FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FULGERÁRE ~ări f. 1) v. A FULGERA. 2) v. FULGER. 3) fig. Lumină de scurtă durată (ca un fulger). 4) fig. Interval de timp foarte scurt; clipă. 5) pop. Senzație dureroasă, violentă, dar scurtă. /v. a fulgera
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fulgeráre s. f., g.-d. art. fulgerării; pl. fulgerări
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (=fulgurare).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A FULGERÁ1 fúlger 1. intranz. 1) A se produce fulgere (în atmosferă). 2) fig. A apărea pe neașteptate (ca un fulger). Un gând îi fulgeră prin minte. 2. tranz. 1) (ființe, obiecte) A lovi trăsnetul; a detuna; a trăsni. 2) fig. A lovi iute și cu putere. ◊ ~ cu privirea a arunca o privire rapidă și pătrunzătoare. 3) fig. A străpunge ca un fulger. L-a fulgerat o idee. /<lat. fulgerare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FULGERÁ vb. (MET.) (pop.) a scăpăra, a străluci, (reg.) a sfulgera, (reg. fig.) a săgeta. (Afară ~, va ploua.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fulgerá vb., ind. prez. 3 sg. fúlgeră
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
răzbói-fúlger s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
tren-fúlger s. n.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) fúlger, a -á v. intr. (d. fulger 1 saŭ lat. fulgerare îld. fulgurare; it. folgorare). Produc fulgere: Dumnezeŭ fulgeră. Fig. Trec răpede [!]: o ideĭe v-a fulgerat pin [!] cap. V. impers. Se produc fulgere: uĭte-te [!] cum fulgeră! V. tr. Lovesc cu fulgeru orĭ cu alt lucru omorîtor, trăsnesc: artileria-ĭ fulgera pe dușmanĭ. Fig. Privesc amenințător, grozav: l-a fulgerat cu privirea. – În Serbia sf-.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a tuna și a fulgera expr. a fi foarte furios; a face scandal.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink