gălăgí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink