FRÂNT, -Ă, frânți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Rupt² (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nicio) para frântă = a nu avea niciun ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge.

frâmt, ~ă a vz frânt

frânt², ~ă a [At: CORESI, PS. 136 / V: (înv) frâmt / Pl: ~nți, ~e / E: frânge] 1 (D. obiecte tari) Rupt (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. 2-3 (D. oase sau membre ale corpului) Fracturat² (1-2). 4 (D. lucruri) Spart. 5 (D. lucruri) Zdrobit. 6 (D. lucruri) Stricat. 7 (Îe) A nu avea (nici) o para ~ă A nu avea nici un ban. 8 (Îe) A nu face (nici) o para ~ă A nu valora nimic. 9 (Gmț; îe) Na-ți-o ~ă, că ți-am dres-o! Se spune celui care, într-o situație dificilă, pretinde că a găsit o soluție, afirmând însă un lucru nerelevant sau luat deja în calcul. 10 (Îae) Se spune celui care se vede ajuns dintr-o situație mai bună într-una mai proastă. 11 (D. linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri. 12 (D. linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă întorsături (bruște). 13 (Gmt; îs) Linie ~ă Linie compusă din mai multe drepte care se succedă urmând sensuri diferite. 14 (D. oameni) Îndoit de mijloc. 15 (Înv; fig; d. oameni) Smerit. 16 (Prt; d. oameni) Umil. 17 (Fig; nob) Incoerent. 18 (Fig; nob) Dezordonat. 19 (Fig; nob) Lipsit de armonie. 20 (Fig) Zdrobit de oboseală Si: extenuat. 21 (Îe) A fi beat ~ A fi foarte beat. 22 (Fig) Învins.

frânt¹ sn [At: MAG. IST. II, 7/39 / Pl: ~uri / E: frânge] 1-3 Frângere (1, 4, 5).

FRÎNGE (frîng) I. vb. tr. 1 A rupe în două: ~ pîinea, o nuia, mîna, piciorul; mai bine ... îmi frîng pana decît să laud ... virtuțile unui om care n’a fost decît o secătură I. -GH.; 👉 FRÎNT 5 ¶ 2 A îndoi tare: a-și ~ mijlocul ¶ 3 A-și ~ mîinile, a-și îndoi cu violență degetele mîinilor în semn de durere, de desnădejde sau de căință ¶ 4 Fig. A sdrobi: ~ inima ¶ 5 Fig. ‡ A învinge, a înfrînge. II. vb. refl. A se rupe în două; a se îndoi tare [lat. frangĕre].

FRÎNT adj. 1 p. FRÎNGE. Rupt în două ¶ 2 Fig. Sdrobit, rupt de oboseală ¶ 3 familiar: beat ~, beat turtă, biruit de băutură ¶ 4 Nici o para ~ă, nici un ban, nimic: de-i găsi o para ~ă în toată casa, să mi-o bați în frunte ALECS. ¶ 5 proverb: Na-ți-o ~ă, că ți-am dres-o! (sau na-ți-o bună, că ți-am frînt-o), se zice aceluia care, într’o situațiune grea, propune o soluțiune ridiculă [lat. *franctus].

NA I. adv. și interj. 1 Iată, ține!: lovește! ~ sînul, tirane barbar! (BOL.); scumpului niciodată să nu-i zici „dă-mi!” ci totdeauna „na!” (PANN). Adesea urmat de pron. ți sau vă: Vizirul îi zise: ...Na-ți-i pe toți, pîn’la unul și du-te cu Dumnezeu (PANN); scoate cele două carboave, zicînd: ...na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau și Dumnezeu iar mi-a da (CRG.); zicîndu-ne: ...na-vă marfa noastră, dar plătiți-ne-o scump (JIP.); na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o 👉 FRÎNT5 ¶ 2 Însoțește gestul loviturii, bătăii: prinde cucoșul și-i dă o bătaie bună, zicînd: na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea (CRG.) ¶ 3 Exprimă uimirea, surpriza, ciuda: na! că mi s’a stins luleaua (ALECS.); na! că făcui pacostea și frăține meu! (CRG.). II. Substantivat: decît doi „ți-oiu da”, mai bine un „na!” (PANN) [bg.].

FRÂNT, -Ă, frânți, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt² (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para frântă = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge.

FRÎNT, -Ă, frînți, -te, adj. 1. (Mai ales despre obiecte tari) Rupt (de obicei în două părți) prin lovire, îndoire, ciocnire sau apăsare puternică. Sabie frîntă. ▭ Pe alocuri fire de papură căzuseră frînte, parc-ar fi fost călcate de fiare. SANDU-ALDEA, U. P. 44. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. Că ți-s frînte două coaste. PĂUN-PINCIO, P. 46. Veneau... cîte cu un picior frînt. CREANGĂ, A. 26. ♦ Spart, zdrobit, stricat. Țăndări de vas frînt. VLAHUȚĂ, P. 23. ◊ Expr. Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o, se spune cînd cineva, vrînd să îndrepte o greșeală, spune sau face o prostie. Nici o para frîntă = nici un ban, absolut nimic. Mai gios de opt mii, nici o para frîntă! ALECSANDRI, T. 269. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care este continuu și prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. Sclipirile neîntrerupte și orbitoare de lumină frîntă ale fulgerelor spintecau, pe linii fantastice și nemărginit de lungi, întunecimile fioroase ale nopții înalte. HOGAȘ, M. N. 176. Trece-un călător și cîntă, Trece pe-o cărare frîntă. ALECSANDRI, P. P. 46. 3. (Despre persoane) Îndoit (de mijloc). Trupul tatălui atîrna frînt, cu picioarele și brațele tîrîte pe brazdele pe care le răscoleau opincile și cu capul spînzurînd fără putere. DUMITRIU, N. 150. Cînd am trecut din nou, înapoi, sta pe un scaun ca și cînd era frîntă de mijloc. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. ◊ (Determinat prin «în două») Fetele stau frînte-n două, Că plivitul e în toi. D. BOTEZ, F. S. 81. 4. Fig. (Despre persoane, rar despre animale; adesea urmat de determinări cauzale sau de determinări indicînd o parte a trupului, introduse prin prep. «de») Zdrobit (de oboseală), sleit, extenuat. Frînți de oboseală, oamenii s-au desfăcut din jurul focului unul cîte unul. GALAN, Z. R. 384. Ciocoșa e frîntă de spinare. STANCU, D. 258. Frînt de drum, înecat de colb [calul] plecă în jos capul. GÎRLEANU, L. 31. E frînt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere. COȘBUC, P. I 133. ◊ Expr. Beat frînt = foarte beat; beat mort, v. beat. Era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frînt. CARAGIALE, O. I 99. ◊ (Despre părți ale corpului) Cu șalele frînte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. M. I. CARAGIALE, C. 8. 5. Fig. Învins, înfrînt. Penelopa, frîntă în orgoliul ei, sta ziua închisă în casă. BART, E. 240.

FRÂNT ~tă (~ți, ~te) v. A FRÂNGE și A SE FRÂNGE. ◊ Na-ți-o ~tă (sau bună) că ți-am dres-o! se spune atunci când cineva încearcă să repare o greșeală făcând una și mai mare. ~ de oboseală sleit de puteri; extenuat. ~ de durere distrus sufletește. /v. a frânge

Franța f. stat în Europa occidentală cu o populațiune de 40.000.000 loc. și cu cap. Paris. Republică dela 1870, Franța e împărțită în 86 departamente; țară agricolă prin excelență, ea posedă ape minerale abundante, o industrie foarte dezvoltată și colonii numeroase în toate continentele. În 1914, Franța a suportat cea dintâi (cu Belgia) pohoiul armatelor germane, salvând libertatea lumii amenințată de caporalismul prusian. Ea a pierdut în răsboiul mondial (1914-1918) aproape un milion și jumătate din fiii săi. Ajutată pe rând de Englezi, Italieni, Americani, Franța triumfă asupra dușmanilor săi, dar mai multe din departamentele sale fură pustiite și ruinate. În fine, prin tractatul din Versailles (1919), Franța, cu reintegrarea Alzaciei-Lorenei, și-a reluat granița dela 1870, dela Luxembourg până în Elveția, iar numărul locuitorilor săi a trecut peste 42 mil.

frânt a. rupt: os frânt.

frîng, frînt (rar frîns, vechĭ și frîmt), a frînge v. tr. (lat. frángere, fractum; it. frangere, fragnere, pv. franher, vfr. fraindre, vsp. frangir, pg. franger. – Frînseĭ; frînsesem. V. fragil. fragment, fracțiune, fractură, sufragiŭ). Rup, vorbind de corpurĭ dure (ca lemnu, osu, cartonu). Înfrîng, înving: ĭ-a frînt pe dușmanĭ. A frînge pînea, a o rupe cu mînile. A-țĭ frînge gîtu (fig. și iron.), a te duce draculuĭ, a cădea răŭ saŭ chear a muri. A-țĭ frînge mînile, a ți le frămînta de mare neliniște. V. refl. Mă rup, mă sfărîm. Fig. Rezistența s’a frînt, a încetat.

MARGARETA DE VALOIS [valuá] (MARGARETA DE FRANȚA) (1553-1615), fiica regelui Henric II al Franței și a Caterinei de Medici. Prima soție (între 1572 și 1599) a lui Henric IV, regele Franței și al Navarrei. Cunoscută în istorie și sub numele de Regina Margot. Proză („Memorii”, „Scrisori”).

RĂZBOAIELE RELIGIOASE DIN FRANȚA (1562-1598), nume dat războaielor dintre catolici și protestanții calvini (numiți în Franța hughenoți). Edictul de toleranță din 17 ian. 1562 acorda protestanților libertatea cultului religios, ceea ce a provocat reacția partidei catolice. Uciderea protestanților calvini de la Wassy (1 mart. 1568) a declanșat seria celor opt războaie, întrerupte de scurte armistiții. Un moment dramatic al acestor confruntări l-a constituit masacrarea hughenoților din Paris în Noaptea Sf. Bartolomeu (23/24 aug. 1572). În timpul luptelor au murit atât ducele de Guise (1550-1588), conducătorul catolicilor cât și al Ligii Sfinte (dec. 1588), precum și regele Henric al III-lea asasinat la 1 aug. 1589. Henric III de Navarra, conducătorul hughenoților și urmașul legitim (din 1572) al lui Henric III al Franței, îi succede la tron la 2 aug. 1589, ca Henric IV (încoronat la 27 febr. 1594), întemeind dinastia regală a Bourbonilor. El îmbrățișează confesiunea catolică (iul. 1593), aducând pacea în Regatul Franței. La 13 apr. 1598 Edictul din Nantes acorda libertatea cultului protestant și garantarea drepturilor civile, juridice, politice și militare pentru hughenoți, în regat.

Franț, -a, -ă, -e, -escu, -uzul v. Frînc III 1-7.

FRÂNT adj. 1. rupt. (Creangă ~.) 2. v. fracturat. 3. v. extenuat. 4. zigzagat. (Linie ~.)

FRÎNT adj. 1. rupt. (Creangă ~.) 2. (MED.) fracturat, rupt. (Os ~; mînă ~.) 3. epuizat, extenuat, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.) 4. zigzagat. (Linie ~.)