Din totalul de 26 sunt afișate 20 definiții pentru „francez”   declinări

FRANCÉZ, -Ă, francezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Franței sau este originară de acolo; franțuz. 2. Adj. Care aparține Franței sau francezilor (1), privitor la Franța ori la francezi; franțuzesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de francezi. – Din it. francese, fr. français.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

FRANCÉZ, -Ă, francezi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația de bază a Franței sau este originară de acolo; franțuz. 2. Adj. Care aparține Franței sau populației ei, privitor la Franța sau la populația ei; franțuzesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de francezi. – Din it. francese, fr. français.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de rscurt | Semnalează o greșeală | Permalink

francéz adj. m., s. m., pl. francézi; adj. f. francéză, pl. francéze
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

FRANCÉZ s., adj. 1. s. (pop. și fam.) franțuz. (Un ~ get-beget.) 2. adj. franțuzesc. (Bucătăria ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRANCÉZ1 (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Franței sau este originară din Franța. /<it. francese, fr. français
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRANCÉZ2 (~i, ~e) Care aparține Franței sau populației ei. /<it. francese, fr. français
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FRANCÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Franța. ◊ (s.f.) limbă romanică vorbită de francezi. (< fr. franșais)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

francéz s. m., adj. m., pl. francézi; f. sg. francéză, pl. francéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

francez a. și m. care e din Franța.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*Francéz, -ă s. și adj. (it. Francese, fr. Français). Din Francia: un Francez, o carte franceză.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ánglo-francéz adj. m., pl. ánglo-francézi; f. ánglo-francéză, pl. ánglo-francéze
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

french-cancán (angl.) [ch pron. c] s. n., art. french-cancánul
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PARANTEZĂ FRANCÉZĂ s. v. croșetă, paranteză dreaptă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ánglo-francéz adj. → francez
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

român-francéz (despre dicționar) adj. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

româno-francéz (despre relații) adj. n., f. româno-francéză; pl. n. și f. româno-francéze
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Navara f. 1. provincie spaniolă: 337.000 loc. cu cap. Pampeluna; 2. (franceză), partea vechiului regat al Navarei la N. de Pirinei (Navarez).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

FRANCÉZ, -Ă (‹ it., fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Franței. Mai trâiesc în S.U.A., Canada, Algeria, Maroc, Tunisia ș.a. De religie creștină (catolică). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Franța. 2. Adj. Care aparține Franței sau francezilor (1), privitor la Franța sau la francezi; franțuzesc. ◊ Arta f. = arata dezvoltată pe terit. Franței. Vestigii de artă se păstrează încă din preistorie (peștera Lascaux), precum și din epocile greacă, celtică și galo-romană. În timpul Carolingienilor, arhitectura, pictura de manuscris, orfevrăria cunosc o perioadă de înflorire. Arhitectura romanică apare în sec. 11, fiind ilustrată prin monumente importante (Cluny, Arles, Poitiers). Sculptura, adaptată arhitecturii, ornamentează portalurile și capitelurile (Moissac, Vézelay). Goticul este, în sec. 12-15, stilul marilor catedrale (Chartres, Reims, Notre-Dame din Paris, Amiens, Rouen ș.a.) împodobite cu sculpturi și vitralii. În sec. 15 se dezvoltă miniatura (frații Limbourg) și se impune pictura în ulei (J. Fouquet, N. Froment, Maestrul din Moulins). Contactul cu Renașterea se realizează prin pictorii decoratori italieni (Școala de la Fontainebleau). Se construiesc palate (Luvru, Tuileries, Blois, Chambord ș.a.). În sculptură se remarcă J. Goujon, G. Pilon, iar în pictură portretiștii J. și F. Clouet. Orientarea către clasicism devine decisivă în sec. 17 (v. clasicismul francez; v. stilul Ludovic XIV), reapărând după interludiul constituit de stilul rocaille (v. stilul Ludovic XV) la finele sec. 18 (v. neoclasicism; v. stilul Ludovic XVI). După Cl. Lorrain, N. Poussin, frații Le nain, G. de La Tour în sec. 17, numele importante ale picturii sec. 18 sunt Watteau, Fragonard, Boucher; Chardin este preocupat de realitatea cotidiană, iar Greuze reflectă sentimentalismul epocii. Epoca Revoluției și a Imperiului este dominată de L. David și Ingres, cărora li se opune în primele decenii ale sec. 19 romantismul, ilustrat de Géricault și Delacroix în pictură și de F. Rude în sculptură. La mijlocul sec. 19, se afirmă realismul (Courbet, pictorii de la Barbizon, Daumier). Un moment important în pictura franceză de la sfârșitul sec. 19 îl constituie impresionismul, din care derivă neoimpresionismul. Arta lui Cézanne și Gauguin domină finalul sec. 19 și începutul sec. 20, în care se succed fovismul, cubismul, arta abstractă, suprarealismul. „Școala din Paris” reunește diversele tendințe ale artei moderne. La sfârșitul sec. 19, în sculptură se afirmă personalități puternice: Rodin, Maillol, Bourdelle. Arhitectura sec. 19 se caracterizează prin eclectism (Opera din Paris); un loc de frunte îl ocupă în a doua jumătate a secolului construcțiile metalice (Turnul Eiffel), care se îmbină cu spiritul stilului art-nouveau. În sec. 20, Le Corbusier domină orizontul arhitecturii mondiale și contribuie în mod decisiv la propagarea funcționalismului. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia limbilor romanice occidentale, grupul galo-romanic. Se deosebește de celelalte limbi romanice prin caracterul etimologic al ortografiei. Are peste 200 milioane de vorbitori (în Europa, America, Africa, Asia, Oceania ș.a.). Este una dintre limbile oficiale de lucru la O.N.U. Grafie latină.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

AGENCE FRANCE PRESSE v. France Presse.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

CÎMPIA FRANCEZĂ, parte a Cîmpiei Europene, între Masivul Central Francez (la V), coastele G. Biscaya și Mării Mînecii (la E) și M-ții Pirinei (la S). Relief cu alt. de c. 200 m de origine sedimentară (bazinele Parisului și Acvitaniei) sau hercinică (Masivul Armorican). Străbătută de Sena, Loara și Garonne. Climă cu influențe oceanice. Zonă intens populată cu orașe mari (Paris, Nantes, Bordeaux, Le Havre etc.) și puternic industrializată.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink