FUS2, fusuri, s. n. (În industria pielăriei) Unitate de măsură pentru piele, egală cu 929 cm2; bucată de piele având această suprafață. [Pl. și: fuse] – Din germ. Fuss.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUS1, (I) fuse, (II) fusuri, s. n. I. 1. Unealtă de tors care servește la răsucirea firului și pe care se înfășoară firul pe măsură ce este tors, având forma unui bețișor lung și subțire, îngroșat la mijloc, cu capătul de sus ascuțit și cel de jos rotunjit și înțepenit într-o rotiță. ◊ Loc. adj. În fus = în formă de fus1 (I 1); fusiform. 2. Organ al mașinilor de tors, cu ajutorul căruia se răsucește și pe care se înfășoară firul. II. 1. Nume dat unor părți ale mașinilor de țesut, de depănat etc. care seamănă la formă cu fusul1 (I 1). 2. Nume dat unor părți de mașini, de instalații etc. care îndeplinesc funcția de arbore sau de osie. ♦ Porțiune cilindrică, conică sau sferică a unui arbore, a unui ax sau a unei osii, care se sprijină și se rotește într-un palier. 3. Trunchiul unui copac de la bază până la vârf, fară crengi. 4. Parte a unei coloane de arhitectură, cuprinsă între bază și capitel. 5. Corpul drept al ancorei, fără brațe și fară inel. 6. (În sintagmele) Fus sferic = porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari care au un diametru comun. Fus orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața pământului prin meridiane, distanțate la 15° unul de altul, sau prin alte linii de demarcație convenționale, urmând de aproape aceste meridiane. – Lat. fusus (cu unele sensuri după fr. fuseau).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUS1 ~e n. 1) Unealtă de tors pe care se înfășoară ața răsucită, având forma unui bețișor bombat la mijloc, ascuțit la capătul de sus, iar la cel de jos terminat cu o sfârlează. 2) Piesă a unei mașini de tors care servește la răsucirea și la înfășurarea firelor. 3) la pl. fig. iron. Picioare foarte subțiri. /<lat. fusus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUS2 ~uri n. 1) Parte a unei mașini care asigură primirea sau transmiterea unei mișcări de rotație. ~ul morii. 2) Trunchiul fără crengi al unui arbore. 3) Partea de mijloc a unei coloane (cuprinsă între bază și capitel). 4) Corpul drept al ancorei. /<lat. fusus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUS3 ~uri n. 1) Unitate de măsură a suprafeței pieilor (egală cu 929 cm2). 2) Bucată de piele având o astfel de suprafață. /<germ. Fuss
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUS s. n. porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două cercuri mari, care au un diametru comun. ◊ ~ orar = fiecare dintre cele 24 de porțiuni în care este împărțită suprafața Pământului prin meridiane; (biol.) ~ nuclear = formație din filamente întinse între cei doi poli ai celulei, care apare în profaza diviziunii celulare. (lat. fusus, după fr. fuseau)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUS s. (TEHN.) 1. arbore. (~ la un mecanism.) 2. v. ax. 3. v. grindei. 4. (reg.) ciocan, clociumb, osiac, pociumb, pop, stârciog. (~ la vârtelniță.) 5. (reg.) huludeț, lemnuș, surcel. (~ la suveică.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FUS s. v. fusar, fusar mare, pietrar, spetează.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fus (fúse), s. n. – 1. Unealtă de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveică. – 3. Suport pentru lînă la vîrtelniță. – 4. Ax la mașina bătătoare. – 5. Ax la moara de grîu. – 6. Ax, arbore (în general). – 7. Braț la candelabru. – 8. Porțiune sferică a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpină la fasole. – 10. Pește (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fŭsus (Pușcariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. Sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s. m. (persoană care face fuse; țipar, Cobitis fossilis; pește, Aspro streber), pe care Pușcariu 689 îl derivă direct din lat. fŭsārius.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fus (fúse), s. n. – Unitate de măsură folosită în comerțul cu piei, echivalînd cu un pătrat cu latura de 30,48 cm. Germ. Fuss.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fus (de tors) s. n., pl. fúse
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fus (anat., tehn., arhit., mar., mat., ind. piel.) s. n., pl. fúsuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fus n., pl. e și urĭ (lat. fúsus și fúsum, it. pg. fuso, cat. fus, sp. huso. Fr. fuseau e dim., vfr. fusel, lat. fusellus, -um). Un mic instrument de lemn, unflat la mijloc, care servește la tors. Bară fixă (rec) de făcut gimnastică. Osie fixată pe roată și prinsă în doŭă cavitățĭ. Geom. O parte din suprafața sfereĭ cuprinsă între doŭă semicercurĭ și care are un diametru comun (felie de sferă). Fig. Persoană foarte slabă. Pl. Picĭoare foarte slabe. Mit. Fusu Parcelor, fusu pe care ursitoarele torc firu vĭețeĭ fie-căruĭ om.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fus, fuse s. n. 1. (la pl. – glum.) picioare subțiri de femeie. 2. (er.) penis.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink