fremătare sf [At: MACEDONSKI, O. I, 161 / Pl: ~tări / E: fremăta] 1 Producere a unui freamăt (1). 2 (Ccr) Freamăt (1). 3 Foșnire a copacilor. 4 (Fig) Înfiorare. 5 (Fig) Vibrare. 6 (Fig) Agitație a unei colectivități.

FREMĂTARE, fremătări, s. f. Acțiunea de a fremăta și rezultatul ei; freamăt. În mine plopii-și suie fremătarea. LESNEA, A. 89. Adierea își ascute fremătările pe stînci. MACEDONSKI, O. I 161.

fremăta vi [At: ALECSANDRI, P. III, 652 / Pzi: freamăt, (îvp) ~tez / E: freamăt] 1 (D. frunze) A produce freamăt (1). 2 (D. copaci) A foșni. 3 (Fig; d. oameni) A se înfiora. 4 (Fig; d. oameni) A vibra. 5 (Fig; d. colectivități) A se agita.

FREMĂTA, freamăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze, p. ext. despre copaci și păduri) A produce freamăt. V. foșni. Un tei fremăta lin la o boare de vînt și trimetea miros puternic în odaia lui plină de lucruri vechi. SADOVEANU, O. IV 428. Îmi freamătă frunza, – iar apele-mi cîntă Și toate ca-n vis îmi apar. IOSIF, P. 3. Freamătă codrii de vuietul apelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 141. ◊ Fig. Doina fremăta în adîncuri. SADOVEANU, O. I 299. ♦ Tranz. A face să tremure, a mișca. Arinii și plopii își freamătă neliniștiți frunza. CAMIL PETRESCU, O. I 326. ◊ Fig. Ascult cum își freamătă cîntul Pădurea, părîul și vîntul. COȘBUC, P. II 89. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a tresălta. Fremătînd întreagă, se ridică Cu ochii-ntunecați. TOMA, C. V. 146. ♦ (Despre colectivități) A se mișca, a se agita. Freamătă mulțimea-n sală, Vălurînd cu nerăbdare; Sună tobele puternic, Țipă vesele fanfare. IOSIF, T. 80. ◊ (Despre locul unde se agită o mulțime) Sala de cinematograf provincial... era plină, caldă, fremăta de zgomot stăpînit. DUMITRIU, N. 291. Clocoteau împrejurimile de zgomot și pînă dincolo de întinsurile Podenilor cîmpia fremăta ca un stup. MIHALE, O. 317.

A FREMĂTA freamăt intranz. 1) (despre frunze, păduri, ape etc.) A produce un zgomot ușor și înăbușit, mișcându-se încet (sub actiunea vântului, ploii etc.). 2) (despre grupuri de oameni) A-și exprima atitudinea (mai ales dezaprobarea) prin agitație și murmur. 3) (despre persoane) A fi cuprins de o emoție puternică; a palpita; a vibra. 4) fig. A se mișca în tremur. /Din freamăt

fremătà v. a scoate un freamăt: lung freamătă codrii.

*frem, -út, a fréme v. intr. (lat. frémere). Em. Fac fremăt. – Uniĭ aŭ început a zice a fremăta (eŭ fremăt, el freamătă, să fremete).

fremătare s. f., g.-d. art. fremătării; pl. fremătări

fremătare s. f., g.-d. art. fremătării; pl. fremătări

fremătare s. f., g.-d. art. fremătării, pl. fremătări

!fremăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. freamăt, 2 sg. freamăți, 3 freamătă; conj. prez. 1 sg. să freamăt, 3 să fremete, imper. 2 sg. afirm. freamătă

fremăta (a fremăta) vb., ind. prez. 1 sg. freamăt, 2 sg. freamăți, 3 freamătă; conj. prez. 3 să freamăte

fremăta vb., ind. prez. 1 sg. freamăt, 2 sg. freamăți, 3 sg. freamătă; conj. prez. 3 sg. și pl. fremete

fremăta vb., ind. prez. pers. 1 freamăt, 2 fremeți, 3 freamătă; conj. prez. pers. 3 să fremete

FREMĂTA vb. 1. v. agita. 2. v. tremura. 3. v. tresălta. 4. a palpita, a pulsa, a vibra, a zvâcni. (~ în el o mare bucurie.)

FREMĂTA vb. 1. a (se) agita, a clocoti, a (se) frămînta, a (se) învolbura, a (se) zbate, a (se) zbuciuma, (înv. și reg.) a sălta, (înv.) a (se) sălbătici. (Apele crescute ~ în matcă.) 2. a se înfiora, a palpita, a tremura. (Nările îi ~.) 3. a se înfiora, a palpita, a tresălta, a tresări, a vibra. (~ de bucurie, de emoție.) 4. a palpita, a pulsa, a vibra, a zvîcni. (~ în el o mare bucurie.)