GAȘPERIȚĂ, gașperițe, s. f. (Fam.) Țigancă. – Gașper + suf. -iță.

gașperiță sf [At: CARAGIALE, M. 30 / Pl: ~țe / E: gașper + -iță] (Fam) 1 Țigancă. 2 Tipă.

GAȘPERIȚĂ, gașperițe, s. f. (Fam. și ir.) Țigancă. – Gașper + suf. -iță.

gașperiță (gheșperiță) f. 1. țigancă slută: gașperița se duse îndată în bucătărie ISP.; 2. zină rea și slută care locuia dincolo de vântul turbat: acolo era tărâmul gașperiței ISP.

GAȘPER sm., GAȘPERITĂ (pl. -țe) sf. Una din numeroasele porecle date Țiganului (Țigăncii): ăl dintîi Gașper... cum păși pe ușă... s’a buimăcit (ISP.); Gașperița se duse îndată în bucătarie și puse la cale ce să facă cu mielul (ISP.) [Gașpar, unul din cei trei regi magi, înfățișat, de obiceiu, ca un Arap].

gáșper m. (d. Gaspar Gașpar, unu din ceĭ treĭ craĭ de la răsărit, înfățișat ca Harap, saŭ d. carintianu gaschper, om zdrențăros, tot din Gaspar. Bern. 1, 284). Iron. Țigan, Faraon. – Și gașpar. Fem Gáșperiță (uzitat și ca epicen, ca și baragladină).

gașperiță (fam.) s. f., g.-d. art. gașperiței; pl. gașperițe

gașperiță (fam.) s. f., g.-d. art. gașperiței; pl. gașperițe

gașperiță s. f., g.-d. art. gașperiței; pl. gașperițe

gașper (fam.) s. m., pl. gașperi