FUNDAMENTALISM s. n. 1. Mișcare protestantă exclusivistă, fondată la începutul sec. XX în America, militând împotriva secularizării și liberalismului în învățământul teologic. 2. Tendința de a menține nealterată doctrina de bază a învățăturii creștine, punând accentul pe interpretarea literală a Bibliei. 3. (În islam) Mișcare religioasă și politică cu scopul de a restabili adevărata comunitate islamică, prin întoarcerea la tradiția nealterată a islamului și neexcluzând nici războiul, nici atentatul criminal pentru atingerea scopului. 4. Mod conservator de a gândi în opoziție cu tendințele liberale și moderniste. – Din fr. fondamentalisme.

FUNDAMENTALISM s. n. mișcare religioasă de origine protestantă care dezvoltă credința într-un singur sens al cărții fundamentale a unei biserici, propovăduind intoleranța față de alte credințe. (< fr. fondamentalisme)

fundamentalism s. n. Extremism de factură religioasă, cu precădere islamică, fanatism ◊ „Fundamentalismul islamic, odată consolidat în Tadjikistan, va influența și celelalte republici din Asia Centrală [...]” ◊ Rev. 22 42/93 p. 16; v. și LS 29 VII 91 p. 6, citat de I. Preda în LR 1112/92 p. 589 (din fundamental + -ism)

fundamentalism s. n.

*fundamentalism s. n.

FUNDAMENTALÍSM (< fr.) s. n. 1. (În creștinism) Mișcare în sânul protestantismului american de la începutul sec. 20, ca reacție împotriva secularizării și liberalismului în învățământul teologic. 2. Denumire dată, în general, unui mod conservator de a gândi în opoziție cu tendințele liberale și moderniste. 3. Tendința de a menține nealterată doctrina de bază („fundamentală”) a învățăturii creștine, punând accentul pe interpretarea literală a Bibliei. 4. (În islam) Mișcare religioasă și politică cu scopul de a restabili adevărata comunitate islamică, prin reîntoarcerea la tradiția nealterată a islamului; f. este conceput ca „jihad”, războiul sfânt, și prin urmare nu exclude nici războiul și nici atentatul criminal pentru atingerea scopului.

FUNDAMENTALISM s. (BIS., POL.) integrism. (~ islamic.)