GEMI- elem. „mugur, boboc, germen vegetativ”. (< fr. gemmi-, cf. lat. gemma)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GÉME, gem, vb. III. Intranz. 1. (Despre ființe) A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri (fizice sau morale). ♦ Fig. (Despre elemente ale naturii) A fremăta, a murmura, a vui. 2. Fig. A fi plin, încărcat peste măsură. – Lat. gemere.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A GÉME gem intranz. 1) A scoate sunete înfundate și prelungi, din cauza unor dureri chinuitoare; a produce gemete. 2) (despre frunze, păduri, ape etc.) A produce un zgomot înăbușit, mișcându-se încet; a fremăta; a murmura. 3) A produce un zgomot prelung și pătrunzător; a vui; a vâjâi. 4) fig. A fi arhiplin; a fi supraîncărcat. /<lat. gemere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GÉME vb. a se lamenta, a se tângui, a se văita, (înv. și reg.) a (se) scrivi. (~ de durere.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

géme (gém, gemút), vb. – 1. A scoate sunete nearticulate ca urmare a unei dureri, a se plînge. – 2. A fi plin, încărcat peste măsură. – Mr. gem, gimută, geamire. Lat. gĕmĕre (Pușcariu 703; Candrea-Dens., 727; REW 3722; DAR), cf. it. gemere, prov., cat., sp. gemir, fr. geindre, port. gemer, alb. ğemoń (Philippide, II, 643). – Der. gemător, adj. (care geme); geamăt (var. gemăt, gemet), s. n. (sunet nearticulat de durere) poate fi la fel de bine der. intern. cu suf. -et, ca freamăt, treacăt, sau reprezentant al lat. gĕmĭtus (Pușcariu 705; Candrea-Dens., 728; REW 3724; DAR); îngemere, vb. (înv., a geme), ar putea reproduce lat. ingĕmĕre; gemut, s. n. (geamăt).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

géme vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gem, imperf. 3 sg. gemeá; conj. prez. 3 sg. și pl. geámă; part. gemút
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gem, -út, a géme v. intr. (lat. gĕmo, gémere, it. gémere, pv. cat. sp. gemir, fr. geindre și gémir, pg. gemer). Scot niște slabe sunete de durere: rănitu nu plîngea, ci numaĭ gemea. Fig. Îs subjugat, îs supus străinuluĭ: a geme supt [!] jug. Îs foarte plin (ca ngr. gémo): curtea gemea de lume, hambaru gemea de grîŭ. V. bîhîĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink