FURCÚȚĂ, furcuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui furcă; furchiță. 2. (Reg.) Furculiță (1). 3. Partea cornoasă a copitei la cal, de forma unei piramide culcate cu vârful înainte, care se află în porțiunea posterioară a tălpii și care are rolul de a proteja țesuturile vii și de a amortiza șocurile. – Furcă + suf. -uță.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FURCÚȚĂ s. v. furculiță.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

furcúță s. f., g.-d. art. furcúței; pl. furcúțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

furcúță f., pl. e. Trans. Furculiță. O parte din copita caluluĭ, numită și maĭá.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink