FRÂNT, -Ă, frânți, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Rupt² (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nicio) para frântă = a nu avea niciun ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge.

frânt², ~ă a [At: CORESI, PS. 136 / V: (înv) frâmt / Pl: ~nți, ~e / E: frânge] 1 (D. obiecte tari) Rupt (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. 2-3 (D. oase sau membre ale corpului) Fracturat² (1-2). 4 (D. lucruri) Spart. 5 (D. lucruri) Zdrobit. 6 (D. lucruri) Stricat. 7 (Îe) A nu avea (nici) o para ~ă A nu avea nici un ban. 8 (Îe) A nu face (nici) o para ~ă A nu valora nimic. 9 (Gmț; îe) Na-ți-o ~ă, că ți-am dres-o! Se spune celui care, într-o situație dificilă, pretinde că a găsit o soluție, afirmând însă un lucru nerelevant sau luat deja în calcul. 10 (Îae) Se spune celui care se vede ajuns dintr-o situație mai bună într-una mai proastă. 11 (D. linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri. 12 (D. linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă întorsături (bruște). 13 (Gmt; îs) Linie ~ă Linie compusă din mai multe drepte care se succedă urmând sensuri diferite. 14 (D. oameni) Îndoit de mijloc. 15 (Înv; fig; d. oameni) Smerit. 16 (Prt; d. oameni) Umil. 17 (Fig; nob) Incoerent. 18 (Fig; nob) Dezordonat. 19 (Fig; nob) Lipsit de armonie. 20 (Fig) Zdrobit de oboseală Si: extenuat. 21 (Îe) A fi beat ~ A fi foarte beat. 22 (Fig) Învins.

frânt¹ sn [At: MAG. IST. II, 7/39 / Pl: ~uri / E: frânge] 1-3 Frângere (1, 4, 5).

FRÂNT, -Ă, frânți, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt² (în două) prin îndoire, lovire sau apăsare puternică. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para frântă = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseală; sleit, extenuat. ◊ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge.

FRÂNT ~tă (~ți, ~te) v. A FRÂNGE și A SE FRÂNGE. ◊ Na-ți-o ~tă (sau bună) că ți-am dres-o! se spune atunci când cineva încearcă să repare o greșeală făcând una și mai mare. ~ de oboseală sleit de puteri; extenuat. ~ de durere distrus sufletește. /v. a frânge

frânt a. rupt: os frânt.

FRÂNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) rupe (în două) prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 2. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere.

flânge v vz frânge

frâmt, ~ă a vz frânt

frânge [At: COD. VOR. 28/1 / V: (nob) ~gi, (îvr; sst) flâ~ / Pzi: frâng / Ps: ~nsei / Par: frânt, (înv) frămtu / E: ml frango, -ĕre] 1 vt A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. 2 vt (Pop; îe) A ~ carul A nu reuși. 3 vt (Pop; d. pâine) A rupe în (două) bucăți. 4 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva turta A rupe, în mod ritual, o turtă deasupra capului unui copil, la aniversarea zilei sale de naștere. 5 vt (Pfm; îae) A bate pe cineva. 6-7 vt A fractura un os sau un membru al corpului. 8-9 vr (D. oase, pex d. un membru al corpului) A se fractura (3-4). 10 vt (Îe) A-și ~ gâtul A muri (într-un accident). 11 vt (Pfm; îae) A-și compromite situația prin întreprinderi riscante. 12 vt (Pfm; îae) A da faliment. 13 vt (Îe) A ~ (cuiva) gâtul A omorî pe cineva. 14 vt (Fig; îe) A-și ~ mâinile A-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele, ca expresie a durerii, a disperării etc. 15-16 vtr (Fig; îe) A (i se) ~ cuiva inima (sufletul) A (se) întrista peste măsură. 17-18 vtr (Îae) A (se) înduioșa până la lacrimi. 19 vtr A (se) întrerupe. 20 vt (Pop; d. logodnă) A desface. 21 vt (Înv. d un ordin, o hotărâre) A încălca. 22-23 vtr (Fig) A (se) apleca din mijloc. 24 vt (Îvp; d. un călăreț) A trage brusc frâul calului, pentru a-l face să se întoarcă. 25 vz (Pfm; fig) A învinge un adversar. 26 vt (Îvp) A înfrânge (în luptă. în război). 27 vr (D. o masă de apă, d. valuri) A se lovi (de mal, de stânci etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. 28 vrp (Pop; d. oameni) A suferi de blenoragie. corectat(ă)

frângi v vz frânge

DUPĂ CE-ȚI FRÎNGI CARUL, MULȚI ÎȚI ARATĂ DRUMUL (pr.) = După ce ai pătimit ceva, nu-ți mai folosește sfatul bun dat de altul.

FRÎNGE (frîng) I. vb. tr. 1 A rupe în două: ~ pîinea, o nuia, mîna, piciorul; mai bine ... îmi frîng pana decît să laud ... virtuțile unui om care n’a fost decît o secătură I. -GH.; 👉 FRÎNT 5 ¶ 2 A îndoi tare: a-și ~ mijlocul ¶ 3 A-și ~ mîinile, a-și îndoi cu violență degetele mîinilor în semn de durere, de desnădejde sau de căință ¶ 4 Fig. A sdrobi: ~ inima ¶ 5 Fig. ‡ A învinge, a înfrînge. II. vb. refl. A se rupe în două; a se îndoi tare [lat. frangĕre].

FRÎNT adj. 1 p. FRÎNGE. Rupt în două ¶ 2 Fig. Sdrobit, rupt de oboseală ¶ 3 familiar: beat ~, beat turtă, biruit de băutură ¶ 4 Nici o para ~ă, nici un ban, nimic: de-i găsi o para ~ă în toată casa, să mi-o bați în frunte ALECS. ¶ 5 proverb: Na-ți-o ~ă, că ți-am dres-o! (sau na-ți-o bună, că ți-am frînt-o), se zice aceluia care, într’o situațiune grea, propune o soluțiune ridiculă [lat. *franctus].

FRÂNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 2. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere.

FRÎNGE, frîng, vb. III. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la obiecte tari) A rupe (de obicei în două părți) prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. De cîte ori se întorcea tata de la oraș, aducea în traistă o pîine mare albă, o jimblă. Mama o frîngea cu mîinile. SAHIA, N. 32. Acum un trăsnet frînge cu hohot repetat Un brad din fața casei. COȘBUC, P. I 258. Din teiul sfînt și dulce o ramură să frîngi. EMINESCU, O. I 129. Au lovit într-un loc vîrtos, încît puțin au lipsit de a-și frînge sapa. DRĂGHICI, R. 80. ◊ Expr. Na-ți-o bună, că ți-am frînt-o! = na-ți-o frîntă, că ți-am dres-o! v. frînt. Na-ți-o bună, că ți-am frînt-o, zise Trăsnea. CREANGĂ, O. A. 90. ◊ Refl. Au dat zmăul să se lupte din fugă și i-au crăpat calul; au mai dat și din sabie și i s-au frînt sabia. SBIERA, P. 93. Brazii trufași ai codrilor se frîngeau cu glasuri de trăsnet. HOGAȘ, M. N. 176. ♦ (Cu privire la oase, p. ext. la membrele corpului) A fractura, a rupe. Plumbul... a frînt o coastă și, petrecînd inima, a ieșit prin spate. NEGRUZZI, S. I 29. De aș prinde puiușorul, Pe loc i-aș frînge piciorul. ALECSANDRI, P. P. 331. ◊ Expr. A-și frînge (sau a-i frînge cuiva) gîtul = a muri într-un accident (sau a omorî, a ucide); fig. a-și ruina situația (sau a ruina situația cuiva) prin întreprinderi nereușite. Am spus eu că ăsta are să-i frîngă gîtul lui Gică. C. PETRESCU, C. V. 338. N-am chef să-mi frîng gîtul pe șosele. REBREANU, R. I 153. Or fugi de mine toți tinerii. – Or fugi?... Pentru ce? – De frică să nu-și frîngă gîtul cînd or cerca s-ajungă pînă la mine. ALECSANDRI, T. I 340. A-și frînge mîinile = a-și împreuna mîinile și a-și îndoi cu putere degetele (în semn de durere, deznădejde sau regret). Florica povestea și plîngea, iar bătrînii își frîngeau mîinile ascultînd. REBREANU, R. II 58. Fata se frămînta desperată; se învîrtea prin casă frîngîndu-și mîinile, nehotărîtă, neștiind ce trebuie să facă. BART, E. 337. Și plîngea, plîngea, Mînile-și frîngea, Căci așa mult, biata, Își iubise fata. COȘBUC, P. II 162. Moare! țipă Tudora, frîngîndu-și mîinile. VLAHUȚĂ, O. AL. I 41. ♦ Fig. A ucide, a omorî. Nea Ghiță mă privește pe subt frunte ca hoțul; dac-ar putea, m-ar frînge. SADOVEANU, M. C. 143. Manoli, Manoli, Meștere Manoli! Zidul rău mă strînge... Copilașu-mi frînge! ALECSANDRI, P. P. 190. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stînci etc.) împrăștiindu-se în valuri mici. Munți de ape ce se frîng de maluri. NECULUȚĂ, Ț. D. 28. ♦ (Despre linii) A se întrerupe, a se îndrepta brusc în jos. (Poetic) Linia... de deasupra [Hasmașului Mare] trecînd întunecată și zimțuită dintr-o parte în alta a cerului, se frînge deodată la mijloc. BOGZA, C. O. 13. ♦ Refl. Fig. A se curma. Glasul lui Iordache se frînse. DUMITRIU, N. 62. O nespusă melancolie îi coprinse sufletul. Gîndurile se frîngeau neisprăvite. D. ZAMFIRESCU, R. 76. 2. Fig. (Cu privire la inimă sau la suflet ca sediu al sentimentelor) A întrista, a îndurera, a mîhni. Cînd ești tristă, doino, Tu inima ne-o frîngi. COȘBUC, P. I 214. Maica noastră, nu mai plînge, Plînsu-ți inima ne frînge! BOLINTINEANU, O. 91. Doru sufletul mi-l frînge! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ Refl. Taci, drăguță, nu mai plînge, Că-n piept inima-mi se frînge. ALECSANDRI, P. P. 211. 3. Fig. (Cu complementul «mijlocul») A se îndoi de mijloc, a se apleca. Știa să joace, să-și frîngă mijlocul și să treacă frumos prin cerc. VLAHUȚĂ, N. 107. ◊ Refl. Sărind de la pămînt, se frîngeau din șale scăpînd armele. CAMILAR, N. I 48. Ca lovit de un glonte, Neagu se frinse în două. BART, E. 212. Și mijlocul mi se frînge, De greul păcatelor, De sarcina armelor. ALECSANDRI, P. P. 255. 4. Fig. A înfrînge, a învinge, a birui. Cereștii ochi, cu-o dulce putere de nespus, Mi-au frînt împotrivirea. TOMA, C. V. 151. Mă-ndoiesc, dar nu mă frîng Gîndurile morții. COȘBUC, P. I 265. ♦ A birui (în luptă). Pe Radu, Aron Petru și Țepeluș hainul I-am frînt! ALECSANDRI, P. A. 143.

FRÎNT, -Ă, frînți, -te, adj. 1. (Mai ales despre obiecte tari) Rupt (de obicei în două părți) prin lovire, îndoire, ciocnire sau apăsare puternică. Sabie frîntă. ▭ Pe alocuri fire de papură căzuseră frînte, parc-ar fi fost călcate de fiare. SANDU-ALDEA, U. P. 44. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. Că ți-s frînte două coaste. PĂUN-PINCIO, P. 46. Veneau... cîte cu un picior frînt. CREANGĂ, A. 26. ♦ Spart, zdrobit, stricat. Țăndări de vas frînt. VLAHUȚĂ, P. 23. ◊ Expr. Na-ți-o frîntă că ți-am dres-o, se spune cînd cineva, vrînd să îndrepte o greșeală, spune sau face o prostie. Nici o para frîntă = nici un ban, absolut nimic. Mai gios de opt mii, nici o para frîntă! ALECSANDRI, T. 269. 2. (Despre linii sau lucruri asemănătoare cu o linie) Care este continuu și prezintă unghiuri, îndoituri, întorsături. Sclipirile neîntrerupte și orbitoare de lumină frîntă ale fulgerelor spintecau, pe linii fantastice și nemărginit de lungi, întunecimile fioroase ale nopții înalte. HOGAȘ, M. N. 176. Trece-un călător și cîntă, Trece pe-o cărare frîntă. ALECSANDRI, P. P. 46. 3. (Despre persoane) Îndoit (de mijloc). Trupul tatălui atîrna frînt, cu picioarele și brațele tîrîte pe brazdele pe care le răscoleau opincile și cu capul spînzurînd fără putere. DUMITRIU, N. 150. Cînd am trecut din nou, înapoi, sta pe un scaun ca și cînd era frîntă de mijloc. CAMIL PETRESCU, U. N. 135. ◊ (Determinat prin «în două») Fetele stau frînte-n două, Că plivitul e în toi. D. BOTEZ, F. S. 81. 4. Fig. (Despre persoane, rar despre animale; adesea urmat de determinări cauzale sau de determinări indicînd o parte a trupului, introduse prin prep. «de») Zdrobit (de oboseală), sleit, extenuat. Frînți de oboseală, oamenii s-au desfăcut din jurul focului unul cîte unul. GALAN, Z. R. 384. Ciocoșa e frîntă de spinare. STANCU, D. 258. Frînt de drum, înecat de colb [calul] plecă în jos capul. GÎRLEANU, L. 31. E frînt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere. COȘBUC, P. I 133. ◊ Expr. Beat frînt = foarte beat; beat mort, v. beat. Era și Nae Ipingescu, ipistatul, beat frînt. CARAGIALE, O. I 99. ◊ (Despre părți ale corpului) Cu șalele frînte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. M. I. CARAGIALE, C. 8. 5. Fig. Învins, înfrînt. Penelopa, frîntă în orgoliul ei, sta ziua închisă în casă. BART, E. 240.

A FRÂNGE frâng tranz. 1) (obiecte tari) A face să se frângă. 2) (oase) A supune unei leziuni prin acțiunea violentă a unei forțe; a rupe; a fractura. 3) A supune voinței sale. /<lat. frangere

A SE FRÂNGE mă frâng intranz. 1) (despre obiecte tari) A se rupe în două sau în mai multe bucăți. 2) (despre persoane) A se îndoi de la mijloc; a se apleca tare. 3) (despre valuri) A se desface împrăștiindu-se (prin lovirea de un obstacol). 4) fig. A se opri brusc; a se curma. /<lat. frangere

frânge v. 1. a rupe ceva țeapăn; 2. a îndoi cu violență: a-și frânge mâinile; 3. fig. a nimici, a sdrobi: a frânge împotrivirile. [Lat. FRANGERE].

frîng, frînt (rar frîns, vechĭ și frîmt), a frînge v. tr. (lat. frángere, fractum; it. frangere, fragnere, pv. franher, vfr. fraindre, vsp. frangir, pg. franger. – Frînseĭ; frînsesem. V. fragil. fragment, fracțiune, fractură, sufragiŭ). Rup, vorbind de corpurĭ dure (ca lemnu, osu, cartonu). Înfrîng, înving: ĭ-a frînt pe dușmanĭ. A frînge pînea, a o rupe cu mînile. A-țĭ frînge gîtu (fig. și iron.), a te duce draculuĭ, a cădea răŭ saŭ chear a muri. A-țĭ frînge mînile, a ți le frămînta de mare neliniște. V. refl. Mă rup, mă sfărîm. Fig. Rezistența s’a frînt, a încetat.

frânge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frâng, 3 sg. frânge, perf. s. 1 sg. frânsei, 1 pl. frânserăm, m.m.c.p. 1 pl. frânseserăm; conj. prez. 1 sg. să frâng, 3 să frângă; ger. frângând; part. frânt

frânge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frâng, imperf. 3 sg. frângea, perf. s. 1 sg. frânsei, 1 pl. frânserăm; part. frânt

frânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. frâng, imperf. 3 sg. frângea, perf. s. 1 sg. frânsei, 1 pl. frânserăm; part. frânt

frînge (frîng, frînt), vb. – 1. A sparge. – 2. A rupe, a fractura. – 3. A înfrînge, a învinge. – Mr. frîngu, fredzu (sau frîmșu), frîmtu, frîndzire; megl. frǫng, frǫns, frǫnt. Lat. frangĕre (Pușcariu 652; Candrea-Dens., 647; REW 3482; DAR), cf. it. frangere, prov. franher, v. fr. freindre, v. sp. frangir, port. franger. Der. frîngăcios, adj. (care se frînge ușor); frîngător, adj. (care se rupe); frîngătoare, s. f. (Trans., meliță); frînt, adj. (obosit, sleit de puteri); frîntură, s. f. (ruptură, rupere; fractură; deschidere; boală, beteșug; pop., sifilis; fragment, bucată; înv., teren necultivat), din port. frînt cu suf. -ură, cf. săritură, căutătură, scurtătură (după Candrea-Dens., 648, REW 3468a și DAR, din lat. fractūra, cu adaptarea ulterioară la frînt); frînturi, vb. (Banat, a frămînta aluatul), al cărui semantism pare să contrazică tot ce s-a spus în legătură cu frămînta; frîntoare, s. f. (chin, necaz); frînghiu, s. n. (Munt., echer reglabil), pare rezultat dintr-o încrucișare cu frînghie; înfrînge, vb. (a rupe, a încălca, a viola; a învinge, a distruge; refl., înv., a ceda, a se umili), cu pref. factitiv în- (sau, după Pușcariu 844; Candrea-Dens., 649; REW 4412; Pușcariu, Lr., 18 și DAR, din lat. pop. *infrangĕre, în loc de infringĕre, ipoteză care nu este necesară); înfrîntură, s. f. (blenoragie); răsfrînge, vb. (a sufleca; a reflecta), cu pref. răs-. Cf. cufrînge. Frîngurele, s. f. pl. (fragment), cuvînt literar, pe care nu îl găsim menționat în dicționare (se folosește ca titlu de maxime răzlețe sau de citate de mică întindere), pare a fi o creație modernă, capricioasă și fără autoritate; nu știm dacă Vlahuță este cel care a folosit-o pentru prima dată (Giuglea, LL, I, 164, o pune greșit în legătură cu prov. refranh).

VIVOS VOCO, MORTUOS PLANGO, FULGURA FRANGO (lat.) chem pe cei vii, plâng pe cei morți, frâng fulgerele – Schiller, „Das Lied von der Glocke”.

a-i frânge (cuiva) oasele expr. a bate foarte tare (pe cineva).

a-și frânge gâtul expr. 1. a muri într-un accident. 2. a-și compromite situația prin acțiuni riscante.

FRÂNT adj. 1. rupt. (Creangă ~.) 2. v. fracturat. 3. v. extenuat. 4. zigzagat. (Linie ~.)

FRÂNGE vb. v. bate, birui, curma, înceta, înfrânge, întrece, întrerupe, învinge, opri.

FRÂNGE vb. 1. a rupe, (înv.) a înfrânge. (A frânge în două pâinea; a frânge o creangă.) 2. v. rupe. 3. v. fractura. 4. v. îndoi. 5. v. extenua. 6. v. întrerupe.

frînge vb. v. BATE. BIRUI. CURMA. ÎNCETA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNTRERUPE. ÎNVINGE. OPRI.

FRÎNGE vb. 1. a rupe, (înv.) a înfrînge. (A ~ în două pîinea; a ~ o creangă.) 2. a ceda, a se rupe. (Materialul s-a ~ la presiune.) 3. (MED.) a(-și) fractura, a(-și) rupe. (Și-a ~ un os.) 4. a (se) curba, a (se) îndoi. (S-a ~ de mijloc.) 5. a epuiza, a extenua, a istovi, a seca, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca excesivă l-a ~.) 6. a se întrerupe. (Liniile se ~ în acel punct.)

FRÎNT adj. 1. rupt. (Creangă ~.) 2. (MED.) fracturat, rupt. (Os ~; mînă ~.) 3. epuizat, extenuat, istovit, prăpădit, rupt, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.) 4. zigzagat. (Linie ~.)