fârțâgău sm [At: ȘEZ. II, 227 / Pl: ~ăi / E: fârțoagă + -ău] (Reg) 1 Om neastâmpărat. 2 Om pe care nu te poți baza.

❍FÎRȚIGĂU, FÎRȚÎGĂU sm. Mold. familiar Fluieră-vînt; becisnic RV. -CRG. [fîrță].

fîrțîgăŭ m. (cp. cu pol. fircyk, filfison). Mold. Fam. Filfison. V. papalete.

fârțâgău, fârțâgăi, s.m. (reg.) om neastâmpărat, neașezat.