FĂGĂDUI, făgăduiesc, vb. IV. Tranz. A promite. La București, surorile erau îngrijite. Domițian le făgăduise că le va scrie în fiecare zi. BASSARABESCU, V. 21. Atunci împăratul a început să-i făgăduiască toate bunurile din lume. ISPIRESCU, L. 2. Negustorul a făgăduit că de data asta, doamne ferește, n-are să mai uite. CARAGIALE, P. 153. ◊ Absol. Cum făgăduiai Și cum te jurai; Bată-mi-te, bată Inima stricată Și jelea mea toată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 504. ♦ Refl. (Învechit) A se angaja să... Și ne făgăduim chiar a ne jertfi, dacă aceasta va putea să-ți aline oarecum mîhnirile. ISPIRESCU, L. 12.