FĂGAȘ, făgașuri și făgașe, s. n. Urmă săpată de apele de ploaie sau lăsată în pămîntul moale de roțile unui vehicul și rămasă după întărirea pămîntului. Apa fuge șiroaie pe făgașurile drumurilor, scurgîndu-se în șanțuri. SAHIA, N. A. 49. Roatele briștei tăiau făgașe subțiri pe iarba plăpîndă a pămîntului jilav. ODOBESCU, S.I 381. ♦ Fig. Direcție, drum. Întîmplarea care-l scosese din făgașul obișnuit îl zdruncinase tare. SADOVEANU, O. III 580. Înțelegînd că discuția s-a împotmolit, căută să-i schimbe făgașul. REBREANU, R. I 41. – Variante: hăugaș (ALECSANDRI, T. 1205), ogaș (I. IONESCU, M. 36, id. P. 360), hogaș (HOGAȘ, M. N. 206, ȘEZ. VIII 25), văgaș (TEODORESCU, P. P. 180, ȘEZ. IV 131) s. n.