fărdelege sf vz fărădelege

FĂRDELEGE s. f. v. fărădelege.

fărădelege [At: COD. VOR. 170/9 / V: fărdelege (S și: înv făr' delege, (îvr) fărăleage / S și: (înv) fără-de-lege, fără de lege / Pl: ~egi / E: fără + de⁴ + lege după vsl безакониж] 1-2 smf, a (Bis; înv) Necredincios. 3-4 smf, a (Bis; înv) Păcătos. 5-6 smf, a (Bis; înv) Criminal² (1). 7 av În mod nelegiuit. 8 sf (Înv) Sacrilegiu. 9 sf (Îvp) Nelegiuire.

fărăleage sf vz fărădelege

FĂRĂ-LEGE = FĂRĂ-DE-LEGE.

FĂRĂ-DE-LEGE I. sf. Nelegiuire, faptă nelegiuită: hojma le spunea ... ce-i așteaptă pentru fără-de-legile lor NEGR.. II. adj. Nelegiuit: păcat, sărmanul, să moară ca un cîne ~ CRG. [fără+de+lege].

FĂRĂDELEGE, fărădelegi, s. f. Faptă rea, nelegiuire, mișelie, ticăloșie. Oricît s-ar zvîrcoli burghezia, oricîte crime și fărădelegi ar înfăptui, ea nu poate opri în loc mersul dezvoltării societății. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 95. Ucigașul lui Andrei, în loc de răsplata ce aștepta de la Mihai, fu osîndit a i se tăia capul pentru fărădelegea ce făcuse. BĂLCESCU, O. II 260. – Variantă: fărdelege (ALECSANDRI, P. A. 172) s. f.

FĂRĂDELEGE, fărădelegi, s. f. Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelege s. f.] – Din fără + de + lege (după v. sl. bezakomije).

FĂRĂDELEGE ~i f. Faptă care contrazice legile juridice sau morale; nelegiuire. [G.-D. fărădelegii] /fără + de + lege

fărădelege f. faptă nelegiuită, crimă. [Modelat după slav. BEZAKONIĬE (v. bazaconie)]. ║ a. criminal: era om fărădelege CR.

fără-de-lege f., pl. fără-de-legĭ. Crimă.

+fără de lege (nelegiuit) (înv.) loc. adj. (oameni ~)

fărădelege s. f., art. fărădelegea, g.-d. art. fărădelegii; pl. fărădelegi

fărădelege s. f., art. fărădelegea, g.-d. art. fărădelegii; pl. fărădelegi

fărădelege s. f., art. fărădelegea, g.-d. art. fărădelegii; pl. fărădelegi

fărădelege

fără-de-lege.

INVITAT CULPAM QUI DELICTUM PRAETERIT (lat.) cine trece cu vederea o greșeală îndeamnă la o fărădelege – Publilius Syrus, „Sententiae”, 269.

FĂRĂDELEGE adj. v. mișelesc, rușinos, scelerat.

FĂRĂDELEGE s. v. ticăloșie.

FĂRĂDELEGE adj., s. v. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, ticălos.

FĂRĂDELEGE s. abjecție, infamie, josnicie, mișelie, mîrșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comite o ~.)

fărădelege adj., s. v. ABJECT. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NETREBNIC. TICĂLOS.

fărădelege adj. v. MIȘELESC. RUȘINOS. SCELERAT.

Fărădelege ≠ lege