general, geniŭ, gentil; oxigen, genealogie). Reuniune de maĭ multe speciĭ care se aseamănă: genu uman. Fel, mod: genu vĭețiĭ cuĭva. În pictură, ceĭa ce nu e nicĭ portret, nicĭ peizaj, nicĭ de marină, nicĭ de istorie; pictură, tabloŭ de gen. Diviziune a arteĭ oratoriale cum o înțelegeaŭ ceĭ vechĭ: genu demonstrativ, judiciar. Modă, stil, gust: gen simplu. Șt. nat. Categorie de ființe compusă din speciĭ care se împart și ele imediat în varietățĭ și indivizĭ: lupu e o specie din genu cîneluĭ. Gram. Formă pe care o primesc cuvintele ca să arăte sexu: genu masculin, feminin și neutru.

-genic2 [At: DN3 / E: fr -génique, it -genico] Element secund de compunere savantă cu semnificația: 1 Care produce. 2 Care dă naștere. 3 Care provine din. 4 Care este produs. 5 Originar.

-GENIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „care produce”, „care dă naștere”, „care este produs”, „care provine din”, „originar”. [< it. -genico, fr. -génique, cf. lat. -genicus].

GENO- /GENEA- /GENEZIO-, -GEN, -GENEZĂ, -GENEZIE, -GENIE elem. „care produce, care ia naștere”; „specie, gen, fel”, „familie, neam”. (< fr. géno-, généa-, génésio-, -gène, -genèse, -génésie, -génie, cf. gr. genos, genesis)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

GEN s. 1. v. tip. 2. v. categorie. 3. v. specie. 4. v. teapă. 5. v. varietate. 6. v. factură. 7. v. sens. 8. v. regim. 9. v. fel. 10. (GRAM.) (înv.) sex. (Substantiv de ~ul feminin.)

GEN s. 1. fel, mod, soi, specie, specimen, tip, varietate, (reg.) modru. (Există următoarele ~ de silogisme...) 2. categorie, fel, soi, specie, speță, tip, (înv. și pop.) seamă, (fig. peior.) poamă, sămînță, sculă, stambă, tacîm. (Ce ~ de om o fi și ăsta!) 3. categorie, clasă, fel, soi, specie, speță, tip, varietate, (înv. și reg.) rudă. (Un anumit ~ de indivizi.) 4. categorie, fel, soi, teapă, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 5. categorie, chip, fel, neam, soi, sort, specie, tip, varietate, (reg.) madea, sad, (înv., mai ales în Transilv.) plasă. (Toate ~ de fructe.) 6. caracter, factură, fel, natură. (Lucrare de un ~ aparte.) 7. chip, fel, manieră, mod, sens, (rar) spirit. (Se pot face și alte observații în același ~.) 8. fel, manieră, mod, modalitate, regim, sistem, stil. (~ de viață.) 9. fel, mod, soi. (Are un ~ de timiditate nejustificată.) 10. (GRAM.) (înv.) sex. (Substantiv de ~ feminin.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

gen (genuri), s. n. – Fel, soi, tip. Lat. genus (sec. XIX). – Der. generic, adj., din fr. générique.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

gen (< lat. genus „neam, rasă, fel, mod”) I. Clasă de fenomene muzicale reunite prin consensul datelor de structură și finalitate estetică. 1. Raportare a unui grup de creații la scopurile comunicării mesajului, în funcție de mijloacele utilizate (vocale – deci pe baza unui text literar – sau numai pur instr.) precum și în funcție de modul de execuție muzicală. Se disting astfel: g. operei* (numit, sub influența terminologiei fr. și g. liric), g. simfonic, g. muzicii de cameră, g. muzicii corale (v. cor), g. muzicii ușoare etc. În această accepție, g. este similar cu un anume domeniu al artei muzicale. Muzica sec. 20 cunoaște o constantă apropiere între aceste g., o ștergere a granițelor dintre ele, unele lucrări aparținând în egală măsură simfonicului și cameralului, operei și cantatei*, simfonicului și jazzului* etc. 2. Modalitatea de structurare a unei compoziții pe baza unei forme* statuate în decursul evoluției sale și ajunsă la deplina cristalizare într-o epocă istorică determinată. Se disting: g. monopartite: motetul*, madrigalul*, ricercarul*, fuga*, rondoul*, tema* cu variațiuni, uvertura*, passacaglia*, liedul* etc., ca și g. pluripartite (ciclice*): suita*, sonata*, concertul (2) (cu mai mulți soliști = concerto grosso* și cu un singur solist). În funcție de factură, teoria clasică a formelor a apelat la diviziunea g. în polifone* și omofone*. Primele fac parte, în general, din categoria monopartitelor, în timp ce pluripartitele se identifică, principial, cu omofonele. Între g. omofone pluripartite, care au dominat epoca clasicismului*, acela al sonatei este cu deosebire important, deoarece schema sa fundamentală – proprie primei părți și finalului* – și-a pus amprenta și asupra altor g., precum concertul sau uvertura*; în cuprinsul său, sonata și-a apropiat ca forme ale părților interioare g. monopartite, în special liedul, dar și variația, iar în final, rondo-ul, dar și passacaglia sau/și fuga. În funcție de ansamblul instr. cărora le sunt destinate, sonata poate da naștere unor (sub-)genuri: duo*, instr., trio (2), cvartet (2), cvintet (2), sextet (2), octet (2), nonet (2), dixtuor (2), simf. de cameră; simfonia* însăși deși (sub-)g. independent, este, din punct de vedere structural, o sonată. Desigur, anumite particularități compoziționale, precum specificul temelor*, amploarea dezvoltărilor*, în general, suprafețele mari pe care se derulează discursul acordat nu unui singur executant ci unui (mare) ansamblu, justifică aspirația spre gen independent a cvartetului sau a simf. Piesele de caracter* – numite, semnificativ și piese de g. – sunt lucrări instr. monopartite, transfigurând dansuri* pop. sau având o tentă programatică*; pot fi reunite într-o suită (ex. Kreisleriana sau Carnavalul de Schumann) sau într-un ciclu (ex. Preludiile sau Studiile de Chopin). Echilibrul dintre g. și formă devine instabil cu timpul. Astfel sonata romantică (ex. la Listz) tinde spre poemul* monopartit iar la moderni (ex. la Boulez) nu numai că are legătură cu forma, dar, prin organizarea ei serială*, se opune chiar principiului tonal* al acesteia; la rândul ei, simfonia, ca lucrare pur. instr., poate avea doar o legătură etimologică (it. sonare = „a executa instr.”) cu termenul originar (ex. Simfonii pentru 15 instr. soliste de Șt. Niculescu). 3. În folc., g. are accepțiuni apropiate definiției g. (2). El se constituie (în folc. muzical românesc) în virtutea a trei criterii: literar [ex. epic = balada (IV); cântec bătrânesc; liric = cântec (I, 1); doină*]; funcțional: g. ocazionale sau rituale (ex. colinda*, bradul*, cununa*) și neocazionale (ex. cântecul, doina, cântecele pentru copii); muzical: g. improvizatorice* (ex. doina, bocetul), g. cu formă fixă (cântecul propriu-zis, cel ritual). Echiv. it.: genere; fr. genre; germ. Gattung; engl. class. II (< gr. γένος [genos]). În teoria muzicii antice grecești*, dispunerea sunetelor din interiorul tetracordului*, din care rezultă cele trei g.: diatonic*, cromatic* și enarmonic (1) (g. octavei se obține prin „scările transpozitorii”: tonoi sau topoi). Accepția aceasta a g. a fost preluată și de muzica biz. (v. eh). În teoria medievală occid., până în sec. 17, în chiar procesul afirmării tonalității (1) major*-minore*, scările admise în procesul transpoziției* erau considerate g. (lat. genera) în timp ce modurile de do (ionic) și la (eolic) erau considerate speciale. Echiv. germ. Tongeschlecht; g. de octavă [v. mod (I, 3)].

GEN s. n. (< lat. genus): categorie gramaticală flexionară bazată pe distincția naturală dintre ființele de sex masculin și ființele de sex feminin din cadrul însuflețitelor (animatelor), dintre însuflețite (animate) și neînsuflețite (inanimate). Impus inițial de realitatea obiectivă, de genul natural al animatelor (care face distincție între cele două sexe) la substantivele ce denumeau această categorie, el și-a pierdut parțial, cu timpul, legătura cu noțiunile de sex, de animat și de inanimat, extinzându-se prin analogie și prin tradiție la numele inanimatelor, iar prin acord la cuvintele care se acomodau după substantiv (la articole, la adjective, la unele numerale și la participiile verbelor) sau care înlocuiau substantivul (la pronume). ◊ ~ natural: g. existent în realitatea obiectivă, bazat pe distincția dintre cele două sexe în lumea însuflețitelor (ființe masculi și ființe femele, ființe bărbați și ființe femei). ◊ ~ gramatical: g. exprimat lingvistic prin intermediul substantivului cu ajutorul desinenței sau al articolului. Limba română posedă trei g. gramaticale: masculin, feminin și neutru. a) g. masculin caracterizează substantivele nume de oameni sau de animale de sex bărbătesc precum și substantivele nume de arbori, de plante, de flori, de fructe, de orașe, de munți, de luni, de vânturi, de litere, de note muzicale, de monede, unele nume de cifre și unele nume de lucruri care, prin analogie sau prin tradiție, au fost socotite tot masculine. Aceste substantive se numără un – doi sau au contextul diagnostic acest – acești: fiu, român, Nicolae, Roibu, Pitești, Pietrosul, corcoduș, trandafir, pepene, aprilie, zefir, ce, do, ban, trei, scripete, sac etc.; b) g. feminin caracterizează substantivele nume de oameni sau de animale de sex femeiesc precum și substantivele nume de arbori, de plante, de fructe, de flori, de orașe, de munți, de țări, de continente, de insule, de abstracte nominale sau verbale (nume de sentimente, de atitudini, de stări psihice, de acțiuni), de zile, de părți ale zilei, de anotimpuri, de vânturi, de monede, de cifre sau de lucruri care, prin analogie sau prin tradiție, au fost asimilate la cele feminine. Aceste substantive se numără o – două sau au contextul diagnostic această – aceste: fiică, româncă, Nicoleta, Roiba, răchită, ferigă, garoafă, Craiova, Mândra, Italia, Africa, Sardinia, dragoste, îndrăzneală, îndoială, petrecere, joi, seară, iarnă, briză, liră, sută, casă etc.; c) g. neutru caracterizează substantivele nume de obiecte inanimate, fără sex (majoritatea numelor de lucruri), unele substantive cu sens colectiv, unele substantive generice (care denumesc specii), unele substantive nume de materii, unele nume de țări, de fructe, de părți ale zilei, de simțuri, de acțiuni (abstracte verbale), de însușiri, de sporturi și de jocuri, de vânturi și de cifre, asimilate la cele neutre prin analogie și asociații. Aceste substantive se numără un – două sau au contextul diagnostic acest – aceste: creion, motor, batalion, popor, macrou, mamifer, fosfor, zinc, Iran, măr, jir, amurg, prânz, gust, văz, arat, semănat, curaj, fotbal, șah, uragan, milion etc. Existența g. neutru în limba română este o caracteristică a acesteia în comparație cu celelalte limbi romanice, care nu-l au, dar și un aspect controversat al gramaticii limbii noastre, deoarece există lingviști care sau îl neagă, sau văd în el un ambigen (termen impropriu, părăsit de cercetările moderne), datorită asemănărilor formale cu celelalte două g. (la singular cu masculinele, iar la plural cu femininele). Din cele trei g. gramaticale ale limbii române, cercetătorii au dedus două arhigenuri: un arhigen de tipul A, admis numai de contextul acest (parte comună a masculinului și a neutrului) și reprezentat prin nume de inanimate din categoria singulare tantum, ca de exemplu aur, lapte, mărar, mei, piper, sânge, unt etc. și un arhigen de tipul B, admis numai de contextul aceste (parte comună a femininului și a neutrului) și reprezentat prin nume de inanimate din categoria plurale tantum, ca de exemplu icre, moaște, tărâțe, zori etc. ◊ ~ animat: g. care caracterizează substantivele masculine și substantivele feminine ce denumesc numai însuflețite (adică două subgenuri, masculinul și femininul), ca de exemplu prieten, școlar, călător; colegă, elevă, turistă etc. Tot la g. animat sunt sau ar trebui incluse și substantivele neutre ce denumesc însuflețite: batalion, popor, macrou, mamifer etc. ◊ ~ inanimat: g. care caracterizează substantivele neutre ce denumesc numai neînsuflețite (adică subgenul neutru), ca de exemplu bec, scaun, fier, plumb, zer etc. Tot aici sunt sau ar trebui incluse și substantivele masculine și feminine care denumesc neînsuflețite: ban, perete, scripete, sac, liră, masă, tabacheră, carte etc. ◊ ~ comun: g. caracteristic anumitor substantive, nume de persoane, folosite atât pentru desemnarea masculinului, cât și pentru desemnarea femininului, ca de exemplu complice, nătăfleață, gură-cască, încurcă-lume, Adi, Didi, Gabi, Vali etc. ◊ ~ personal: g. caracteristic limbii poloneze, care evidențiază persoana în opoziție cu celelalte însuflețite și cu neînsuflețitele. În limba română, există elemente ale unui g. personal neconstituit, situate în interiorul g. masculin și feminin, cu mărci manifestate mai ales la singular, în cazul numelor de persoane cunoscute, individualizate (acestea sunt precedate de articolul hotărât proclitic lui, de prepoziția pe sau de articolul invariabil alde; au formă specifică de V. sau de G.-D.; păstrează diftongii -ea- și -oa- la G.-D. sau la g. cuvintelor de bază de la care derivă; formează o unitate semantico-gramaticală cu adjectivele pronominale posesive care li se adaugă direct, fără intermediari; se articulează după prepoziție, chiar fără determinări etc.): lui Nicu, lui Jeni, lui Cristinel, lui tata, văd pe Ion, ajut pe mama, alde Viorel, alde Liliana, alde Simionescu, alde mama; Floareo (față de: floare), Lupule (față de: lupe), Podarule (față de: podare), Puicăi sau Puichii (față de: puicii), Olgăi sau Olghii (față de: vergii), mămucăi sau mămuchii (față de: stâncii); Leanei (față de: serii), Floarei (față de: florii), Vlădoiu (< Vlad) – în raport cu băboi (< babă), Irinel (< Irina) – în raport cu rândunel (< rândunea); frate-meu, tată-meu, bunică-mea, soră-mea – în raport cu câinele meu, colegul meu, servieta mea, colega mea; vorbesc despre mama, am luat pentru tata - în raport cu vorbesc despre stâncă, am luat pentru colegă.

-GEN1 „care produce, care naște, care generează”. ◊ gr. gennan „a naște, a crea, a produce” > fr. -gène, germ. -gen, engl. -gen și -gene, it. -geno > rom. -gen.

-GEN2 „care generează, care naște, care creează”. ◊ L. geno, genere „a naște, a crea, a zămisli” > fr. -gène, L. sav. -genus, it. -geno, germ. -gen > rom. -gen.

GEN-, v. GENO-1.~ecologie (v. eco-1, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază relațiile existente între genetică și ecologia unui organism sau a unei populații; ~onim (v. -onim), s. n., numele generic al unor grupe de plante.

epic, gen ~. Prin analogie cu genul narației din literatură, genul epic cuprinde în muzică lucrări vocale (deci cu text) și, p. ext., lucrări programatice (v. programatică, muzică) din domeniul instrumental-cameral și simfonic.

GENEA- „familie, neam, rasă”. ◊ gr. genea „neam, generație” > fr. généa-, germ. id., engl. id. > rom. genea-.~geneză (v. -geneză), s. f., partenogeneză*; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Disciplină auxiliară istoriei care studiază atît filiația diferitelor familii nobiliare sau dinastice, cît și legăturile dintre ele. 2. Originea, descendența și procesul de evoluție istorică a organismelor.

-GENEZĂ „naștere, procreație, origine”. ◊ gr. genesis „naștere, producere, procreație” > fr. -genèse, engl. id., germ. id. > rom. -geneză.

-GENEZIE „fecundație, reproducere, înmulțire”. ◊ gr. genesis „naștere, creare, zămislire” > fr. -génésie, germ. id., it. -genesia, engl. -genesy > rom. -genezie.

GENEZIO- „înmulțire, reproducere”. ◊ gr. genesis „procreație, naștere” > fr. génésio-, engl. id. > rom. genezio-.~logie (v. -logie1), s. f., știință care se ocupă cu studiul complex al înmulțirii și reproducerii la organismele vii.

-GENIC „care naște, care produce”. ◊ gr. gennan „a naște, a produce” > fr. -génique, it. -genico, engl. -genic > rom. -genic.

-GENIE1 „naștere, procreație, origine”. ◊ gr. genos „origine, naștere, formare” > fr. -génie germ. id., engl. -geny > rom. -genie.

GENO-1 „neam, familie, rasă, generație, naștere, procreație”. ◊ gr. genos „naștere, neam, urmaș, origine, specie, generație” > fr. géno-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. geno-.~cid (v. -cid), s. n., exterminare a unei comunități etnice; ~copie (v. -copie), s. f., fenotip care poate fi produs de diferite gene; ~dem (v. -dem), s. n., populație care diferă de alta prin frecvența uneia sau a mai multor gene; ~dermatologie (v. dermato-, v. -logie1), s. f., studiul influenței eredității asupra afecțiunilor pielii; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., tulburare ereditară a nutriției; ~fagie (v. -fagie), s. f., înlocuire teoretică a tuturor genelor recesive ale unei populații, cu gene dominante; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de activitatea sexuală; ~for (v. -for), s. m., cromozom (grupul linkage) al virusurilor și al procariotelor; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază răspîndirea geografică a unor factori genetici pe arealul speciei, precum și condițiile istorice ale acestora; ~holotip (v. holo-, v. -tip), s. n., specie caracteristică genului vegetal sau animal; ~mer (v. -mer), s. n., subunitate a genei; ~nemă (v. -nemă), s. f., zona axială a unui cromozom, unde sînt localizate combinațiile genelor; ~nomie (v. -nomie), s. f., disciplină care studiază problemele genetice ale organismelor; ~patie (v. -patie), s. f., alterare patologică ereditară; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Totalitatea genelor unui organism care sînt localizate în cromozomi. 2. Totalitatea factorilor genetici dintr-un organism; ~trof (v. -trof), adj., (despre plante) rezultat prin adaptarea la condiții nutriționale particulare; ~tropic (v. -tropic), adj., s. n., (substanțe) care modifică o genă, realizînd astfel o anumită orientare a procesului de dezvoltare; ~zom (v. -zom), s. m., loc ocupat de o genă pe o hartă cromozomială.

GEN LITERAR (< fr. genre littéraire, cf. lat. genus, neam, rasă, fel, mod) Operele literare se grupează în anumite genuri literare. Din diversitatea interpretărilor date conceptului gen literar, cea mai corespunzătoare pare a fi aceea prin care genurile literare sînt socotite tipuri specifice de organizare literară, structuri în sensul unor moduri de construcție literară. După aceste tipuri de structură, adică după genuri, se clasifică literatura – și la ele face referiri orice interpretare sau evaluare a operelor, deoarece genurile presupun o sumă de procedee estetice comune, devenite tradiționale. Modalități artistice, genurile literare pot fi considerate moduri de reflectare a vieții umane, verificate și confirmate de activitatea literală a tuturor popoarelor în decursul istoriei, într-un gen literar se vor grupa deci opere care se aseamănă între ele printr-un anumit mod de a înfățișa artistic chipul omului, cu manifestările și stările lui sufletești, cu universul lui de viață. Criteriul definirii genului poate fi raportul dintre subiectul creator și realitatea înconjurătoare. Teoria literaturii clasifică operele literare în trei genuri fundamentale: liric, epic și dramatic. Unii teoreticieni mai includ în literatură și genul oratoric, genul istoric, genul didactic, genul pastoral, genuri asimilate cîndva creației literare, însă considerate astăzi ca plasate la granița dintre nonliterar și literar, ca genuri de frontieră. Genul liric, a cărui denumire vine de la gr. lirikos, liric (la greci poezia era rostită în acompaniament de liră), se caracterizează prin modalitatea directă a exprimării sentimentelor autorului, obiectul poeziei lirice formîndu-1 stările afective, emoțiile. De aici subiectivitatea creației lirice. Genul epic (< fr. épique < lat. epicus < gr. epikos, derivat din epos ,,cuvînt„, ”zicere„) cuprinde creații în proză sau în versuri, în care modalitatea literară o constituie narațiunea unor întîmplări. Se deosebește de cel liric prin obiectivare. Autorul în genere nu apare în desfășurarea acțiunii. Eul narațiunii se proiectează în persoana a III-a. În acest gen se grupează totalitatea speciilor și formelor narative. Vechi gen literar a cărui apariție o marchează epopeile homerice, Iliada și Odiseea - în secolul al IX-lea (î.e.n.) pe care Aristotel, în Poetica sa, le-a interpretat în opoziție cu tragedia. Continuitatea mișcării în timp și spațiu a personajelor a generat o altă trăsătura a genului epic, mobilitatea sau flexibilitatea, sub forma extensificării nelimitate în timp și a dislocării libere în spațiul social sau geografic. Întreaga evoluție a genului, cu speciile sale, se datorește modului cum a fost folosită mobilitatea, în cadrul căreia s-au înregistrat o serie de înnoiri: paralelismul acțiunilor, dislocările și intervertirea ordinii narative, pulverizarea și discontinuitatea intenționată a acțiunii etc. În evoluția genului, pe baza interferenței genurilor literare, s-a produs un proces de liricizare (subiectivizare) a operelor epice, îndeosebi prin nararea la persoana I, ca în povestire, unde povestitorul este un personaj. Prin stringența conflictului și folosirea masivă a dialogului, în proza modernă și contemporană este activ un proces de dramatizare (romanul dramă, schița). Genul dramatic [v. și dramatic, gen] cuprinde operele literare menite a fi reprezentate pe scenă, modul de expunere caracteristic în creația dramatică fiind dialogul, deși el nu este definitoriu acestuia. Genul didactic – un gen literar astăzi desuet – cuprinde scrieri cu caracter instructiv, științifice sau literare, gen în care sînt integrate specii literare ca poemul didactic, (v. poem) fabula, (v.) proverbul, (v.) snoava, (v.) ghicitoarea, (v.) a căror trăsătură definitorie este tendința de a instrui sau a moraliza. Unele dintre acestea, ca fabula (v.) și snoava, (v.) s-au încadrat în genul epic. În antichitatea greacă și latină, poemele didactice (ex. Munci și zile ; de Hesiod, Georgicele de Vergilius) s-au bucurat de o largă prețuire, atît în ceea ce privește variatul lor conținut științific, cît și mijloacele literare folosite, spre a face și mai pregnantă însușirea cunoștințelor și a consecințelor lor practice în viață. Dintre poemele didactice ale timpurilor moderne s-a impus Arta poetică a lui Boileau, care, împrumutând principiile estetice ale clasicismului greco-latin, a codificat normele poeziei, a fixat o riguroasă clasificare a genurilor pe baza ideii de puritate, fixitate, a devenit un adevărat tratat de teorie literară, un normativ și pentru creația literară și pentru receptarea și valorificarea ei. Datorită însă practicii literare, odată cu etapa romantică, se constituie o teorie modernă a genurilor, care, avînd un caracter descriptiv, nu limitează rigid genurile, ci legiferează interferența lor și a speciilor respective. O delimitare strictă a genurilor literare, așa cum o concepea Boileau în a sa Artă poetică, nu mai este folosită. Esteticienii moderni, adepți ai teoriei interferenței acestora, (ex. liricizarea scrierilor epice, procesul de dramatizare pe plan compozițional în epică), interferență ce face ca limitele dintre genuri să devină tot mai nefirești, tot mai artificiale, combat pe drept cuvînt teoria purității genurilor. Interferențele genurilor, sub formă de noi sinteze existente în literatura tuturor timpurilor, s-au accentuat în literatura contemporană prin apariția unor structuri noi, ca teatrul epic, poemul liric, tragicomedia ș.a. Teoria modernă consideră că genurile pot fi constituite pe baza unui numitor comun al operelor literare, pe baza dominantelor. ”Genul literar reprezintă, ca să spunem ușa, o sumă de procedee estetice aflate la dispoziția autorului și care sînt inteligibile pentru cititori.„ (R. Wellek și A. Warren, Teoria literaturii) Între gen literar și stil există o strînsă legătură. Fiecărui gen ii corespunde un anumit mod de expresie, sub multiple aspecte: compoziție, vocabular, sintaxă, figuri de stil. Gruparea și clasificarea operelor literare după genuri în acest sens constituie o necesitate atît pentru creator, cît și pentru cercetători și cititori. ”Genurile literare oferă o serie de cadre și tipare, care, în anumite condiții și limite bine determinate, se dovedesc parțial utile, chiar necesare." (Adrian Marino, Dicționar de idei literare).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Tous les genres sont bons, hors le genre ennuyeux (fr. „Toate genurile sînt bune, afară de cel plictisitor”) a spus Voltaire, care într-adevăr a cultivat mai toate genurile literare, căutînd să nu fie plictisitor în nici unul. Fraza aceasta, ajunsă celebră, face parte din prefața comediei L’enfant prodigue („Fiul risipitor”) și e invocată atunci cînd răsfățații muzelor se iau la ceartă, spre a susține superioritatea unui gen literar față de altul. LIT.

Intrare: gen (s.n.)
gen1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gen
  • genul
  • genu‑
plural
  • genuri
  • genurile
genitiv-dativ singular
  • gen
  • genului
plural
  • genuri
  • genurilor
vocativ singular
plural
Intrare: geno (neam)
geno1 (pref. - neam) prefix
prefix (I7-P)
  • geno
gen2 (afix) element de compunere
afix (I7)
  • gen
genic2 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • genic
genie1 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • genie
prefix (I7-P)
  • genezio
geneză2 (suf.) element de compunere sufix
sufix (I7-S)
  • gene
sufix (I7-S)
  • genezie
prefix (I7-P)
  • genea
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

gen, genurisubstantiv neutru

  • 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezintă un obiect, o ființă, un fenomen etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Gen de aparate. DLRLC
    • format_quote Inginerii sovietici s-au folosit de ultimele invenții și perfecționări ca să execute cea mai frumoasă lucrare a genului, în timpul cel mai scurt cu putință. SADOVEANU, C. 46. DLRLC
    • format_quote Toni, organizatorul acestui gen de comerț, era un om misterios. BART, E. 267. DLRLC
    • format_quote Am scris, în două zile, zece scrisori de afaceri și mi-e capul incapabil... să mai poată turna o scrisoare de un gen susținut. CARAGIALE, O. VII 8. DLRLC
    • 1.1. Fel de a fi al cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: manieră
      • format_quote Nu te prinde... – Ce nu mă prinde?... – Genul ăsta pe care l-ai ales. SEBASTIAN, T. 58. DLRLC
    • 1.2. (În legătură cu felul cuiva de a scrie sau de a lucra) Stil propriu, personal. DLRLC
  • 2. Diviziune obținută prin clasificarea creațiilor artistice după formă, stil, temă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Portretul a fost un gen bine reprezentat la ultima expoziție. DLRLC
    • format_quote [În poemă] se conțin toate genurile poeziei. MACEDONSKI, O. IV 89. DLRLC
    • 2.1. Pictură de gen = pictură care înfățișează aspecte ale vieții cotidiene. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Stasov definea astfel într-un chip larg cuprinzător pictura de gen drept rezolvarea unei teme actuale în artă. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 379, 3/4. DLRLC
    • 2.2. Fiecare dintre diviziunile fundamentale în care se împart operele literare și care cuprind creațiile asemănătoare prin modul de a reprezenta realitatea. DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. DEX '09
      • format_quote Romanul este o specie a genului epic. DLRLC
    • 2.3. Stil personal, manieră de a compune. DN
  • 3. Totalitatea lucrărilor muzicale clasificate în funcție de tematică, mijloace de exprimare etc. DN
  • 4. Categorie gramaticală bazată pe distincția dintre ființe și obiecte, precum și dintre ființele de sex masculin și cele de sex feminin. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote În limba română substantivul poate fi de genul masculin, feminin sau neutru. DLRLC
  • 5. biologie Categorie sistematică, subordonată familiei, care cuprinde una sau mai multe specii înrudite de plante sau de animale. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Genul felinelor. DLRLC
  • 6. logică Clasă de obiecte care au note esențiale comune și cuprind cel puțin două specii. DEX '09 DEX '98 MDN '00
    • 6.1. Gen proxim = gen care este cel mai apropiat de noțiunea de definit. DEX '09
etimologie:

genoprefix

  • 1. Element de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) neam”, „origine”, „generație”. DN
  • diferențiere Element de compunere savantă cu semnificația „care produce, care ia naștere”; „specie, gen, fel”, „familie, neam”. MDN '00

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.