beden sn [At: (a. 1715) ap. TDRG / Pl: ~uri / E: tc beden] (Înv) 1 (Fortificații) Creastă a zidului. 2 Bucată de blană.

beden s.n. (înv.) 1 Creastă a unui zid de fortificație. 2 Bucată de blană. • pl. -uri. /<tc. beden.

‡BEDEN (pl. -enuri) sn. 1 Bucată de blană (ȘĂIN.) ¶ 2 🎖️ Crestătură ce se află în vîrful zidurilor unei cetăți, pe unde se împușcă cu puștile sau cu tunurile: o culă naltă de piatră cu ~uri unde stau tunuri de bat departe (TKT.) [tc.].

bedén n. pl. urĭ (turc. beden, id.). Sec. 18. Deschizătură în zid făcută ca să tragĭ cu pușca orĭ cu tunu. V. barbacană.

beden (-nuri), s. n. – 1. Crenel. – 2. Piele. Var. bedean. Tc. beden (Șeineanu, II, 13). Cuvînt rar, înv.