16 definiții pentru furca, furcă   declinări

FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. ◊ Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagmele) Furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul. Furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea. Furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el. Furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna. Furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul. Furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Șezătoare la care se toarce cu furca (3). 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRCĂ, furci, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc. ◊ Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă (1). 2. (În sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemănătoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care stă receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioară a sternului, cu cele două cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gâtului = extremitatea superioară a sternului, cu cele două clavicule fixate de el; d) furca puțului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijină cumpăna; e) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul; f) furca drumului = răspântie. ♦ (Înv.) Spânzurătoare în formă de furcă (1) cu doi dinți. 3. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. ◊ Expr. A se certa furcă = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți. (Pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă. 4. Furcărie. 5. Organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă. – Lat. furca.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

fúrcă s. f., g.-d. art. fúrcii; pl. furci
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FURCA-DRÚMULUI s. v. intersecție, încrucișare, întretăiere, răscruce, răspântie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRCĂ s. 1. (înv.) ostie. (Drac reprezentat cu furca în mână.) 2. (Transilv.) gearmăn, hantarig. (Furcă la fântână.) 3. v. braț. 4. v. pisc. 5. (ANAT.) furca-pieptului = (pop.) lingurea, lingurică, (reg.) lingura-pieptului. 6. (prin Mold. și Transilv.) cujeică. (Furcă de tors.) 7. (pop.) furcărie. (Șezătoarea la care se toarce se numește furcă.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRCĂ s. v. ostie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FÚRCĂ ~ci f. 1) Unealtă agricolă formată din câțiva dinți curbați, fixați într-o coadă de lemn, folosită la diferite lucrări. ~ de fier. 2) Cantitate de material care poate fi luată dintr-o singură dată cu această unealtă. 3) Unealtă constând dintr-o vergea de lemn la capătul căreia se pune caierul, pentru a-l toarce. 4) Obiect cu o parte bifurcată. ◊ ~ca telefonului parte componentă a aparatului de telefon pe care se pune receptorul. 5) Fiecare dintre stâlpii de care se fixează grinzile și care susțin acoperișul și pereții unei case țărănești. /<lat. furca
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fúrcă s. f., g.-d. art. fúrcii; pl. furci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fúrcă (fúrci), s. f.1. Unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn terminată cu doi sau trei dinți încovoiați. – 2. Furcoi. – 3. Cantitate de fîn care se poate lua cu furca sau furcoiul. – 4. Muncă agricolă făcută cu furca sau furcoiul. 5. Spînzurătoare. – 6. Stîlp sau băț de care se sprijină cumpăna puțului. – 7. Crăcană, par de susținere a unei greutăți, a unei crengi etc. – 8. Stern, os al pieptului. – 9. Stîlp, par, țăruș. – 10. Suport al sulului de urzeală, la războiul de țesut. – 11. Răscruce, bifurcație. – 12. La car, loitră. – 13. Vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors. – Mr., megl. furcă, istr. furke. Lat. fŭrca (Pușcariu 678; Candrea-Dens., 693; REW 3593; DAR; Densusianu, GS, II, 317), cf. alb. furkë (Meyer 111; Philippide, II, 643; ar putea proveni din rom.), it., prov., cat., port. forca, fr. fourche, sp. horca. Der. furcărie, s. f. (Mold., șezătoare la care femeile torc lînă); furcătură, s. f. (bifurcație), cu suf. -tură (după Candrea-Dens., 696 și DAR, de la un lat. *fŭrcatūra); furcea, s. f. (furcuță; loitră de car), poate din lat. *fŭrcĭlla, cf. basc. murkila; furcer, s. m. (Trans., furcă cu dinții de fier); furchiță, s. f. (furcă de tors); (în)furcitură, s. f. (bifurcație; furcoi de fîn, căpiță); furcoaie, s. f. (cuier); furcoi, s. n. (furcă mare); furculiță, s. f. (Trans., furculiță); înfurci (var. înfurca), vb. (a lua cu furca; a desface, a despica; a bifurca), pe care Pușcariu 874 și Candrea-Dens., 694 îl derivau de la un lat. *infŭrcāre. – Din. rom. provine ngr. φουρϰουλίτσα; alb. furkë și furkuljitsë „furculiță”; bg. furka, hurka (Candrea, Elemente, 408; Romanski, Jb., XV, 107; Berneker 286; Capidan, Raporturile, 195); bg. forkolica, fărkulica (Mladenov 660, care, totuși, derivă bg. furka direct din lat.); și mag. furkó (Drăganu, Dacor., VII, 199).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Caudine (Furci) f. pl. strâmtoare aproape de Caudium, la S.-E. de Capua, unde Romanii, învinși de Samniți, trecură sub jug; fig. a trece sub furcile caudine, a fi nevoit a face concesiuni umilitoare.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

furcă f. 1. prăjină terminată în două-trei ramuri, coarne sau dinți, cu care se strânge fânul, se cară snopii de grâu; 2. prin analogie, tot ce seamănă unei furci, în special capătul celor două lemne ce trec printre osia și inima carului; furca pieptului, osul sternului, unde se întâlnesc coastele anterioare; 3. unealtă de tors: torsul se face cu ajutorul furcei și al fusului; a avea de furcă, a avea încă de lucru, de trecut peste greutăți: mai avem de furcă împreună; a da de furcă cuiva, a-i impune ceva penibil; 4. pl. Mold. stâlpii caselor țărănești; 5. pl. spânzurătoare: vrednic de furci (V. Caudine). [Lat. FURCA; sensurile figurate de sub 3 sunt luate din sfera țesutului]. ║ adv. 1. tare: a bate furcă; s’a certat cu dânsa furcă FIL.; 2. morțiș: a ținea furcă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

fúrcă f., pl. ĭ (lat. fŭrca, it. pv. cat. pg. forca, fr. fourche, sp. horca. D. rom. vine ngr. fúrka, spînzurătoare; bg. hurka, furcă, alb. furkǎ). Prăjină terminată cu doĭ saŭ maĭ mulțĭ cracĭ (de lemn orĭ de metal): a rîdica [!] fînu cu furca. Vorbe aruncate cu furca, vorbe nesărate, fără spirit (V. țăpoĭ). Furca peptuluĭ [!], osu sternuluĭ. La unele puțurĭ, stîlpu vertical care ține cumpăna; la scrîncĭov [!], ceĭ doĭ marĭ stîlpĭ care susțin osia; la casa țărănească, stîlpiĭ care susțin cosoroabele (V. martac); la car, piscu, gruĭu; la bicicletă, pĭesa care cuprinde roata anterioară și în vîrfu căreĭa e fixat ghidonu. Băț în vîrfu căruĭa se leagă caĭeru (de lînă, de cînepă, de in) ca să fie tors. A avea de furcă (cu cineva, cu ceva), a avea de lucru, a avea încurcăturĭ. A te certa furcă (adv.) cu cineva, a te certa violent. Furcărie: s´aŭ adunat la furcă. Pl. Spînzurătoare: a perit [!] în furcĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FURCA DE PILOTAJ dispozitiv rotativ anexat unui ax vertical fixat în sol, la care se atașează un mâner în formă de “D”. Furca de pilotaj permite unui aeromodel să zboare, nepilotat de sportiv, până la terminarea combustibililor.
Sursa: GTA | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

fúrcă, furci, s.f. – 1. Unealtă agricolă utilizată la strânsul fânului; furcoi. 2. Furculiță. 3. Lemnul pe care stă ulucul (la morile de apă). 4. Bifurcație, locul unde se despart două drumuri sau cursuri de apă; furcitură: „În ce furcă de pârău / Este-on brad înrămurat” (Bilțiu 1990: 7). – Lat. furca.
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

NATURAM EXPELLES FURCA, TAMEN USQUE RECURRET (lat.) alungi natura cu furca, dar ea se va întoarce în goană mereu – Horațiu, „Epistulae”, I, 10, 24. Zadarnic încerci să îngrădești firea, ea își impune legile.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

a da de furcă expr. a face cuiva greutăți.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink