FUMEGÁ, pers. 3 fúmegă, vb. I. Intranz. 1. A scoate fum, a arde înăbușit, fără flacără și cu fum. ♦ (Despre lămpi, lumânări, sobe etc.) A arde defectuos, eliminând fum. 2. A scoate aburi. – Lat. fumigare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

A FUMEGÁ pers. 3 fúmegă intranz. 1) A arde înăbușit, fără flacără, scoțând fum. 2) A scoate aburi. /<lat. fumigare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FUMEGÁ vb. (înv.) a afuma. (Soba ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fumegá (-g, fumegát), vb. – 1. A scoate fum. – 2. A face aburi. Lat. fŭmĭgāre (Pușcariu 670; Candrea-Dens., 678; REW 3570; DAR), cf. fum. – Der. fumegător, adj. (care fumegă); fumegos (var. fumegăios), adj. (care fumegă); fumegai (var. fumigai), s. n. (fumăraie). – Der. neol. fumiga, vb. (a fumiga); fumigați(un)e, s. f., din fr.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

fumegá vb., ind. prez. 3 sg. fúmegă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fúmeg, a -á v. intr. (lat. fúmigo, -áre, d. fumus, fum, și agere, a face. V. purg). Fac fum: lampa fumegă, ruinele fumegă după incendiŭ. – Vechĭ -ăgá.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink