FULGUÍRE, fulguiri, s. f. Acțiunea de a fulgui și rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

FULGUÍRE s. v. fulguială.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fulguíre s. f., g.-d. art. fulguírii; pl. fulguíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

A FULGUÍ pers. 3 ~iéște intranz. 1) A ninge cu fulgi rari. 2) fig. A se mișca asemenea unor fulgi. [Sil. -gu-i] / fulg + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fulguí vb., ind. prez. 3 sg. fulguiéște, imperf. 3 sg. fulguiá; conj. prez. 3 sg. fulguiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fúlguĭ și -ĭésc v. intr. (d. fulg). Ning rar numaĭ cu cîțĭ-va fulgĭ. V. impers. Fulguĭe de ninsoare (Sov. 245).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink