FRACTÁL, -Ă (< fr.; lat. fractus < frango „a frânge, a sparge, a rupe”) adj. Structuri fractale = clasă de structuri (obiecte) matematice, fizice, biologice etc. ce nu pot fi studiate cu metodele matematicii clasice (de ex., structurile geometriei f. nu pot fi studiate cu metodele geometriei euclidiene, iar cele fizice cu metodele dinamice ale lui Newton) și care, din punctul de vedere al acestora, sunt considerate haotice sau chiar „patologice”. Termenul a fost creat și introdus în 1967 în matematică de matematicianul francez Benoit B. Mandelbrot. S. f. se întîlnesc pretutindeni în natură, de la roiurile de galaxii la structurile orogenice, rețelele hidrologice, ramurile pomilor, ramificațiile bronhiilor și bronhiolelor, fulgii de zăpadă etc. și pînă la microcosmosul particulelor moleculare. Cu ajutorul unor clase speciale de s. f. se pot studia și modela fenomene diverse, de la producerea celulelor roșii în măduva osoasă la mișcarea browniană, curgerea fluidelor și pînă la crearea de imagini artistice (decorative) larg folosite în industrie și alte domenii. Tehnica modernă de calcul stimulează cercetările privind aplicațiile acestor structuri în știință, tehnică, artă etc.