fulău sm [At: GOROVEI, C. 303 / Pl: ~ăi / E: nct] (Mol) 1 (Fam) Pierde-vară. 2 (Bot) Romaniță-puturoasă (Anthemis cotula).

❍FULĂU sm. familiar Mold. Netrebnic, pierde-vară: N’am ales nimic de mine, fost-am un ~ SPER..

fulău m. fanfaron. [Derivat din fală: fulău, în loc de fălău, prin disimilațiune vocalică].

fulăŭ m. (ung. foló, mîncăcĭos). Nord. Om neserios, om fără sarcinĭ sociale (ca un holteĭ).

FULĂU subst. (pierdevară), prob. din magh. (DLR). 1. – I (Rl XIV 203); Panait, 1755 (Acte Sc). 2. Fulea (Ard II 27); – Moise (Bis R și Șchei III), 3. Fulicea, Ioan, ard. act.

fulău s.m. (reg.) 1. (fam.) fanfaron, pierde-vară. 2. plantă denumită și romaniță-puturoasă, fulică.