GĂINA², găinez, vb. I. Intranz. (Pop.; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găini vb. IV] – Din găină.

GĂINAȚ, găinați, s. m. Excrement de pasăre. [Pr.: gă-i-. – Pl. și: (n.) găinațuri] – Lat. [stercus] gallinaceum.

găina [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / P: gă-i~ / V: ~ni / Pzi: ~nez / E: drr găină] 1 vr (D. păsări) A se găinăța Cf băliga. 2 vi (D. ființe) A lâncezi (ca o găină bolnavă). 3 vr (Îe) A se duce unde s-a ~t cioara-ntâi A se duce departe, de unde să nu se mai întoarcă.

găinat sm, sn vz găinaț

găinaț sn [At: BIBLIA (1688), 270 / P: gă-i~ / V: ~at, găineț, găniaț, gănieț sm, sn / Pl: ~uri, (înv) ~i / E: lat (stercus) gallinaceum] 1 Excremente de găini. 2 (Pfm) Excremente de pasăre.

găineț sn vz găinaț

găini v vz găina

găniaț smn vz găinaț

gănieț smn vz găinaț

GĂINA², găinez, vb. I. Intranz. (Rar; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găini vb. IV] – Din găină.

GĂINAȚ, găinațuri, s. n. Excremente de pasăre. [Pr.: gă-i- – Pl. și: (m) găinați] – Lat. [stercus] gallinaceum.

GĂINA, găinez, vb. I. 1. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul. Vrăbiile s-au găinat pe scară. 2. Intranz. (Despre oameni) A lîncezi (ca o găină bolnavă). Ce facem cu băiatul? Nu arată bine. E pierit. Găinează mereu. PAS, Z. I 288. Mă-sa nu se îndreptează, ci găinează. ISPIRESCU, L. 128. – Pronunțat: gă-i-. – Variantă: (2) găini (ISPIRESCU, L. 264) vb. IV.

GĂINAȚ, găinațuri, s. n. Excremente de găină sau de altă pasăre. – Pronunțat: gă-i-.

GĂINI vb. IV v. găina.

GĂINAȚ ~uri n. Excrement de pasăre. [Pl. și găinațe] /<lat. gallinaceum

găinà v. a avea găinare, a lâncezi: mă-sa găinează și se topește de pe picioare ISP.

găinaț n. gunoiu de pasăre. [Lat. (FIMUS) GALLINACEUS].

găináț m. și n., pl. urĭ (lat. gallináceus, de găină, adică „fimus”, băligar, găinaț, orĭ -áceum, adică „stercus”, băligar). Excrement de pasăre. Fig. Triv. (numaĭ m.). Om mărunțel și neînsemnat. V. căcat și guano.

găinéz v. intr. Munt. Rar. Lîncezesc. V. refl. Vechĭ. Mă găinățez.

găina¹ (a ~) (a boli) (pop.) (desp. gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. găinez, 3 găinează; conj. prez. 1 sg. să găinez, 3 să găineze

găina² (a se ~) (a se găinăța) (desp. gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinează, imperf. 3 pl. se găinau; conj. prez. 3 să se găineze; ger. găinându-se

găinaț (desp. gă-i-) s. m., pl. găinați

găina¹ (a ~) (a boli) (pop.) (gă-i-) vb., ind. prez. 3 găinează

*găina² (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găinează

!găinaț (gă-i-) s. n., pl. găinați

găina vb., ind. prez. 3 sg. găinează

găinaț s. n., pl. găinațuri/găinațe

GĂINA vb. v. găinăța.

GĂINA vb. a se găinăța.

găinaț (-ți), s. m. – Excrement de găină, și de pasăre în general. Lat. gallῑnāceum (Pușcariu 695; Densusianu, Hlr., 158; Candrea-Dens., 711; DAR), cf. it. gallinaccio, prov. galinat, sp. gallinaza. – Der. găinăța, vb. (a-și lepăda păsările găinațul).

găinaț, găinațuri, s.n. – Excrement de pasăre. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Lat. (stercus „bălegar”) gallinaceum „de găină” (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).