Din totalul de 29 sunt afișate 20 definiții pentru „gard”   declinări

GARD, garduri, s. n. 1. Construcție de lemn, de metal, de zidărie etc. care împrejmuiește o curte, un teren, o grădină etc. ◊ Gard viu = plantație deasă de arbuști, de forma unui gard (1), care servește la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. ◊ Expr. A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiștea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafă, o prostie. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a păcăli (pe cineva). A sări peste garduri = a avea o comportare imorală, a umbla după aventuri amoroase. A sări peste (sau dincolo de) gard = a depăși limita admisă (prin atitudinea, faptele sale). A lega (ceva) la (sau de) gard = a abandona, a renunța (la ceva). 2. Împletitură de nuiele, de trestie etc. cu care se face un baraj de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru prinderea peștelui. 3. (Sport) Fiecare dintre obstacolele în formă de gard (1) de la unele probe atletice de alergări; (la pl.) probă atletică în care se folosesc aceste obstacole. – Cf. alb. gardh, sl. gradŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

GARD, garduri, s. n. 1. Construcție de lemn, de metal, de zidărie etc. care împrejmuiește o curte, un teren, o grădină etc. ◊ Gard viu = plantație deasă de arbuști, de forma unui gard (1), care servește la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. ◊ Expr. A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oiștea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafă, o prostie. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a păcăli (pe cineva). A sări peste garduri = a avea o comportare imorală, a umbla după aventuri amoroase. A sări peste (sau dincolo de) gard = a depăși limita admisă (prin atitudinea, faptele sale). A lega (ceva) la (sau de) gard = a abandona, a renunța (la ceva). 2. Împletitură de nuiele, de trestie etc. cu care se face un baraj de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru prinderea peștelui. 3. (Sport) Fiecare dintre obstacolele în formă de gard (1) de la unele probe atletice de alergări; (la pl.) probă atletică în care se folosesc aceste obstacole. – Cf. alb. gardh, sl. gradŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

gard s. n., pl. gárduri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

GARD s. 1. împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă, (înv. și reg.) ogradă, stobor, (reg.) târcol, (Mold. și Bucov.) zăplaz, (înv.) cuprins. (Și-a ridicat un ~ în jurul curții.) 2. gard viu = spalier.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GARD ~uri n. 1) Construcție (de lemn, de piatră, de metal etc.) care înconjoară un teren, o curte sau o grădină. ◊ ~ viu împrejmuire formată din plantații dese de arbuști. A nimeri (sau a da) (ca Eremia) cu oiștea în ~ a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situație; a da greș. A lega ceva de ~ a abandona ceva; a se lăsa de ceva. A sări peste ~ a trece peste limitele admise. A dezlega calul de la ~ a găsi ieșire dintr-o încurcătură. 2) Baraj de nuiele sau de trestie făcut de-a curmezișul unei ape curgătoare pentru a opri peștele. 3) pl. sport Obstacole amplasate special pe o pistă de alergări. /<alb. gardh, sl. gradu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GARD, garduri, s. n. 1. Construcție făcută din scînduri, oțel, nuiele împletite etc., cu care se împrejmuiește o curte, o grădină, se despart două proprietăți vecine, două terenuri cu destinații diferite etc. Stau la gard bătrînele în soare. D. BOTEZ, P. O. 163. Toți stăteau, care răzămați de gard, care pe jos, așteptînd să-i cheme. BUJOR, S. 145. Ba Peneș-Împărat, văzînd Pe Barbă-Cot, piticul, stînd Pe-un gard de-alături privitor, L-a pus la joc ! COȘBUC, P. I. 58. Sărace dragostele, Ciripesc ca pasările Pe toate gardurile, Sub toate streșinile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ Gard viu = împrejmuire făcută din plantații dese de arbuști, de obicei tunși în diferite forme. În dreapta și în stînga casele privesc sfioase din dosul gardurilor vii. REBREANU, I. 10. Gard de sîrmă ghimpată = împletitură de sîrmă ghimpată (servind la împrejmuirea unui teren de obicei cultivat sau, în război, ca obstacol contra infanteriei inamice). ◊ Expr. A-și pune gard la gură = a-și impu­ne tăcere. Florico, pune-ți gard la gură, că... te-oi lua frumos de spate și te-oi da afară. ALECSANDRI, T. 915. A nimeri (mai rar a da, a vîrî ca Ieremia) cu oiștea-n gard = a spune un lucru nepotrivit cu situația sau cu logica, a face o prostie, a face una boacănă. Dacă mergem tot așa, hîța-hîța, o vîrîm cu oiștea-n gard. CARAGIALE, la TDRG. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a îmbrobodi (pe cineva). Nu mă legi la gard cu vorba. VISSARION, B. 142. A dezlega calul de la gard v. dezlega. A sări peste garduri = a fi destrăbălat, a umbla după aventuri. Apoi doar eu nu-s de-acelea de cari crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. A lega (ceva) la (sau de) gard = a lăsa, a abandona, a părăsi, a renunța (la ceva). Credeam că am legat de mult la gard telegarii închipuirii tinerești. GALACTION, O. I 181. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine. ALECSANDRI, T. 695. A lega cartea (sau școala) de gard = a nu se mai ține de învățătură. Cu tata sînt prietin; școala o mai leg de gard. SADOVEANU, N. F. 70. (Mold., familiar) Din gardul Oancei, se spune ca răspuns negativ la o cerere care nu poate fi satisfăcută. Fata Împăratului-Roș nu se capătă așa de lesne cum crezi tu. Din gardul Oancei ți-a da-o împăratul, dacă n-oi fi și eu pe-acolo. CREANGĂ, P. 244. 2. (Popular) Împletitură de nuiele sau de trestie cu care se face un baraj de-a curmezișul unei ape, lăsîndu-se numai o trecătoare îngustă, în care se îngrămădesc peștii. 3. (Sport; mai ales la pl.) Obstacole folosite la cursele de alergări.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

gard s. n., pl. gárduri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gard (gárduri), s. n.1. Construcție care împrejmuiește o curte. – 2. Împletitură care împrejmuiește o proprietate. – 3. (Rar, Trans.) Grădină, livadă. – Mr. gardu, megl. gard. Sl. gradŭ „perete; livadă” (Miklosich, Lexicon, 141; Cihac, II, 115; Conev 79), cf. alb. garth (Philippide, II, 712 și DAR par a prefera o der. directă din alb.). Ca baltă și daltă der. din sl. ridică o problemă fonetică greu de explicat: s-a încercat rezolvarea acestei dificultăți presupunîndu-se că împrumutul rom. este anterior metatezei lichidelor sl., deci, că termenul sl. trebuia să fie *gardŭ. Perfecta identitate semantică, precum și corespondența exactă cu ceilalți der. din sl. (cf. grădină, grajd, îngrădi, ogradă), nu lasă nici o îndoială în legătură cu v. germ. gards „casă”, dar este puțin probabil. Rosetti, II, 116 și Rosetti, BL, XIV, 115, neagă numai posibilitatea der. din sl. Der. gardagiu, s. m. (pescar care folosește în loc de plasă o împletitură de răchită); gărdui, vb. (a împrejmui cu gard); gărdurăriță, s. f. (pasăre nedeterminată); gărdurărit, s. n. (impozit special plătit de locuitorii din județele Saac (marelui armaș) și Rîmnicul-Sărat (celui de al doilea spătar), pe băuturile vîndute și pe porci; amendă plătită de aceștia pe animalele care intrau în vie). Din rom. provine sb. garda (Miklosich, Etym. Wb., 76; Petrovici, Dacor., X, 93) ca și rut. gard „dig, stăvilar” (Candrea, Elemente, 402). Coresi folosește grădiș, s. n. (împletitură, gard), cu fonetismul din sl.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

gard n. 1. împrejmuirea mai cu seamă a grădinilor și curților prin pari împletiți cu nuiele: gard viu, format din arbuștii în plină vegetațiune; a legà la gard, vorbind de vite și (ironic) a lua în râs pe cineva; 2. gard de pescuit (cu leasă, cu legănuș, etc.); 3. îngrădire în genere (de scânduri sau de zid); 4. fig. pune-ți gard la gură AL. [Slav. GRADŬ, zid, grădină (cf. îngrădire)].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

gard m. V. guard.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

1) *gard m. (fr. garde, garde). Soldat agent păzitor. Gard de artilerie, de geniŭ, ofițer de administrațiune în aceste arme. – Și gŭard.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

2) gard n., pl. urĭ (got. gards, curte, casă, familie, de unde vine și alb. garth, gard. Înrudit cu vsl. gradŭ, zid, îngrăditură, lat. hortus, grădină, vgr. hórtos, îngrăditură. V. gardin, grădină, grajd, ogradă, pogradie). Părete [!] de scînrurĭ (zaplaz), de nuĭele orĭ de zid făcut supt [!] ceru liber ca să apere o curte, o grădină, o vie ș. a. Gard viu, gard făcut din copăceĭ care cresc, adică viĭ. A lega pe cineva la (saŭ de) gard, a-l amăgi, a-l înșela. A lega cartea de gard, a o părăsi (ca vechiĭ școlarĭ, care purtaŭ tartajele atîrnate de gît de groasele lor sforĭ și le lăsaŭ atîrnate de gardul școaleĭ [!] cînd o părăseaŭ). A fi prost ca gardu, a fi foarte prost. A-țĭ pune gard la gură (saŭ guriĭ), a-țĭ stăpîni vorbele.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

COPIL DE GÁRD s. v. bastard, copil din flori.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sáre-gárduri s. m. invar.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sare-garduri s.m. (înv. și reg.) seducător de inimi.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sare-garduri m. seducător de inimi: nu ți-e rușine să te porți ca un sare-garduri ? AL.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

sare-gárdurĭ m., pl. tot așa. Acela care se ține de amorurĭ (Al.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

GARD [ga:r], râu în SE Franței, afl. dr. al Ronului, la Beaucaire; 130 km. Traversat de un apeduct roman (sec. 1) lung de 273 m și înalt de 49 m.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

MARTIN DU GARD [martẽ dü ga:r], Roger (1881-1958), scriitor francez. Format sub influența lui Zola și a raționalismului umanitarist. Romane realiste, unind observația socială cu cea psihologică, în care dezbate condiția intelectualului și problemele fundamentale ale culturii („Jean Barois”) sau urmărește cu minuțiozitate critica politică și socială a Franței înainte de primul război mondial (ciclul „Familia Thibault”), evocând luptele dintre protestanți li catolici, dintre conservatori și revoluționari, conflictele dintre frați; construite solid și echilibrat, într-un stil modern, romanele sale se remarcă prin dialogul frecvent și rapid și prin surprinderea atmosferei. Farse țărănești („Testamentul lui moș Leleu”, „Pompa”). Corespondență („Note asupra lui André Gide”). Premiul Nobel pentru literatură (1937).
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink