frigări [At: PĂSCULESCU, L. P. 136 / Pzi: -resc / E: frigare] (Pop; rar) 1 vt (În descântece) A înțepa cu frigarea (1) pe cineva. 2 vr A-i fi foarte dor de cineva. 3 vr A arde de nerăbdare. 4 vr A fi obsedat de un gând, de o idee.

frigare sf [At: BARAC, A. 36/23 / Pl: ~gări / E: frige + -are] 1 Vergea de fier sau de lemn ascuțită la un capăt, în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jăraticului Si: țiglă², (rar) frigătoare (2). 2-3 (Îljv) La ~ Fript în frigare (1) deasupra jăraticului. 4 (Reg) Clește de foc. 5 (Înv) Instrument de tortură. 6 (Lpl) Plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu tulpina ramificată de la bază și acoperită cu peri lungi și aspri, cu flori mari, violete-purpurii, folosită în medicina populară (Gerranium palustre).

FRIGARE sf. 1 Țepușă de lemn sau de fier în care se înfinge carnea spre a o frige (🖼 2210): ajunseră de-și frigeau muierile și copiii în frigări și-i mîncau BĂLC. ¶ 2 iron. Sabie: Sombru, sdrîngănind ~a, Iacă domnul căpitan VLAH. ¶ 3 🐦 RAȚĂ-CU-FRIGARE 👉 RAȚĂ [lat. frīgaria].

FRIGĂRUIE sf. 1 dim. FRIGARE ¶ 2 🍽 Bucățele de carne înfipte în frigare și fripte: porunci să-i dea o ~ făcută anume pentru dînsul GN..

FRIGARE, frigări, s. f. Vergea de fier sau de lemn în care se înfige carnea spre a o frige deasupra jeraticului. O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun. NEGRUZZI, S. II 24. ◊ Loc. adj. și adv. La frigare = fript în frigare deasupra jeraticului. Și a doua zi, marți... făcînd mama un cuptior zdravăn de alivenci și plăcinte cu poalele-n brîu și părpălind niște pui tineri la frigare... cheamă pe mătușa Măriuca. CREANGĂ, A. 60.

FRIGARE ~ări f. Vergea ascuțită la un capăt în care se înfige carnea pentru a o frige (la grătar). /frig + suf. ~are

frigare f. vergea de fier pe care se frige carnea la foc. [Lat. FRIGARIA].

frigáre f., pl. ărĭ (d. a frige, ca crezare d. a crede). Vergea de fer în care se înfige carnea (maĭ ales păsările) și se frige. Fig. Iron. Sabie. Prăjitoare de cafea (de moda veche: o cutie cilindrică străbătută de o vergea de fer care se învîrtește ca și frigarea de fript carne). V. țiglă.

frigare s. f., g.-d. art. frigării; pl. frigări

frigare s. f., g.-d. art. frigării; pl. frigări

frigare s. f., g.-d. art. frigării; pl. frigări

FRIGARE s. (reg.) țiglă, (prin Munt. și Mold.) sucală, (Ban.) țepușă. (Pui la ~.)

FRIGARE s. (reg.) țiglă, (prin Munt. și Mold.) sucală, (Ban.) țepușă. (Pui la ~.)

frigări vb. IV (pop., înv.) 1. a înțepa cu frigarea pe cineva. 2. (fig. refl.) a arde de dorul cuiva, a se perpeli; a se chinui (de un gând, de o idee).