FRIG, (2) friguri, s. n. 1. Temperatură scăzută a mediului ambiant, care dă senzația de rece. ♦ Senzație de rece provocată de temperatura joasă a mediului. 2. (La pl.) Temperatură ridicată a unui bolnav; tremur cauzat de senzația de rece, care precedă uneori o stare febrilă; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de neliniște, de agitație puternică; emoție. [Var.: (pop., 2) frígură s. f.] – Lat. frigus, -oris.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRIG ~uri n. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatură joasă a aerului. 2) Senzație de rece căuzată de o astfel de stare atmosferică. 3) la pl. Boală molipsitoare introdusă în organism prin înțepătura unui țânțar, care se manifestă prin temperatură înaltă și frisoane, repetate la intervale regulate de timp; malarie. 4) Stare de emoție puternică, de neliniște, de agitație. /<lat. frigus, ~oris
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRIG s. 1. răceală, rece. (Afară e ~.) 2. (la pl.) v. frisoane. 3. (la pl.) v. febră. 4. friguri (palustre) v. malarie.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Frig ≠ cald, căldură
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
frig (fríguri), s. n. – 1. Temperatură scăzută care dă senzația de rece. – 2. (Pl.) Febră. – Mr., megl. frig. Lat. frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315; DAR), cf. sard. fríus (Wagner 112), v. it. frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la pl., atestat încă din lat. pop. cf. Densusianu, Hlr., 190. Der. frigor, s. m. (plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară; friguros, adj. (rece; care se încălzește greu), care ar putea reprezenta de asemenea în mod direct lat. frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641; DAR), cf. sard. frigorosu, fr. frileux; înfrigoșa, vb. (rar, a răci); înfrigurat, adj. (febril, cu călduri; care tremură, înfiorat; febril, grăbit), al cărui ultim sens este împrumut din fr. fébrile, cf. montanesul afrigolado.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
frig s. n., (frisoane, malarie) pl. fríguri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
1) frig n. (lat. frigus). Lipsă de căldură, temperatură rece: frigu e între răcoare și ger. Sensațiunea neplăcută cauzată de această temperatură rece: mĭ-e frig. Pl. Frigurĭ, febră, o boală microbiană care te face să-țĭ fie cînd frig, cînd foarte cald și pe care o expulsează chinina. Fig. Agitațiune: frigurile politiciĭ.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
2) frig, fript, a fríge v. tr. (lat. frigere, frictum, it. friggere [de unde sîrb. frigati și prigati], pv. fr. frire, cat. fregir, sp. freir, pg. frigir. – Fripseĭ, fripseșĭ). Coc, prăjesc (în frigare, pe gratar [!], în cuptor saŭ în tingire) vorbind de carne: a frige o găină. Fig. Păcălesc, pîrlesc, înșel la preț: m´a fript Jidanu cu stofa asta. V. intr. Am o temperatură foarte înaltă: feru [!] înroșit în foc frige. Am arșiță în corp: obrajiĭ acestuĭ copil bolnav frig. Fig. Am un preț exorbitant: marfa asta frige. V. refl. Mă pîrlesc, mă ard: am pus mîna în foc și m´am fript. Fig. Mă înșel la preț orĭ în alt-ceva, plătesc prea scump: m´am fript cu aceste haĭne. A te frige un lucru la inimă, a te întrista foarte tare. A mînca fript pe cineva, a-l ucide orĭ a-l nimici în ceva, a-l înfrînge.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRÍGE, frig, vb. III. 1. Tranz. A prepara un aliment (în special carne sau pește) prin expunere directă la acțiunea focului (în frigare, pe grătar etc.); p. ext. a prăji în tigaie. ◊ Compus: (fam.) frige-linte s. m. invar. = om avar, zgârcit, harpagon. 2. Tranz. și refl. A face să sufere sau a suferi o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) arde. ◊ Expr. (Tranz.) A frige (pe cineva) la inimă sau a-i frige (cuiva) inima = a provoca cuiva o durere vie, usturătoare; a provoca cuiva o mare suferință morală. ♦ (Despre alți agenți decât căldura; adesea fig.) A provoca o senzație usturătoare (asemănătoare cu cea cauzată de o arsură). 3. Intranz. (Despre corpuri fierbinți) A iradia căldură mare; a dogori. 4. Refl. Fig. (Fam.) A se păcăli, a se înșela, a rămâne păgubaș. [Perf. s. fripsei, part. fript] – Lat. frigere.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
zaraza_joe
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A FRÍGE frig 1. tranz. 1) (alimente, în special carne sau pește) A prepara prin supunere la acțiunea focului (în tigaie, în ceaun, la grătar, în frigare). 2) (ființe sau părți ale corpului) A face să suporte o durere fizică (prin ceva fierbinte). 3) A face să se frigă. 2. intranz. (surse de căldură) A emana radiații fierbinți; a răspândi căldură foarte mare; a arde; a dogori; a parjoli; a pârli; a păli. Soarele frige. /<lat. frigere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE FRÍGE mă frig intranz. 1) (despre ființe) A-și cauza o durere acută (cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte). 2) fig. A suferi un eșec; a rămâne păgubaș; a se arde; a se pârli. /<lat. frigere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURUIANA-FRÍGURILOR s. v. piperul-lupului, popilnic.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
BURUIANĂ-DE-FRÍGURI s. v. fierea-pământului, laptele-cucului, potroacă, traista-ciobanului, țintaură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FLOARE-DE-FRÍGURI s. v. fierea-pământului, potroacă, țintaură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRÍGE vb. 1. v. prăji. 2. a (se) arde. (M-am ~ la deget, de la plită.) 3. v. arde.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRÍGE vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRIGE-LÍNTE s., adj. v. avar, calic, zgârcit.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRIGURI PALUDEÉNE s. pl. v. friguri (palustre), impaludism, malarie, paludism.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
IARBĂ-DE-FRÍGURI s. v. fierea-pământului, potroacă, traista-ciobanului, țintaură.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MĂRĂRAȘ-DE-FRÍGURI s. v. păducherniță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
PASĂREA-FRÍGULUI s. v. mătăsar.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
RĂDĂCINĂ-DE-FRÍGURI s. v. rodul-pământului.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fríge (fríg, frípt), vb. – 1. prăji. – 2. A coace. – 3. A arde, a face scrum. – 4. A pune la foc (pentru a tortura). – 5. A bate, a altoi, a ciomăgi, a face praf. – 6. A arde, a fi fierbinte. – 7. (Refl.) A se arde, a se prăji. – 8. (Refl.) A se păcăli, a rămîne păgubaș. – 9. (Refl.) A pierde. – Mr. frigu, fripșu, friptă; megl. frig, friș, fris. Lat. frῑgĕre (Pușcariu 648; Candrea-Dens., 642; REW 3510; DAR), cf. alb. fergoń (Philippide, II, 643), it. frigere, prov., fr. frire, cat. fregir, sp. freir, port. frigir. Der. frigare, s. f. (vergea de fier în care se înfige carnea spre a fi prăjită), cu suf. -are, ca vînzare, crezare (analogia cu grătar, pe care o propune DAR nu constituie o explicație suficientă; după Pușcariu 650, din lat. *frῑgalis; după Candrea-Dens., 643, de la un lat. *frῑgaria); frigăruie, s. f. (carne tăiată în bucăți mici și friptă la frigare); frigări, vb. (a înfige; refl. pop., a fi stăpînit de dorință); frigătoare, s. f. (frigare; Trans., plită de gătit); înfrigări, vb. (a înfige); friptoare, s. f. (Trans., Banat, arșiță, căldură excesivă), de la part. fript, cu suf. -oare; friptură, s. f. (carne friptă), cu suf. -ură, cf. băutură, căutătură, corcitură etc. (după Meyer-Lübke, Rom. Gramm., II, 492; Pușcariu 654; Candrea-Dens., 654; REW 3508 și DAR, din lat. frῑctūra, cf. mr. friptură și frῑxūra › fr. fressure; însă această ipoteză nu este necesară); fripturist, s. m. (persoană care profită de politică pentru interese personale); fripturism, s. n. (politică a propriului interes).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fríge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frig, imperf. 3 sg. frigeá, perf. s. 1 sg. fripséi, 1 pl. frípserăm; ger. frigând; part. fript
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
fríge-línte s. m. invar.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
frige-cî́ne și frige-línte m., pl. tot așa. Fam. Mare avar.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
FRÍGE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara, în special carne, dar și alte alimente, prin expunere directă la radiații calorice, în diverse feluri: la frigare = bucăți de alimente sau un animal întreg sunt infipte pe o vergea de lemn sau de metal; la proțap = pe o vergea sprijinită de două crăcane; la grătar = pe un grătar deasupra unor cărbuni încinși, la flacără de gaz sau pe un grătar electric; anumite alimente pot fi fripte direct pe jar, iar din carne se poate face friptură la cuptor, aceasta fiind din punct de vedere tehnic, de fapt, o coacere.
Sursa: DGE
(2003)
|
Adăugată de
gal
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a o frige la normal expr. (deț.) a face ceva cât se poate de bine.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
frige, frig I v. t. 1. a păcăli. 2. (obs. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie. II v. r. 1. a fi pățit, a se păcăli. 2. (obs. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
frige-o! expr. (deț.) pleacă!, du-te!
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink