FRAUDÁ, fraudez, vb. I. Tranz. A săvârși o fraudă; a defrauda. [Pr.: fra-u-] – Din fr. frauder, lat. fraudare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de zaraza_joe | Semnalează o greșeală | Permalink

A FRAUDÁ ~éz tranz. (despre bunuri materiale) A păgubi prin fraudă. [Sil. fra-u-] /<fr. frauder, lat. fraudare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRAUDÁ vb. I. tr. A înșela, a fura pe cineva; a defrauda. [Pron. fra-u-. / < fr. frauder, it. fraudare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FRAUDÁ vb. tr. a comite o fraudă; a defrauda. (< fr. frauder, lat. fraudare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FRAUDÁ vb. v. defrauda, delapida, sustrage.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

fraudá vb. (sil. fra-u-), ind. prez. 1 sg. fraudéz, 3 sg. și pl. fraudeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*fraudéz v. tr. (lat. fraudare). Rar. Înșel, frustrez: a frauda vama. V. intr. Comit fraude: a frauda la un examin [!].
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink