GÂGÂÍT, gâgâituri, s. n. Faptul de a gâgâi; strigăt caracteristic scos de gâște (și de rațe); gâgâitură, gâgâire. – V. gâgâi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

GÂGÂÍT ~uri n. 1) v. A GÂGÂI. 2) Sunet caracteristic scos de gâște. /v. a gâgâi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GÂGÂÍT s. gâgâire, gâgâitură. (~ gâștelor.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gâgâít s. n., pl. gâgâíturi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

GÂGÂÍ, pers. 3 gấgâie, vb. IV. Intranz. (Despre gâște sau rațe) A scoate strigăte caracteristice speciei. – Formație onomatopeică. Cf. ga[ga].
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

A GÂGÂÍ pers. 3 gâgâie intranz. (despre gâște) A scoate sunete prelungi și repetate, caracteristice speciei; a face „ga-ga-ga”. [Var. găgăi] /Onomat.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gâgâí/găgăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. gâgâie/găgăie, imperf. 3 sg. gâgâiá/găgăiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

gî́gîĭ, a -í v. intr. (rudă cu rus. gágatĭ, rut. gégati, bg. gygny, id.; ung. gögyógni, a gîgîi, gagyogni, a dîrdîi, a flecări. V. gîngav). Strig ca gîștele. Vorbesc încurcat oprind sunetele´n gît, gîngăvesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

gîgîít, -ă adj. Care gîgîĭe, gîngav, gîngăvit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink